Masajul, secretul vitalitatii si al frumusetii

Masajul, secretul vitalitatii si al frumusetii

Elena Gherasim

Popular inca din cele mai vechi timpuri in culturile chineza, indiana, greaca si egipteana, datorita proprietatilor sale terapeutice masajul a devenit in era moderna unul dintre cele mai folosite si mai promovate mijloace de relaxare. In plus, masajul reprezinta o excelenta modalitate de calmare a durerilor musculare aparute in urma efortului fizic prelungit fiind, in acelasi timp, o practica medicala recunoscuta in tratarea anumitor afectiuni, aceasta avandu-si radacinile in medicina chineza.

Mai mult decat atat, masajul are efecte uimitoare asupra intregului corp, fiind o adevarata sursa de energie, frumusete si vitalitate.

masaj terapeutic

Afla care sunt beneficiile masajului si cat de important este acesta pentru frumusetea pielii tale!

Importanta masajului, dovedita stiintific

Pielea este cel mai mare organ al corpului si, implicit, cel mai expus microbilor, leziunilor si factorilor de mediu. De aceea, epiderma are nevoie de o atentie sporita si de o ingrijire constanta, astfel incat sa faca fata provocarilor zilnice. In acest sens, masajul si-a pastrat de-a lungul timpului renumele de remediu excelent pentru relaxarea, catifelarea si revigorarea dermei.  Plecand de la acest fapt cercetatorii de la Centrul Medical Cedars-Sinai din Los Angeles au realizat un studiu pentru a dovedi faptul ca beneficiile masajului nu se reduc doar la relaxarea muschilor si energizarea pielii, ci sunt mult mai complexe si produc adevarate schimbari biologice.

La studiu au participat 53 de adulti. Dintre acestia, 29 au avut parte de o sesiune de 45 de minute de masaj limfatic, iar 24 au primit un masaj clasic. Pentru a masura rezultatele, cercetatorii au prelevat sange de la cei 53 de participanti atat inainte de sedinta de masaj, cat si imediat dupa. 

beneficii masaj

Conform rezultatelor finale, masajul suedez a redus nivelul cortizolului din organism, cunoscut drept hormonul stresului si a contribuit la cresterea numarului de globule albe, cele care formeaza sistemul imunitar al organismului. In cazul voluntarilor care au primit masaj clasic, s-a inregistrat o crestere a nivelului de oxitocina - hormonul care da o stare de bine si liniste si o mai mare scadere a nivelului de cortizol.

Beneficiile masajului - daruri pentru frumusete si sanatate

Masajul se concentreaza pe stimularea tesuturilor moi ale corpului, cu diferite grade de intensitate, ritm si presiune. In general, efectele terapeutice ale acestuia sunt dublate de folosirea uleiurilor esentiale, care au rolul de a relaxa simturile.

Pe langa schimbarile observate de cercetatorii americani, masajul are nenumarate alte beneficii asupra corpului imediat vizibile, care iti vor spori frumusetea si energia. Iata care sunt acestea:

beneficii masaj

Reduce retentia de apa

Drenajul limfatic pe care masajul il favorizeaza este principalul mijloc prin care poti scapa de retentia de apa si saruri minerale, care te chinuie mai ales in perioada menstruatiei. In plus, masajul delicat, special destinat zonei faciale are proprietatea de a estompa aspectul obosit al tenului si de a reduce pungile formate sub ochi, din cauza oboselii si a aglomerarii de saruri minerale in organism.

Imbunatateste circulatia sangvina

Datorita miscarilor complexe pe care le presupune, masajul are un rol esential in corectarea circulatiei sangvine, in irigarea si oxigenarea tesuturilor. Astfel, alaturi de drenajul limfatic, imbunatatirea circulatiei sangelui contribuie la eliminarea toxinelor din organism, la revitalizarea aspectului pielii, eliminarea celulelor moarte, catifelarea pielii si reducerea celulitei. 

masaj terapeutic

Confera frumusete si stralucire pielii

Datorita uleiurilor folosite pentru amplificarea efectelor masajului, dar si multumita schimbarilor biologice pe care le determina in organism, masajul favorizeaza regenerarea celulara, oxigenarea tesuturilor si incurajeaza productia de sebum, uleiul natural al pielii, cu rol de protectie si hidratare. Toate acestea au un rol determinant pentru modul in care pielea ta arata, prevenind aspectul tern si imbatranirea prematura.

Reduce stresul si previne depresia

Asa cum au aratat si rezultatele studiului efectuat la Centrul Medical Cedars-Sinai, masajul este una dintre cele mai eficiente metode de relaxare, deoarece reduce nivelul de cortizol din organism si favorizeaza secretia de oxitocina. In plus, acesta contribuie la scaderea presiunii sangvine catre limitele normale si previne depresia, facilitand productia de dopamina si serotonina, substante responsabile de transmiterea informatiei intre neuroni si a impulsurilor nervoase. Din aceleasi motive, vei avea un somn mult mai profund si mai odihnitor daca, inainte de culcare, iubitul tau te va rasfata cu un masaj delicat.

Masajul este, cu adevarat, un rasfat pentru corpul si starea ta de spirit. Totusi, trebuie sa ai grija cat de des apelezi la aceasta metoda de relaxare in cazul in care ai probleme de piele precum rozaceea, deoarece masajul le poate agrava, avand in vedere ca stimuleaza circulatia sangelui si irigarea tesuturilor. 

Pentru rezultate uimitoare, foloseste ulei de migdale, ulei de jojoba sau unt de shea, deoarece au proprietati intensiv hidratante si hranitoare, iar untul de shea este un dusman de temut al celulitei.

Tu stiai cat de important este masajul pentru corpul tau?

Articolul urmator
Cele mai frumoase actrițe franceze și secretele lor de beauty
Cele mai frumoase actrițe franceze și secretele lor de beauty
Cu ce fel de poveste se aseamana viata ta?
Incepe quiz
Cu ce fel de poveste se aseamana viata ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (23)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.