swipe

Granny hair, tendința pe care o urmează femeile curajoase în 2018

Grey Pixie a la Rita Ora

Deși Rita Ora a încercat aproape orice în materie de transformări ale părului, trebuie să recunoaștem că acest look a fost unul dintre cele mai reușite. Combinația de ruj roșu și de păr gri i se potrivește de minune. Vedeta a ales să obțină un echilibru cu ajutorul rădăcinilor închise la culoare, care sunt foarte ușor de întreținut. Dacă te gândești să adopți acest look, nu uita de cerceii statement, care nu trebuie să lipsească de la o astfel de apariție.

Sursă foto: Pinterest

Granny hair, tendința pe care o urmează femeile curajoase în 2018

Șuvițe argintii a la Hailey Baldwin

Hailey Baldwin este o inspirație pentru femeile din lumea întreagă. Atunci când a apărut pe Instagram cu șuvițe argintii, toată lumea a fost încântată! Hailey ne-a făcut să ne gândim serios la o astfel de transformare, mai ales din cauza faptului că părul nu este foarte deschis.

Sursă foto: Pinterest

Granny hair, tendința pe care o urmează femeile curajoase în 2018

Gri ombre a la Zoella

Momentul în care Zoella a postat această imagine pe Instagram, toată lumea a vrut să o copieze. Look-ul ei ne-a făcut să ne dorim și noi o astfel de transformare, fie că este vorba de vopsirea părului sau de cumpărarea unei peruci. Dacă nu ești pregătită pentru o astfel de transformare totală, optează pentru o perucă.

Sursă foto: Pinterest

Granny hair, tendința pe care o urmează femeile curajoase în 2018

Gri argintiu a la Kim Kardashian

Trecerea de la brunet la o nuanță deschisă nu este de cele mai multe ori reușită. Totuși, Kim Kardashian a reușit să ne surprindă plăcut atunci când a apărut cu o nuanță a părului total opusă. Tocmai din acest motiv multe persoane au crezut că este o perucă.

Sursă foto: Instagram

Granny hair, tendința pe care o urmează femeile curajoase în 2018

Gri platinat a la Ellie Goulding

Cântăreața a optat pentru această nuanță a părului gri în 2011, atunci când ne-a luat pe toți prin surprindere. Acela a fost momentul în care am început să ne schimbăm părerea despre culoarea de păr- vedetă în 2018 și când ne-am dat seama că poate fi o opțiune mult mai bună decât blondul platinat.

Sursă foto: Pinterest

‹ Vezi si