Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

25 de modele de coafuri pentru păr lung pe care să le alegi în 2019

Marţi, 09.04.2019
de Elena Perescu

O femeie este frumoasă orice lungime de păr ar avea, acesta este un lucru cert. Dar nicio lungime de păr nu este la fel de populară, de iubită și de versatilă precum este părul lung. Nu îți place să petreci mult timp aranjându-ți părul lung? Vei regăsi în lista de mai jos câteva modele perfecte pentru tine, care nu îți vor fura prea mult timp și care nu necesită prea multă îndemânare. Sau, dimpotrivă, adori să fii creativă când vine vorba de coafatul părului și cauți noi modele care să te inspire? Și tu vei regăsi, cu ușurință, în lista de mai jos, câteva modele de coafuri pentru păr lung care îți vor fura inima!

  1. Texturat, dat pe spate

Zendaya 2019

Sursa foto: Pinterest

Coafura ideală pentru sezonul cald? Părul cu efect umed, dat pe spate! Folosește o pomadă care dă o textură și un aspect de wet look și întinde-o cu buricele degetelor pe jumătate din lungimea firelor de păr. O să arate fabulos atât pe părul drept, cât și pe cel creț sau ondulat.

  1. Șuvițe în tonuri diferite

Sursa foto: Pinterest

Cine spune că șuvițele tale trebuie să fie de aceeași nuanță? Joacă-te cu tonurile de blond pentru a obține un rezultat final ușor savage: rădăcini închise la culoare, combinate cu un blond murdar și șuvițe luminoase de blond islandez, finisat cu niște vârfuri ca înmuiate în miere.

  1. Bucle bufante XXL

Sursa foto: Pinterest

Dacă nici Rihanna nu știe cum să iasă în evidență, din cap până în picioare… atunci cine? Trebuie să participi la un eveniment grandios și vrei să fii regina serii? Ia-te după Riri și fă-ți niște bucle afro bufante, uriașe, ușor tapate, așa cum purta și legendara Diana Ross în zilele ei de glorie.

  1. Bucle lejere

Sursa foto: Pinterest

Nu ne mai săturăm să purtăm aceste bucle lejere de câteva sezoane bune și nici nu pare că ne vom despărți curând de ele. Aceste beach waves nu sunt destinate exclusiv sezonului estival. Dimpotrivă, este coafura ideală pentru adeptele trendului I-woke-up-like-this, care vor să arate fantastic cu minimum de efort.

  1. Coadă de cal cu volum

Pentru o femeie puternică și încrezătoare în propriile forțe, această coafură e un must-have anul acesta. Unde mai pui că nici nu ia mult timp să realizezi o coadă de cal cu extravolum, prinsă strâns în vârful capului!

  1. Bucle sofisticate

Părul prins jumătate sus, jumătate jos - această variantă de bucle sofisticate merge perfect la un eveniment elegant, pentru a arăta ca o prințesă diafană desprinsă din cele mai frumoase basme. Bonus: cu părul care vine în jurul feței, prins în sus, îți pui și machiajul cum nu se poate mai bine în evidență.

Sursa foto: Pinterest

    7. Păr superdrept

Nu dai greș niciodată cu un păr extradrept și extralucios, indiferent de contextul în care îl vei purta. Alege să îți faci cărarea pe mijloc, pentru un look stylish și cuminte în același timp.

  1. Coadă boho

Sursa foto: Pinterest

Trasează cărarea în laterala extremă și împletește o coadă lejeră în stil boho. În partea opusă scoate câteva șuvițe care să îți îmbrățișeze chipul, pentru un finish cât mai relaxat și mai natural posibil.

  1. Breton lung, păr și mai lung

Sursa foto: Pinterest

Această coafură, extrem de populară printre divele muzicii anilor 1970, a revenit și în atenția reprezentantelor sexului frumos din prezent. Părul trebuie să fie lung și drept, iar bretonul să depășească linia sprâncenelor. Secretul unei coafuri perfect întinse și lucioase? Balsam din belșug și vârfuri tăiate regulat!

  1. Păr negru ca abanosul

Sursa foto: Pinterest

Da, blondele se distrează mai bine, dar când ai pielea ca laptele și alegi să îți vopsești părul în cel mai închis negru de pe piață… tot tu reușești să atragi admirația absolută a privitorilor. Ține minte: nuanțele extrem de închise de brunet sunt cel mai bine puse în evidență de un păr cât mai lung.

  1. Blond cenușiu

Sursa foto: Pinterest

Un blond cenușiu cu rădăcini închise, care ajunge aproape insesizabil să se deschidă spre vârfuri – aceasta este cea mai populară și flatantă nuanță de păr a anului 2019. Alege să îți faci niște onduleuri lejere pentru a pune în evidență „apele” culorii.

