Echipamente de manichiură de nelipsit în salonul tău

Echipamente de manichiură de nelipsit în salonul tău

Redactor Divahair.ro

O manichiură impecabilă poate fi realizată numai în condițiile în care este respectată tehnica de lucru corespunzătoare. Această tehnică ține atât de experiența tehnicianului profesionist, cât și de utilizarea produselor potrivite. De ce e nevoie, totuși, pentru a realiza manichiuri ireproșabile și cum atragi clientele în salonul tău de Beauty? Află în rândurile ce urmează.

Dincolo de tehnicile de lucru pe care numai un profesionist în domeniul manichiurii le cunoaște și le poate aplica pentru rezultate excepționale, o importanță mare o au și echipamentele de manichiură pe care le utilizează. Și aici nu vorbim doar despre materia primă, perisabilă pe care o folosește (ojele semipermanente, gelurile UV, acrylul și alte soluții de pregătire a unghiilor). Într-un salon de manichiură sunt indispensabile echipamentele electronice și accesoriile pentru saloane, astfel încât să poată fi asigurate servicii de beauty de înaltă calitate.

Ce trebuie să știi când îți deschizi un salon de manichiură

În primul rând, atunci când îți deschizi un salon de manichiură, trebuie să le oferi clientelor tale tot ceea ce ține de confortul și siguranța acestora. Dacă salonul tău este curat, întreținut și toate ustensilele de lucru sunt dezinfectate în mod corespunzător, clientele vor avea încredere că se află într-un loc care nu le pune în nici un fel sănătatea în pericol. Dincolo de calitatea serviciilor oferite, pe primul loc vor fi întotdeauna igiena și curățenia, care se observă imediat ce clientele trec pragul salonului.

femeie la salonul de manichiura

Top echipamente manichiură de nelipsit în activitatea ta

Dacă te întrebi care sunt echipamentele de manichiură care nu trebuie să îți lipsească din salon, mai jos poți vedea un top al acestora:

  • Aspiratorul de praf. Un aspirator de praf pentru unghii este un produs indispensabil ce nu trebuie să lipsească de pe masa unui tehnician. Astfel de echipamente sunt necesare pentru colectarea prafului care rezultă după pilirea straturilor de gel sau acryl de pe unghii. Sunt ideale pentru uzul profesional, la saloane. Se amplasează pe masa de lucru pentru o funcționare optimă. Unele aspiratoare sunt dotate cu ventilatoare, pentru o absorbție mai bună a prafului.
  • Sterilizatorul. Pentru desfășurarea activității în cele mai sigure condiții, orice salon de manichiură trebuie să dispună de un sterilizator. Aici se vor introduce instrumentele de lucru, după ce au fost folosite la fiecare clientă. Rolul sterilizatoarelor este să distrugă bacteriile și posibilele virusuri de pe instrumentele de lucru, astfel încât siguranța clientelor să primeze.
  • Lampa de masă. Lampile de masa asigură o bună iluminare a mesei de lucru, la salonul de manichiură, astfel încât serviciile oferite să fie de cea mai bună calitate.

Desigur că dotarea unui salon de manichiură include și achiziționarea mobilierului de care este nevoie pentru desfășurarea activității. Masa de lucru, dulapurile și sertarele pentru păstrarea instrumentelor de lucru și ale produselor sunt și ele de nelipsit din salonul de beauty.

Cum să îți organizezi agenda de programări?

Pentru o mai bună organizare a agendei de programări, te poți bizui pe agendele digitale sau poți apela la metode mai clasice, cum sunt cardurile de programări. Poți achiziționa un set de carduri de programări pentru a le oferi, individual, clientelor care doresc să revină la salon. Cardurile de programare sunt realizate din carton și permit notarea următoarelor programări. Atfel, te vei asigura că clientele nu vor uita să ajungă la data stabilită pentru o nouă manichiură!

Articolul urmator
Chic, fabuloase și atât de la modă! Top 8 culori de păr care vor domina toamna 2023
Chic, fabuloase și atât de la modă! Top 8 culori de păr care vor domina toamna 2023
Ce spune manichiura ta despre tine?
Incepe quiz
Ce spune manichiura ta despre tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.