Cum sa realizezi, in 5 pasi simpli, 5 coafuri de podium

Cum sa realizezi, in 5 pasi simpli, 5 coafuri de podium
Madalina Nazalu, redactor Divahair.ro
Joi, 19.01.2012

Cuprins

Tendintele de primavara-vara ne propun stiluri feminine, romantice, cu o incontestabila vena retro.  Iata 5 coafuri inspirate de propunerile designerilor internationali, pentru 2012, si afla cum le poti realiza, pas cu pas.

Cocul intr-o parte

O reinterpretare a  cocului clasic, acest coc destructurat, de inspiratie retro, este una dintre cele mai populare coafuri romantice ale sezonului, propuse de Iceberg pentru 2012.



Iata cum poti realiza acest hairstyling, pas cu pas:

Pasul 1: Asigura-te ca parul are textura potrivita pentru stilizare. Aplica un balsam anti-frizz sau un produs pentru volum, in functie de nevoile parului.

Pasul 2: Cu ajutorul unui pieptene, vei obtine o carare pe o parte, in linie dreapta. Delimiteaza prima sectiune de par si separa zona bretonului. Restul parului se prinde la spate cu o agrafa.



 Pasul 3: Partea de par ramasa libera se imparte in sectiuni de par de cativa centimetri, care se onduleaza cu ajutorul unei placi de par, a periei cu aer cald sau a ondulatorului. Tehnica prin care poti sa iti faci bucle cu placa o descoperi din materialul video https://www.divahair.ro/video/frumusete/coafuri_si_tunsori/cum_sa_faci_bucle_cu_placa_in_cel_mai_scurt_timp!

Placa se coboara pe suvitele de par in directie diagonala, pentru a crea onduleurile wavy. Repeta procedeul pentru ondularea bretonului.



Pasul 4: Suvitele care nu au fost ondulate se prind la spate, intr-o coada de cal cu baza joasa.  Rasuceste coada de cal in jurul propriei baze, obtinand un coc clasic, minimalist, cu baza joasa.

Pasul 5: Cu ajutorul degetelor, desfa carliontii, obtinand bucle lejere. Iti va fi mai usor, astfel, sa incadrezi chipul.  Pulverizeaza fixativ pentru a asigura rezistenta coafurii.



Look final:



Trendy tip: Pe catwalk-ul Iceberg pentru primavara 2012, hairstilistii au combinat bretonul astfel stilizat cu aspectul wet look (de par ud, coafat cu ceara sau gel). Este o abordare rock, moderna, a acestei coafuri retro.

Dublu French twist

Stilul de coafare French twist, readus in atentia stilistilor in show-ul  Diane von Furstenberg PV 2012, surprinde acea nuanta sofisticata si rafinata a unui look parizian.  Afla cum poti realiza un French twist... la indigo.



Pasul 1: Imparte parul in trei sectiuni: prima este cea care porneste din centrul calotei, sectiunea superioara a parului. Aceasta se prinde cu ajutorul unui cleste in varful capului. Restul parului se imparte in doua sectiuni laterale, care vor fi aduse la nivelul umerilor.

Pasul 2: Sectiunile laterale se piaptana individual cu o perie rotativa, pornind de la radacina spre varf, pentru a le conferi volum. Una dintre cele doua sectiuni laterale va fi adusa pe spate si rasucita, de la radacina pana la varf. Se prinde cu o agrafa.

Pasul 3: Se repeta procedura si cu cealalta suvita de par laterala. Cele doua suvite rasucite se vor intalni simetric la spate, intr-un dublu French twist. Aceasta coafura se fixeaza cu ajutorul acelor de par.

 

Pasul 4: Sectiunea superioara, pe care ai tinut-o, pana acum, prinsa cu un cleste, se desface si se piaptana pe spate pentru volum. Il poti tapa, pentru a maximiza volumul.

Pasul 5: Prinde cu mana dreapta intreaga sectiunea de par din crestet si adu-o la spate. Varfurile acestei suvite se vor integra pur si simplu in French twist, ramanand fixate in coafura.  Ajusteaza volumul calotei cu degetele (tapajul iti permite sa exagerezi opulenta coafurii) si aplica fixativ.

 

Look final

Cocul  messy (dezordonat)

Pentru un look  de zi cu zi iti propunem cocul dezordonat, prezentat pe catwalk-urile Proenza Schouler si Calvin Klein. Invata si tu sa realizezi acest look.

Pasul 1: Coafura este potrivita atat pentru parul ondulat, cat si pentru cel drept, dar este important sa ai textura potrivita pentru styling. Cea mai simpla solutie este sa folosesti un sampon uscat, care pregateste parul pentru coafare.

Pasul 2: Imparte parul in trei sectiuni; acestea pot fi sau nu egale. Cele trei sectiuni vor fi delimitate longitudinal (vezi foto).



Pasul 3: Vei incepe coafarea cu sectiunea de jos. Se realizeaza un coc simplu, la intamplare, cat mai dezordonat la nivelul cefei. Se prinde cu agrafe mici. Acelasi procedeu se aplica si in cazul sectiunii din mijloc. Aceasta se rasuceste, apoi se dezordoneaza cu ajutorul degetelor si este securizata cu agrafe.