  1. Ombre stins

Sursa foto: Pinterest

Fie că ai decis să îți lași părul tău natural să preia iar controlul și să crească sau alegi să îți luminezi ușor șatenul din dotare cu un blond subtil de la jumătatea părului în jos, un ombre stins este alegerea cea mai bună.

  1. Blond silver

Da, este destul de greu să obții și să întreții așa cum trebuie un blond silver când ai părul extrem de lung. Dar efectul final merită tot efortul și toate orele petecute la salonul de înfrumusețare.

  1. Bucle de sirenă

Sursa foto: Pinterest

Nimic mai frumos pentru un ten de porțelan decât o coafură într-o nuanță delicioasă de blond căpșună! Și niciun hairstyle mai potrivit pentru a pune în valoare culoarea decât niște bucle lucioase de sirenă.

  1. Împletitură laterală

Sursa foto: Pinterest

O coafură cu un vibe de vară atât de ușor de obținut! Se trage șuvița dorită din laterala opusă a feței și se împletește coada ușor, direcționând spre spatele urechii și prinzând acolo cu o agrafă subțire invizibilă. Coafura este completată de niște bucle lejere și mătăsoase în partea cealaltă.

  1. Bentiță de școlăriță

Sursa foto: Pinterest

O alegere mereu stylish – alege să porți o bentiță neagră, simplă, de școlăriță pe cosițele lăsate să cadă lejer pe umeri, pentru un look elegant obținut cu minimum de efort. 

  1. Buclele de a doua zi

Sursa foto: Pinterest

Multe femei își iubesc mai mult buclele a doua zi după ce le-au făcut – perna pe care dorm parcă face minuni, ca un adevărat hairstilist neînsuflețit! Pentru a obține acest look lejer fără să fie nevoie să aștepți 24 de ore după el, fă-ți buclele evitând să întorci și vârfurile. Atât! Acesta este marele secret.

  1. Epoca de aur a Hollywoodului

Sursa foto: Pinterest

Bucle mari, bine definite și breton lung ondulat spre exterior – aceasta era coafura reprezentativă pentru epoca de aur a Hollywoodului. Acest stil și-a făcut din nou simțită prezența la tot mai multe evenimente cu miză mare de peste Ocean și nu numai.

  1. Extensii împletite

Sursa foto: Pinterest

Tot mai multe femei aleg să poarte, în ultima vreme, extensii. Și nu e de mirare, la cât de bine au ajuns să fie realizate! Dacă nu ai părul lung și nu mai ai răbdare să crească, optează, asemenea superbei Zoe Kravitz, pentru niște extensii subțiri împletite în continuarea firelor de păr naturale. Arată spectaculos și nu cer multă atenție când vine vorba de întreținerea lor.

  1. Rădăcini închise

Sursa foto: Pinterest

Dacă vrei să ai acel aer de California girl cât este anul de lung, poți face asta. Cu ușurință! Părul lung și blond ca spicele aurii de grâu transmite acel vibe de spirit neîmblânzit mult-dorit, iar alegerea păstrării unor rădăcini mai închise la culoare dau un plus de rebeliune întregului look. Unde mai pui că adoptarea unor rădăcini vizibil mai închise decât restul părului înseamnă, automat, mai puțin timp petrecut pe scaunul hairstilistului și mai puțini bani cheltuiți în acea direcție...

  1. Blond, cărare într-o parte

Sursa foto: Pinterest

O coafură cuminte, clasică și purtabilă în orice context: cărarea este trasată în laterală, iar părul, blond ca mierea, este îndreptat relaxat. Nu dai greș dacă alegi această tunsoare.

  1. Păr lung de sirenă

Sursa foto: Pinterest

Lung, superlung și cu niște bucle naturale seducătoare, ca o sirenă desprinsă din filmele anilor 1990. Acesta este lookul cu care Rihanna a încântat privirile tuturor la una dintre aparițiile ei recente. De încercat, te vei îndrăgosti de această coafură!

  1. Bucle inelate

Sursa foto: Pinterest

Nu multe femei vor avea curajul să încerce această coafură, considerată de mulți demodată. Dar cu ondulatorul subțire potrivit și o atitudine pe măsură, o să obții un rezultat spectaculos. Ai grijă, totuși, la final, să tragi ușor de bucle, ca să nu riști să arăți ca un pudel pe două picioare.

  1. Volum bufant

Sursa foto: Pinterest

Ne întoarcem la Hollywoodul de altădată cu această coafură de bombă sexi absolută: volum uriaș în vârful capului, bucle uriașe șerpuite și breton bogat ușor întors spre laterale. Coafura ideală pentru un eveniment de top!

  1. Rădăcini cu sclipici

Sursa foto: Pinterest

Cum să îi dai un aer spectaculos coafurii tale banale (păr lins, cu cărare într-o parte) pe care o porți în mai toate zilele? Trasează pe linia cărării, la rădăcină, niște glitter! Simplu, dar extravagant, nu-i așa?

Surse foto: Getty, Pinterest

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (23)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!