Cum să ai un machiaj cool cu bani puțini

Cum să ai un machiaj cool cu bani puțini

Redactor Raluca Margean

Întreaga industrie a cosmeticii ne învață că putem fi frumoase doar dacă ne machiem. Prin urmare, ajungem să cumpărăm tone de machiaj și să ne spoim pe față cu tot felul de produse, uneori chiar dacă nu avem nevoie de ele. O femeie este cea mai frumoasă atunci când este naturală, însă e drept că uneori avem nevoie și de machiaj pentru a ne pune în valoare anumite trăsături faciale. Asta nu înseamnă însă că trebuie să cheltuim o grămadă de bani pentru realizarea unui machiaj sau că trebuie să avem magazinul de cosmetică la noi acasă!

Machiaj ieftin și bun

Dacă vrei să ai un machiaj cool cu bani mai puțini, noi îți oferim câteva sfaturi despre ceea ce ar trebui să faci!

Cunoaște-ți nevoile și setează-ți prioritățile

Înainte de a da buzna în malluri și la magazinele de cosmetică, fă-ți o listă cu ce produse ai neapărat nevoie. Gândește-te ce culori folosești de cele mai multe ori (în ținutele tale sau ce ți se potrivește cel mai bine în funcție de culoarea ochilor și a tenului), ce trăsături vrei să accentuezi (ochii, buzele sau obrajii) sau ce produse folosești de cele mai multe ori. Nu are rost să cumperi rujuri de toate culorile dacă tu nu folosești decât roz pal și nu trebuie să-ți cumperi creion de ochi dacă nu-l folosești de obicei. Cumpără doar produsele de care ai nevoie, nu achiziționa produse doar „așa, ca să fie”. Nu are rost să faci colecție de produse cosmetice, îți faci gaură în buget degeaba.

machiaj ieftin 

Analizează produsele cosmetice existente pe piață înainte de a cumpăra

Există nenumărate bloguri de fashion în care sunt prezentate anumite produse cosmetice, cu bune și cu rele. Citește review-uri ale acestor produse, urmărește tutoriale, interesează-te la prietenele tale despre anumite produse pe care nu le-ai mai folosit niciodată, testează produsele în magazinele de specialitate. După ce te-ai hotărât la anumite produse, caută-le în magazinele online, studiază prețurile și profită de cele mai bune oferte.

Nu cumpăra doar produse de brand

machiaj ieftin

Atunci când plătim un produs de marcă, plătim și reclama pe care și-o face brandul respectiv și alte cheltuieli extra, precum chiria uriașă din malluri pe care acesta este nevoit s-o achite. Astfel, de multe ori ajungem să plătim mai mult pentru un produs care nu este neapărat mai bun din punctul de vedere al calității față de altele mai puțin cunoscute, „no name”. Alteori plătim în prețul produsului și ambalajul frumos și puțin cam pretențios. Încearcă să nu te mai iei după aparențe și nu te lăsa amăgită de un nume. Cumpără produsul în funcție de calitatea sa, nu de numele care îl însoțește.    

Nu ceda ispitelor

Magazinele de cosmetică pot fi ca un drog. Nu ne mai săturăm de ele și de fiecare dată când le trecem pragul nu reușim să plecăm de-acolo fără să achiziționăm ceva. Dacă știi că nu te poți abține, nu intra în astfel de magazine! Nu te amăgi singură cu afirmații de genul „intru doar să testez produsul x, nu cumpăr nimic”. Dacă ești o persoană care nu poate rezista tentațiilor, cel mai bine ar fi să ocolești aceste magazine, pentru că ele sunt făcute în așa fel încât să nu pleci de-acolo cu mâna goală.  

Profită de promoțiile și reducerile de sezon

machiaj ieftin

Fii atentă la cele mai bune oferte de pe piață. Cumpără atunci când sunt promoții sau reduceri masive de sezon, folosește-te de cupoane de reduceri, fă tot posibilul să găsești cel mai bun preț pentru produsele pe care le dorești. Un machiaj de calitate poate fi și un machiaj ieftin.

Cumpără produse multifuncționale sau de genul 2 în 1

De multe ori un produs poate fi folosit în mai multe scopuri. De exemplu, poți folosi un anticearcăn cu textură cremoasă pe post de fond de ten, nu este necesar să-ți cumperi și una și alta. Un alt exemplu este produsul de tip BB cream care, pe lângă crema hidratantă care poate fi baza de machiaj, conține și fond de ten. Același lucru se poate spune și despre unele farduri de obraz care pot fi folosite și ca fard de ochi. Nu este întotdeauna necesar să-ți cumperi câte un produs cosmetic pentru fiecare trăsătură facială pe care vrei s-o pui în valoare. Produsele separate sunt de multe ori trucuri de marketing ale companiilor de cosmetice pentru a scoate mai mulți bani de la consumatoare.

Așadar, cumpără inteligent produse cosmetice, nu trebuie să cheltui o avere ca să arăți bine. Învață cum să realizezi un machiaj ieftin de calitate, aplică anumite trucuri și vei radia de frumusețe zi de zi!

Surse foto: Unsplash, Pixabay, iStock

Articolul urmator
Plasturi pentru coșuri: ce sunt și cum îi folosești corect
Plasturi pentru coșuri: ce sunt și cum îi folosești corect
Cum stai cu norocul in 2020? Iti va merge bine in dragoste, sanatate, cariera sau bani?
Incepe quiz
Cum stai cu norocul in 2020? Iti va merge bine in dragoste, sanatate, cariera sau bani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.