Pasul 4: Sectiunea din crestet se rasuceste usor si se formeaza o pseudo-bucla pe frunte (de inspiratie retro, dar cu influenta moderna).

Pasul 5: Foloseste coada unui pieptene pentru tapat pentru a conferi un plus de volum in crestetul coafurii. Aplica hairspray, insa nu din abundenta. Coafura se mai poate dezordona pe parcursul zilei.

Look final



New look, wet look

Pe podiumurile Bottega Venetta si Chanel, modelele au afisat vestitul wet look, hairstyling pe care l-au adoptat si vedetele hollywoodiene.



Afla cum poti realiza aceasta coafura:

Pasul 1: Aplica, pe parul umed, sters doar cu un prosop, o spuma pentru volum si lasa-l sa se usuce.

Pasul 2: Foloseste, pe toata lungimea parului, incepand de la radacina, un ulei de par (de preferat, ulei de argan). Aplica-l cu ajutorul degetelor. Atentie insa: nu folosi uleiul pana ce parul nu s-a uscat complet.

Pasul 3: Cu ajutorul degetelor, prinde parul la spate intr-o coada de cal cu baza joasa. Foloseste un elastic de par lejer, pentru ca suvitele sa nu stea lipite de calota. Rasuceste coada de cal in jurul bazei, obtinand astfel un coc cu aspect dezordonat (messy).

Pasul 4: Fixeaza cocul cu agrafe de par subtiri. Extrage cateva suvite laterale, in special daca ai parul tuns in scari, pentru un look nestudiat, lejer.

Pasul 5: Pentru un plus de luciu, aplica ulei de argan in crestet, cat mai aproape de radacina.

Look final

 

Bobul fals, de inspiratie retro

Pe podiumul Jil Sander, acest bob fals, foarte retro, a la Jackie Kennedy, a impresionat printr-un rafinament chic specific perioadei.



Iata cum il poti realiza:

Pasul 1: Pregateste parul pentru coafare, indreptandu-l. Varfurile vor fi ondulate si orientare catre interior. Poti obtine acest look fie cu placa de indreptat, fie cu peria rotativa.

Pasul 2: Imparte parul in doua sectiuni (vezi foto).



Pasul 3. Sectiunea superioara se prinde cu o agrafa. Din sectiunea inferioara, se selecteaza o suvita de par din partea laterala, cu radacina in zona fruntii, si se prinde la spate, in centru, cu o agrafa.

Pasul 4: La fel se procedeaza si cu cealalta sectiune laterala.



Pasul 5: Partea superioara a parului se lasa libera, pe spate, peste sectiunea prinsa cu agrafe. Varfurile sectiunii superioare se prind cu o agrafa, lateral, cat mai aproape de baza gatului. Varfurile sectiunii inferioare se vor indoi, formand o bucla (vezi foto) si se vor prinde, de asemenea, la baza gatului. Daca nu reusesti sa realizezi acest lucru folosind doar degetele, poti apela la un roller din spuma de mare sau la un berete pentru cocuri pe care sa indoi varfurile. Aplica un fixativ usor.

Look final:



Tie ce coafura ti-a atras atentia? 

Surse foto:
fashionising.com, style.com, nymag.com.

 

Articolul urmator »
Asimetrie facială: ce este și ce soluții există
Asimetrie facială: ce este și ce soluții există
Raluca Margean | Joi, 28.11.2024
Incepe quiz
Cum vei fi la batranete?
Cum vei fi la batranete?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.3 (351)
Tatiana Furtuna
2 mai 2012 17:05

de retinut

Anonim . (anonim)
21 aprilie 2012 20:08

Buna ziua :) ! As vrea sa va intreb ceva , pentru coafura French Twist , a reusit cineva sa o faca ? Eu tocmai am citit instructiunile si ma gandesc sa merg sa o fac . Dar vroiam sa stiu , a reusit cineva ? Multumesc !

sandra (anonim)
23 ianuarie 2012 17:05

nu exista nota pt acest articol.nota 20 ar trebui sa fie

me (anonim)
22 ianuarie 2012 21:09

din a doua coafura nu am inteles nimic.puteti da mai multe detalii?

angels_deea
21 ianuarie 2012 11:11

asta ma intreb si eu

bubuale (anonim)
21 ianuarie 2012 11:11

pe parul blond se vad cel mai bine toate detaliile coafurilor,mi se pare logic ca au ales un model cu parul blond

E (anonim)
20 ianuarie 2012 12:12

Cum adica toate-s blonde? E aceeasi, machiata diferit.

gabriela (anonim)
20 ianuarie 2012 11:11

toate sunt blonde:)))))

ewka (anonim)
20 ianuarie 2012 09:09

@AndreeaSinona se tund! :))

me (anonim)
20 ianuarie 2012 07:07

...se tund ....?

AndreeaSinona
20 ianuarie 2012 02:02

si fetele care au parul f lung ce fac?

Ne găsești pe