Crema pentru hemoroizi te poate scăpa de pungile de sub ochi? Află adevărul!

Crema pentru hemoroizi te poate scăpa de pungile de sub ochi? Află adevărul!

Sorina Corneanu

Dacă te lupţi cu pungile de sub ochi, cu siguranţă ai apelat la toate soluţiile posibile. Cea mai nouă informaţie care circulă în rândul femeilor dornice să îşi recapete aspectul neted şi tânăr al zonei de sub ochi este aceea că o simplă cremă pentru hemoroizi te poate scăpa de inesteticele pungi de sub ochi. Fără creme scumpe, fără tratamente costisitoare, fără încercări eşuate! Așa să fie? Află mai jos adevărul!

Crema pentru hemoroizi elimină pungile de sub ochi: mit sau realitate?

Din păcate, este doar un mit. Cremele pentru hemoroizi conțin ingrediente cu proprietăți vasoconstrictoare, care micşorează vasele de sânge. Dacă acestea sunt extraordinare atunci când vine vorba de hemoroizi, rezultatele nu sunt aceleaşi şi când vine vorba de zona sensibilă de sub ochi. Mai mult, există unele ingrediente în cremele pentru hemoroizi care ar putea irita ochii. Cele mai frecvente cauze ale pungilor de sub ochi sunt ereditatea, retenția de lichide, alergiile, consumul excesiv de alimente sărate, fumatul și somnul insuficient. Dintre acestea, niciuna nu poate fi rezolvată, din păcate, cu o cremă pentru hemoroizi.

Riscurile folosirii cremei hemoroidale pentru a trata pungile de sub ochi

ingrijirea tenului

Deşi conținutul bogat în hidrocortizon, un antiinflamator puternic regăsit în cremele pentru hemoroizi, pe lângă substanţele vasoconstrictoare, ar putea reduce, teoretic, aspectul umflat al ochilor, folosind astfel de produse într-o zonă atât de sensibilă te supui și anumitor riscuri.

În primul rând, ingredientele conţinute în crema pentru hemoroizi pot provoca leziuni grave la nivelul ochilor, dacă pătrund sub pleoape.

În al doilea rând, nu există dovezi concludente că o cremă pentru hemoroizi este mai eficientă pentru tratarea pungilor de sub ochi decât alte creme care sunt special concepute pentru zona respectivă.

Efecte secundare posibile

Dacă te hotărăști să folosești cremă pentru hemoroizi pentru a trata pungile de sub ochi, e bine să fii informată și cu privire la efectele nocive pe care aceasta le poate avea.

Fenilefrina, de exemplu, un ingredient adesea folosit în cremele pentru hemoroizi, poate subția pielea din jurul ochilor, favorizând apariția iritațiilor. 

Mai mult, cremele pentru hemorozi agravează problemele deja existente ale tenului, cum ar fi rozaceea și acneea. Potrivit Mayo Clinic, hidrocortizonul din cremele pentru hemoroizi poate duce chiar la apariția vânătăilor. Mai mult decât atât, folosită pe termen lung, crema pentru hemoroizi pe bază de hidrocortizon poate afecta glandele suprarenale.

Cum scapi de pungile de sub ochi

Pentru a ameliora pungile de sub ochi, este esențial să dormi suficient și să eviţi alimentele foarte sărate. În plus, feliile reci de castravete sau o cremă rece, răcoritoare, te pot ajuta să scapi de ochii umflaţi.

În cazul în care pungile de sub ochi sunt cauzate de alergii, antihistaminicele ar putea fi de ajutor. Ţine cont că şi un mediu îmbâcsit cu praf, o pernă veche, plină cu acarieni, ţi-ar putea cauza pungile de sub ochi.

Bineînţeles, hidratarea corectă rămâne un punct extrem de important de urmat, esenţial în evitarea formării pungilor de sub ochi. Cea mai bună modalitate de a scăpa de problema pungilor de sub ochi este de a aborda situaţia ţinând cont de rădăcinile care stau la baza acesteia.

Vezi cum poți trata natural pungile de sub ochi!

Dacă ochii umflaţi îţi dau mari bătăi de cap, iar remediile naturale nu te mai ajută, discută cu un medic. Din nefericire, dacă pungile de sub ochi sunt ereditare, prea multe soluții nu sunt, însă poţi recurge la chirurgia cosmetică.

Blefaroplastia - metoda chirugicală pentru eliminarea pungilor de sub ochi

În funcție de cauza pungilor de sub ochi, chirurgia pleoapelor, cunoscută sub denumirea de blefaroplastie, poate fi o opțiune extraordinară de tratament. Cu ajutorul blefaroplastiei, excesul de grăsime este eliminat. În afara pungilor de sub ochi, blefaroplastia poate și repara excesul de piele pe pleoapele inferioare sau superioare, precum și zonele tumefiate sau umflate ale tenului. Înainte de a apela la această intervenție chirurgicală cosmetică, discută cu medicul despre efectele secundare ale chirurgiei pleoapelor. Acestea includ sindromul de ochi uscat, lăcrimarea excesivă, durerile temporare, umflăturile, infecțiile, vânătăile și vederea încețoșată.

Indiferent ce metode alegi să încerci pentru a scăpa de pungile de sub ochi, ideal este să uiţi de cremele pentru hemoroizi.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Dispozitiv microcurent: beneficii și recomandări
Dispozitiv microcurent: beneficii și recomandări
Ce te poate omori?
Incepe quiz
Ce te poate omori?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.