15 tunsori pentru păr scurt care te vor cuceri în primăvara 2019

15 tunsori pentru păr scurt care te vor cuceri în primăvara 2019

Lorena Teacă

Regula că femeile ar trebui să aibă părul lung s-a demodat de mult. Acum femeile au început să adopte tunsorile scurte în număr din ce în ce mai mare. Pe lângă faptul că sunt foarte practice, deoarece nu necesită mult timp de aranjare, acestea sunt perfecte pentru zilele călduroase, în care tot ce-ți dorești este să simți cât mai puțin gradele ridicate din termometru.

În plus, aceste tunsori sunt perfecte pentru femeile puternice, fiindcă exprimă independență, ambiție, hotărâre și curaj.

Tunsori pentru păr scurt în tendințe primăvara aceasta

Jada Pinkett Smith

Jada a adoptat o tunsoare scurtă cu un breton lateral. „Jada are părul lung în partea de sus a capului, în timp ce pe părțile laterale acesta este scurt. Acest lucru îi conferă flexibilitate atunci când vine vorba de styling”, spune Nunzio Saviano, frizer și patron al salonului cu același nume. Astfel, o tunsoare precum cea a Jadei poate fi aranjată în numeroase feluri, de la creastă până la breton căzut într-o parte pe frunte.

Jada Pinkett Smith

Rowan Blanchard

Actrița Rowan Blanchard a ales o tunsoare scurtă, neuniformă, ușor neobișnuită, cu vârfuri stratificate și breton scurt. Aceasta a păstrat o lungime mai mare în zona urechilor, astfel încât părul din această zonă să poată fi coafat cu ușurință.

Aspectul ușor dezordonat al tunsorii este specific anului 2019, deoarece specialiștii pun accentul pe naturalețe. „Lungimea și aspectul părului ei reușesc să scoată în evidență frumusețea ochilor”, a precizat Saviano.

Rowan Blanchard

Joey King

Actrița Joey King a adoptat un look rock, care exprimă libertate și tinerețe. Dacă ești tunsă la fel de scurt precum Joey, lasă părul să se usuce în mod natural, după care adaugă cu ajutorul vârfurilor degetelor puțin gel. Acest lucru îți va aduce un look dur, demn de o femeie puternică, sigură pe ea.

În cazul unui astfel de look, este indicat să-ți accentueazi ochii cu un machiaj puternic. În acest fel vei primi numeroase complimente și vei atrage precum un magnet bărbații din jurul tău.

Joey King

Kris Jenner

Kris Jenner este recunoscută pentru tunsoarea ei, în timp ce fiica sa, Kylie, pentru volumul buzelor sale. Tunsoarea mamei este perfectă pentru femeile cu fruntea lată, care își doresc să acopere dimensiunile acesteia.

Pentru a obține un look identic cu cel al lui Kris, este indicat să-ți usuci părul folosind o perie mare, rotundă. În acest fel vei obține volum de la rădăcini, lucru care îți va accentua frumusețea pomeților.

Kris Jenner

Meagan Good

Meagan a șocat o lume întreagă în momentul în care s-a vopsit blondă, deoarece trecerea de la brunet a fost una foarte mare. Tunsoarea este una mai scurtă decât cea a lui Kris Jenner, dar este potrivită pentru femeile cu fața ovală.

Dacă îți dorești ca părul tău să arate așa, folosește o spumă de păr lejeră. Acest lucru va scoate în evidență vârfurile stratificate și ușor dezordonate ale tunsorii.

Meagan Good

Halsey

Cntăreața Halsey a decis să opteze pentru o tunsoare cu breton scurt și cu părțile laterale aproape rase. Cel mai mare avantaj al acestei tunsori constă în faptul că dimineața te poți ridica din pat și poți pleca la serviciu, fără a te mai opri în fața oglinzii.

Halsey

Ruby Rose

Părul lui Ruby Rose urmează două dintre tendințele acestei primăveri: nuanța gri a părului și tunsoarea scurtă. Dacă îți dorești să obții acest look, cel mai bine este să mergi la salon, deoarece este destul de dificil de realizat. 

