Ce tunsori sunt la modă în vara 2017

Ce tunsori sunt la modă în vara 2017

Ionelia Olteanu

Vara acestui an vine cu o mulţime de noutăţi în ceea ce priveşte coafurile şi tunsorile. Hairstyliştii se întrec pe sine şi aduc în atenţie o serie de tendinţe pentru toate tipurile de păr.

Alegerea tunsorii reprezintă întotdeauna o decizie importantă. Pe lângă tendinţele în materie de modă, se vor lua în considerare şi anumite particularităţi ale fiecărei persoane. Alegerea corectă a unei tunsori poate distrage atenţia de la alte imperfecţiuni, permiţând diminuarea vizuală a nasului, ascunderea urechilor proeminente, alungirea gâtului sau atenuarea ridurilor.

Iată câteva variante de tunsori la modă vara aceasta, potrivite pentru toate tipurile de păr!

Tunsori de vară în tendințe în 2017

Coafurile Pixie

Femeile care au părul scurt pot apela cu încredere la coafura de tip Pixie. Chiar şi vedetele de la Hollywood preferă acest tip de coafură. Motivele sunt dintre cele mai diverse. Această frizură este uşor de întreţinut, oferind totodată un aspect sexi şi elegant. Dacă optezi pentru o coafură precum aceasta, poţi folosi o spumă pentru a conferi părului un aspect „ţepos”. Acest stil se potriveşte pentru doamnele şi domnişoarele de toate vârstele. Pentru un plus de avangardism, vă puteţi rade pe lateral sau la spate.

Bobul texturizat

Pentru femeile cu păr mediu, este indicat să abordeze bobul texturizat, care este coafura-vedetă a verii 2017. Acesta poate fi mai mult sau mai puţin lung, important este să fie franjurat la vârfuri. Părul poate fi aranjat fie drept, cu volum, fie cu bucle, care se poartă şi în această vară.

Wet Look

Uşor de realizat, indiferent de lungimea firului de păr, acest tip de coafură este tot mai des întâlnită în ultima perioadă, chiar şi în rândul celebrităţilor de la Hollywood sau din România.

Este o soluţie de rezervă atunci când nu ai timp să treci pe la salon pentru spălat şi coafat. Este, totodată, o coafură versatilă. Femeile care au păr mediu sau lung pot adopta cu încredere acest tip de hairstyling. Nu este însă recomandată femeilor care au faţa rotundă.

Îndrăzneşte să adopți o tunsoare la modă în vara 2017!

Surse foto: Pinterest

Articolul urmator
Chic, fabuloase și atât de la modă! Top 8 culori de păr care vor domina toamna 2023
Chic, fabuloase și atât de la modă! Top 8 culori de păr care vor domina toamna 2023
Ce sanse sunt sa te indragostesti vara aceasta?
Incepe quiz
Ce sanse sunt sa te indragostesti vara aceasta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.