Loțiunea de corp Osmanthus, infuzie de prospețime printr-o simplă atingere

Loțiunea de corp Osmanthus, infuzie de prospețime printr-o simplă atingere

Simona Josan

Având o piele uscată, majoritatea loțiunilor pe care le-am încercat nu prea au făcut „minuni” pentru a-i reda strălucirea și fermitatea.

Convinsă de eficiența gelului de duș Osmanthus și fermecată de intensitatea parfumului, am încercat și loțiunea de corp Osmanthus, din linia de cosmetice create în laboratoarele L`Elbolario.

Lotiune de corp Osmanthus

Recunosc, nu îmi mai doream o intensificare a esenței pe piele, pentru că deja gelul de duș și parfumul îndeplineau cu brio această misiune, ci un boost de hidratare pentru epiderma mea „însetată”.

În doar câteva zile, a venit și recompensa: pielea mea se simțea mult mai catifelată la atingere și nu mai făcea acele mici cute la presare, ci devenise mai elastică.

Sunt pe drumul cel bun, nu mai am urmă de îndoială! Și am de ce să le fiu recunoscătoare experților de la L`Erbolario, pentru că s-au gândit să mixeze atât de bine ingredientele, astfel încât pielea mea să respire sănătate și să fie așa de frumoasă și de fină.

Flori de Osmanthus uscate in lingura de lemn

Obținut în urma procesării cu glicerină pe bază de plante a frunzulițelor de Osmanthus, extractul de Osmanthus oferă o formulă magică pentru protejarea epidermei, bogată în flavonoizi, fenilpropanoizi și acizi organici. Astfel, frigul care încă se încăpățânează să nu plece sau poluarea reprezintă doar o realitate căreia îi fac față cu succes, datorită barierei ce se formează după aplicarea mixturii inspirate de natură.

Încă un secret, cu același efect protector, pe care l-am descoperit citind ingredientele de pe cutie, a fost Eragrostis Tef sau meiul etiopian, bogat în vitaminele B, aminoacizi și minerale, responsabil pentru faptul că pielea mea este acum atât de elastică și hidratată.

Uleiul de bumbac vine în completarea formulei loțiunii de corp Osmanthus, făcându-mi pielea mai elastică. În Asia, acest ingredient este des întâlnit în ritualurile de îngrijire ale femeilor, pentru că este bogat în acid linolenic și arahidonic, elemente hrănitoare care ajută la formarea unei bariere de protecție. Uleiul organic de floarea-soarelui, și el la fel de nutritiv, îmbogățește amestecul, iar semințele delicioase ale acestei plante, care conțin 60% acid linoleic obținut prin presare la rece, potențează efectul antioxidanților.

Am observat că mixtura din cutia prețioasă, care pare să imite forma inimii, are o textură ușoară și mi-am dat seama că tocmai acest complex de uleiuri non-grase, dar hrănitoare, o face atât de mătăsoasă și plăcută la atingere când o aplici pe piele.

Însă extractele fine din aceste oleaginoase nu au fost suficiente pentru a desăvârși hidratarea și tonifierea. Așa că cercetătorii au mai inclus în formula loțiunii de corp Osmanthus substanțe nesaponificabile de ulei de măsline. Da, menținerea frumuseții noastre este o știință.

Ulei de masline in sticla cu dop de pluta

Elasticitatea pielii este un deziderat pentru o femeie care a depășit 30 de ani, iar eu am grijă să nu mă abat de la regulă. Untul de cacao, bogat în proteine, zaharuri, tanin și polifenoli, ingrediente active esențiale care asigură hrănirea și fermitatea pielii, și vitamina E extrasă din boabele de soia sunt elementele-cheie pentru ca mixtura inspirată de natură să aibă aceste efecte miraculoase.

Recomand cu toată încrederea folosirea loțiunii de corp Osmanthus, secretul protecției și atingerilor de mătase pe care îl poți descoperi foarte simplu în recipientul alb, în formă de inimă.

Articolul urmator
Laser CO2: beneficii și recomandări
Laser CO2: beneficii și recomandări
Ce fel de dieta ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce fel de dieta ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.