Tendinţe în aranjarea sprâncenelor în 2017

Tendinţe în aranjarea sprâncenelor în 2017

Redactor Andreea Baluteanu

Un chip armonios, delicat şi alungit, cu ochi mari şi privire profundă, se numără printre cele mai de preţ dorinţe ale noastre. Şi dacă te-am dus deja cu gândul la strategii complicate de machiaj sau la produse cosmetice scumpe, află că ne refeream la ceva mult mai simplu: este vorba despre sprâncene frumos conturate!

Importanţa sprâncenelor în beauty a fost intensificată şi uneori exacerbată în ultima perioadă, fiind considerate cea mai frumoasă trăsătură a chipului nostru. Cu o asemenea titulatură, nici nu e de mirare că acordăm atât de multă importanţă trendurilor în aranjarea sprâncenelor. Descoperă-le pe cele mai importante dintre ele!

Trei tendinţe în aranjarea sprâncenelor care vor face furori în 2017

Anul 2017 păstrează în toate aspectele sale direcţia naturalului care a dominat industria de beauty. Dacă adorai sprâncenele decorate cu glitter, pe cele aranjate în modalităţi fanteziste sau stropite cu nuanţe de curcubeu, avem o veste proastă pentru tine: se pare că ele nu mai sunt pe placul anului, iar imaginile cu mii de like-uri de pe Instagram, figurând sprâncene impunătoare, au ajuns la categoria „aşa nu”. Nu trebuie să te temi însă, pentru că 2017 nu favorizează nici sprâncenele subţiri, la modă în anii '90! Descoperă mai jos care sunt trendurile care fac furori!

Sprâncene naturale

 

A photo posted by Global Models (@modelsofficialsite) on

Dacă ai fost binecuvântată cu sprâncene bogate, precum cele ale fotomodelelor Gigi Hadid, Cara Delevingne sau Andreea Diaconu, nu mai ai niciun motiv de grijă. În 2017 îţi poţi purta sprâncenele naturale! Aşa cum stiliştii ne îndeamnă să renunţăm la vopsea şi să ne dezvăluim lumii culoarea din naştere a şuviţelor, şi sprâncenele s-au supus aceluiaşi amendament.

Prin urmare, vom spune adio trendului boyish brow şi sprâncenelor ultraevidenţiate, mizând în schimb pe fire bogate, pline, dar contururi feminine. Sprâncenele au nevoie de atingerea unui specialist, care să le dea o formă frumoasă, ce îţi va evidenţia chipul şi pe care o poţi întreţine apoi acasă. Apelează la uleiuri hidratante, precum cel de argan sau de ricin; firele vor fi strălucitoare şi sănătoase, iar tu nu va trebui decât să le perii în forma dorită înainte de a pleca de acasă.

Sprâncene pline, cu ajutorul machiajului

Ce faci însă dacă nu ai fost dăruită de Mama Natură cu sprâncene la fel de frumoase precum cele ale Selenei Gomez? Apelezi la cel mai bun prieten al fetelor de pretutindeni, machiajul!

 

A photo posted by F A S H I O N (@style__grid) on

Ai grijă, din nou, pentru că rezultatul pe placul lui 2017 nu mai seamănă deloc cu operele de artă ale lui Kylie Jenner sau cu sprâncenele ultradefinite de pe Instagram. Dimpotrivă, chiar şi atunci când apelezi la makeup, tendinţele în sprâncene din 2017 accentuează importanţa naturalului. Noi îţi recomandăm să înlocuieşti creionul de sprâncene cu un fard sau cu un gel, care au un rezultat final mult mai credibil. Nu contura excesiv, ci lasă să se întrevadă forma originală a sprâncenelor, pe care trebuie doar să o flatezi, nu să o alterezi: nu vrei să pari permanent mirată sau îngheţată în popularul „bitch face”, unul dintre hashtagurile-vedetă de pe Instagram.

Adio sprâncene tatuate, bun venit microblading!

Cu unele dintre noi, natura nu a fost generoasă, dar sunt şi fete care şi-au făcut-o „cu mâna lor”, strângând cu putere penseta şi chinuindu-şi, ani de-a rândul, sprâncenele. Prin urmare, acestea s-au revoltat şi au refuzat să mai crească. Dar căderea sprâncenelor nu este doar consecinţa unui tratament nepotrivit, ci şi a unor afecţiuni asupra cărora nu aveam niciun control.

Tatuajul sprâncenelor a fost o tehnică populară mulţi ani de-a rândul, dar e înlocuită de microblading. Tehnica nu e nouă, dar câştigă o bază tot mai mare de susţinători. Avantajul său este că instrumentul folosit are dimensiuni mult mai mici, fiind prevăzut şi cu o microlamă care va depozita pigmenţii de culoare sub piele. Da, sună terifiant, dar nu este atât de dureros, iar rezultatele finale, mult mai naturale, aşa cum demonstrează imaginea de mai jos, te vor face să uiţi de orice disconfort.

Specialiştii sunt de părere că vindecarea durează circa o săptămână, totul depinzând însă şi de organismul tău. Nu te speria dacă sprâncenele tale au un look prea intens, deoarece pigmenţii îşi pierd din intensitate după câteva săptămâni. Va fi necesar să revii la cabinet pentru câteva mici retuşuri după o lună, dar apoi lookul bogat și plin al sprâncenelor tale poate dura între 1 şi 3 ani, în funcţie de calitatea procedurii.

Pentru mai multe detalii, ţi-am pregătit un filmuleţ care prezintă în detaliu microbladingul!

Tu ce părere ai despre tendinţele în aranjarea sprâncenelor din 2017? Îţi „fac cu ochiul”?

Surse foto: Instagram, Splashnews

Articolul urmator
Sprâncene tatuate greșit: ce variante ai să repari
Sprâncene tatuate greșit: ce variante ai să repari
Ce geanta in tendinte te reprezinta?
Incepe quiz
Ce geanta in tendinte te reprezinta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.