De ce să nu îți conturezi sprâncenele

De ce să nu îți conturezi sprâncenele

Ionelia Olteanu

Conturarea sprâncenelor a devenit un lucru din ce în ce mai practicat de cele care vor să își pună în valoare ochii și trăsăturile feței. Înfățișarea ta depinde foarte mult de acest aspect, chiar dacă nu pare atât de important. Multe dintre femei se simt complexate din cauza faptului că sprâncenele lor nu arată așa cum le-ar plăcea, tocmai de aceea apelează la metode diferite ca să le schimbe aspectul.

Frumusețea naturală a sprâncenelor este un lucru de care ar trebui să se țină cont! Ele pot arăta foarte bine și fără să fie conturate. Dacă vrei totuși să optezi pentru un contur, ia în calcul faptul că nuanța pe care o folosești trebuie să fie neapărat cât mai apropiată de cea a sprâncenelor tale.

fata cu ochi verzi

Află de ce nu ar trebui să îți conturezi sprâncenele!

Este foarte important să îți cunoști fizionomia feței pentru a ști ce anume ți se potrivește și ce nu. În ceea ce privește sprâncenele, acestea sunt esențiale în momentul în care vrei să creezi o impresie bună, remarcându-se chiar mai tare decât ochii. Astfel, pensarea incorectă îți schimbă look-ul în totalitate, dar nu în felul în care îți dorești.

Un lucru asemănător se poate întâmpla și dacă ne referim la conturarea sprâncenelor. Creionul pe care îl ia la îndemână îți poate face mai mult rău decât bine, mai ales dacă nu știi cum să îl folosești corect și când să te oprești. În cazul în care îți dorești să ai sprâncene groase, ca ale actriței Cara Delevingne, riști să abuzezi și să arăți vulgar. Trebuie să ții cont de forma feței tale și de fizionomie, în general, pentru că acest stil de sprâncene nu se potrivește oricui.

O altă greșeală pe care o faci este alegerea unui creion pentru sprâncene prea deschis ori prea închis pentru nuanța ta, în care efectul obținut este același: un aspect fals și nenatural, care îți va afecta frumusețea. În încercarea de a da un plus de volum sprâncenelor rare, multe femei folosesc creion negru. E o eroare fatală, deoarece nimeni nu se naște cu sprâncene negru cărbune, nici măcar frumusețile exotice.

Dacă ideea conturării sprâncenelor ți se pare încă una bună, atunci trebuie să știi că ele pot ajunge să pară inegale, mai ales dacă nu o faci cum trebuie. Este un risc pe care nu ar trebui să ți-l asumi, așa că renunță la schimbarea care ar putea să afecteze aspectul tău natural.  

Conturarea sprâncenelor reprezintă o practică la care multe femei apelează, dar multe dintre ele nu își dau seama de greșelile pe care le comit, astfel că ajung să obțină o imagine nenaturală și mult prea accentuată, uneori chiar vulgară! Renunță la acest obicei!

Surse foto: Pinterest

Articolul urmator
Mănușile exfoliante: ce sunt și cum îți ajută pielea
Mănușile exfoliante: ce sunt și cum îți ajută pielea
Când îți întâlnești sufletul pereche? Alcătuiește un meniu romantic și îți spunem!
Incepe quiz
Când îți întâlnești sufletul pereche? Alcătuiește un meniu romantic și îți spunem!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (11)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.