Coafura poate fi obținută cu un gel, un pieptene fin și un spray de strălucire. Folosește pieptenele pentru a realiza cărarea, aplică gel și încheie cu spray-ul.

Ruby Rose

Zoe Kravitz

Zoe are o tunsoare foarte scurtă, realizată cu ajutorul mașinii de tuns. Aceasta exprimă putere de decizie, ambiție și flexibilitate. Această coafură poate fi aranjată cu ajutorul unui feon, care trebuie ținut dinspre rădăcină în sus, pentru a oferi volum părului. Coafura poate fi finisată cu gel.

Zoe Kravitz

Ruth Negga

Dacă ai părul creț, iată o variantă grozavă de tunsoare, care se întreține extrem de simplu. Pentru a obține un astfel de look, lasă părul să se usuce în mod natural, apoi adaugă puțină spumă, pentru a accentua onduleurile. Nimic mai simplu, așa-i?

Ruth Negga

Katty Perry

Celebra cântăreață Katty Perry a renunat la pletele sale lungi în favoarea unei tunsori scurte, ușor punk. Cântăreața a păstrat în partea de sus a capului o lungimea mai mare a părului, în timp ce pe părțile laterale a folosit mașina de tuns. Această tunsoare este potrivită pentru a ascunde fruntea lată, datorită bretonului scurt și cât de cât compact. În plus, poate fi aranjată în numeroase feluri, putând să te bucuri în fiecare zi de un alt stil.

Katy Perry

Sursa foto: Pinterest

Coca Rocha

Nu trebuie să ai părul lung pentru a participa la evenimente elegante cu coafuri pe măsura vestimentației. Spre exemplu, Coca Rocha impresionează cu eleganța și feminitatea pe care le exprimă prin intermediul coafurii.

Folosește un spray pentru umezire, așază părul pe o parte a capului, prinde câteva agrafe de păr pe șuvița din față și bucură-te de valurile subtile realizate.

Coco Rocha

Kristen Stewart

Kristen Stewart dă dovadă de mult curaj, deoarece pe lângă faptul că tânăra și-a tuns scurt podoaba capilară, aceasta a adoptat noua tendință, care constă în vopsirea părului în nuanțe de gri. Păstrarea rădăcinilor șatene, naturale, în combinație cu vârfurile cărunte creează un aspect de blană de vulpe.

Kristen a ales să ridice ușor în sus șuvițele din partea frontală, pentru a nu avea părul plictisitor și lipsit de viață.

Kristen Stewart

Michelle Williams

Întreținerea simplă a tunsorilor stratificate le face pe femei să adopte în număr foarte mare acest look. Michelle Williams se numără printre aceste femei, dar ea a ales să îmbunătățească aspectul cu o nuanță foarte deschisă de blond, care să-i pună în evidență ochii și pomeții.

Această tunsoare este ideală pentru femeile de peste 40 de ani, care vor să întinereasca vizibil, fără a face sacrificii.

Michelle Williams

Scarlett Johansson

Scarlett Johansson se simte frumoasă, chiar și cu o tunsoare bărbătească. Aceasta iubește să iasă din tipare, fapt pentru care folosește stilul wet look, chiar și pe o lungime mică de păr. Actrița completează perfect stilul wet look cu un machiaj puternic, care să-i scoată în evidență feminitatea.

Scarlett Johansson

Taraji P. Henson

Taraji este foarte mândră de părul ei creț, fapt pentru care aceasta s-a tuns scurt, dar și-a păstrat volumul în partea din față. Această coafură îi subțiază fața și o face să pară mai înaltă, datorită înălțimii părului.

Dacă și tu te bucuri de astfel de bucle și ai părul scurt, folosește un pieptene cu dinți rari, cu ajutorul căruia să-ți definești buclele. Vei avea o coafură care va fi invidiată de multe femei.

Taraji P. Henson

Surse foto: iStock, Getty, Pinterest

Articolul urmator
Foilayage - cea mai hot tehnica de vopsire in 2023
Foilayage - cea mai hot tehnica de vopsire in 2023
Ce culoare de păr ți se potrivește în această primăvară?
Incepe quiz
Ce culoare de păr ți se potrivește în această primăvară?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.