Dacă nu faci nicio diferență între deodorant și antiperspirant, comiți o greșeală cu siguranță. Primul este util mai mult pentru alungarea mirosurilor neplăcute și oferirea unei arome fresh, dar nu îți va controla și cantitatea de transpirație. Așadar, dacă transpiri mult, orientează-te către un antiperspirant. El va fi aliatul tău de bază!
Folosim atâtea produse de îngrijire cu arome în zilele noastre, încât ar trebui să le alegem cu grijă, altfel nu se vor completa armonios. Și deodorantul se înscrie în aceeași categorie, astfel că ar trebui să alegi unul care are un miros delicat, nu unul puternic, care va fi în competiție cu parfumul preferat ori cu loțiunea de corp.
Există studii care spun că nu dimineața ar trebui să aplici deodorantul, ci seara. Astfel, substanțele din compoziția lui au timp să își facă efectul mai bine. Dacă ești tentată să faci acest lucru imediat după duș, află că ai greșit din nou momentul potrivit. La scurt timp după ce te speli, pielea este umedă, iar porii sunt deschiși, astfel că acțiunea deodorantului nu va mai fi cea pe care ți-o dorești.
Deși deodorantul trebuie aplicat în special la subraț, nu înseamnă că este singurul loc în care îl poți folosi. În zilele toride de vară, când transpiri aproape pe tot corpul, îl poți aplica și în alte zone. De exemplu, îl poți utiliza în spatele genunchilor și chiar între coapse.
Din dorința de a te proteja de transpirație și de mirosurile neplăcute, aplici mult mai mult produs decât ar trebui. Având în vedere că are multe substanțe chimice în compoziția lui, îți poate afecta sănătatea în timp. În plus, pielea ta nici nu va mai putea să respire în acest mod. Este suficient să aplici unul ori două straturi de produs.
Imediat după îndepărtarea părului nedorit, pielea ta este mult mai sensibilă și mai predispusă la iritații. Așadar, ar trebui să te gândești de două ori înainte de a aplica imediat deodorant. Este indicat să aplici ulei vegetal ori o loțiune care să hidrateze pielea. De asemenea, poți să aplici un gel care să prevină apariția iritațiilor și a mâncărimilor. Poți să folosești unul din comerț ori să apelezi la ajutorul minunatului gel de aloe vera. Tot ce trebuie să faci este să storci frunzele plantei.
Rolul deodorantului este de a înlătura mirosurile neplăcute, așa că este indicat să îl aplici înainte să faci o activitate fizică. Dacă deja ai transpirat, funcția lui va fi înjumătățită. De aceea este bine să îl aplici după ce te speli. Astfel, vei fi protejată și te vei simți fresh.