Ce spun vârfurile despicate despre sănătatea ta

Ce spun vârfurile despicate despre sănătatea ta

Redactor Andreea Baluteanu

Cele mai crude lucruri pe care le-am învățat despre vârfurile despicate se referă la iminența lor, dar și la imposibilitatea de a scăpa de ele odată pentru totdeauna. Dacă ți-am spune însă că ele sunt mai mult decât un inconvenient care îți amenință frumusețea părului și că au și câteva informații importante de comunicat despre sănătatea ta?

Află de mai jos ce ar dori vârfurile tale despicate să îți transmită!

Vârfurile despicate și cauzele apariției lor

Momentul în care descoperi primul vârf despicat în părul tău e echivalent cu un mini dezastru. Mai ales dacă ești mândra posesoare a unui păr superb, cu a cărui sănătate te mândreai, efectul e cu atât mai devastator. De partea cealaltă se află însă femeile care s-au confruntat constant cu această problemă și care nu doar că își cunosc vârfurile despicate ca pe propria palmă, dar știu, din nefericire, și că există mai multe tipuri. Iată-le, în imaginea de mai jos!

varfuri despicate

În primul rând, avem de-a face cu despicătura clasică, cea în care firul crește neted, până la un moment dat, când se bifurcă în mai multe firișoare. Cel mai probabil, cauza apariției sale este legată de agresiunile la care ți-ai supus neîncetat părul (coafat, periat dur, vopsit, spălat prea frecvent, lipsă de hidratare). Nu dispera, însă: ai nevoie de un tratament intens hrănitor și este posibil să remediezi situația.

Mini-despicătura e copilul problemei de mai sus: părul de abia începe să se bifurce. Din nou, gesturile zilnice, dure, precum periajul intens, folosirea plăcii și a ondulatorului sau utilizarea produselor de coafat agresive sunt vinovate pentru situația în care se află părul tău. Dar, dacă te știi nevinovată de un asemenea tratament, este posibil ca de vină să fie și alimentația săracă în proteine. Include ouă, carne slabă, lactate și fasole cât mai des în meniul tău, pentru că acest tip de despăicătură poate fi și semnul unei astfel de carențe.

Furculița este tacâmul care îți aduce pe papile cele mai plăcute gusturi, în viața de zi cu zi, dar îți va fi cu totul nesuferită atunci când apare sub forma vârfurilor despicate. De data aceasta agresiunea este mai gravă, ceea ce înseamnă că ai abuzat de decolorare, de aparatele de coafat și nu ai acordat prea multă importanță îngrijirii părului. Cauza poate fi însă și mai profundă, de natură ereditară: afecțiunea intitulată Trichorrhexis nodosa determină părul să fie mai gros la rădăcină și mai subțire către vârf, ceea ce va conduce la despicarea sa.

Vârfurile despicate poartă nume simpatice, poate pentru a ascunde necazul pe care ni-l provoacă. Astfel, copacul arată cu totul devastator pe firul tău de păr. De data aceasta, șuvița se desparte în mai multe fire pe o parte, care a fost mai profund afectată, și doar într-unul pe cealaltă. Așa cum te așteptai, agresiunile la adresa părului și alimentația sunt de învinuit, dar și o serie de afecțiuni, care au ca simptom părul casant: Sindromul Menkes este o boală ereditară, în cea mai mare parte, caracterizată prin mutații la nivelul cromozomului X care pot determina, printre altele, și despicarea firului de păr. Nu te teme, este însă destul de rară. Forma sa mai blândă poartă numele de sindromul de corn occipital și este mai frecvent întâlnită la bărbați decât la femei.

varfuri despicate

Precum o flacără de lumânare: nu e nimic atrăgător la firul de păr care atrage o asemenea comparație. Cuticula e și aici degradată, dar nu a început încă să se despice, ceea ce înseamnă că mai ai șanse să intervii. Din nou, alimentația săracă în proteine, agresiunile la care îți supui părul, dar și cauzele ereditare conduc la degradarea cuticulei. Ai nevoie de un produs special conceput pentru vârfurile despicate și, dacă problema persistă, de o tunsoare.

Vârfurile despicate sub formă de nod sunt mai des întâlnite în cazul părului creț, mai greu de descurcat. Așa cum părul se adună în noduri greu de descâlcit în podoaba capilară, și firul suferă la nivel individual de această problemă. Soluția? Piaptănă mai des, dar cu mai multă grijă, folosește un balsam de calitate și include proteine în alimentația ta!

Tu te confrunți cu vârfuri despicate? În care dintre aceste situații te-ai regăsit?

Surse foto: IStock

Articolul urmator
Mănușile exfoliante: ce sunt și cum îți ajută pielea
Mănușile exfoliante: ce sunt și cum îți ajută pielea
Ce spun pantofii tai despre tine?
Incepe quiz
Ce spun pantofii tai despre tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.