Inspiră-te din secretele coreenelor! Alege cinci măști de față pentru un ten de invidiat!

Inspiră-te din secretele coreenelor! Alege cinci măști de față pentru un ten de invidiat!

Redactor Andreea Baluteanu

Nu ai cum să le nu fi observat pe frumoasele coreene: cu pielea lor luminoasă și proaspătă, ca de bebeluș, aceste zeițe sunt cu mult înaintea noastră în ceea ce privește ritualul de beauty. Dar nu e doar noroc, moștenire genetică sau alimentație sănătoasă la mijloc: superbele asiatice sunt consecvente în ceea ce privește rutina lor de frumusețe și nu ar pune orice produs pe tenul lor desăvârșit.

Acum urmează cea mai bună veste a tuturor timpurilor: nu mai trebuie să te plângi că nu dispui de fonduri suficiente pentru vizite săptămânale în Seul sau că nu ai o coreeană pe post de amică la cataramă. Magazinul nostru preferat (sau, mai precis, definiția raiului pentru orice femeie), Sephora, tocmai ne-a pus la dispoziție, în exclusivitate, produse de la cele mai în vogă branduri coreene!

Află tot ce trebuie să știi despre korean beauty by Sephora, conceptul momentului, și descoperă recomandările noastre de măști pentru un ten de invidiat!

Korean Beauty by Sephora: cele mai bune măști pentru o piele de zeiță

Să nu comiți greșeala de a crede că tenul lor e pur și simplu rezultatul unui car de noroc sau a unei descendențe de zeiță! Adevărul este că locuitoarele Coreei sunt adepte ale unui ritual de frumusețe care cuprinde, în medie, 10 pași, dar poate ajunge până la 17!

coreeana

Dacă erai mândră, până acum, că nu mergeai la culcare fără să te demachiezi și să îți așterni pe chip un strat de cremă hidratantă, află că idolii noștri din Coreea folosesc două tipuri de produse de curățare (un demachiant pe bază de ulei care topește machiajul și unul spumă care desăvârșește îndepărtarea impurităților), continuă cu loțiune tonică, apelează apoi la esență (un precursor al serumului), continuă cu nu unul, ci cu mai multe tipuri de serumuri (tenul are nevoi complexe, până la urmă), intercalează o mască sau un exfoliant, aplică apoi o cremă de ochi și una hidratantă și încheie cu o spumă subtilă, subțire, care completează această rutină feerică!

Este doar un scurt rezumat al korean beauty: mai e de mirare că aceste femei chiar merită pielea de vis cu care se prezintă mândre în lume?

Dar Sephora, cea mai bună prietenă a femeilor de pretutindeni, locul magic în care ne simțim ca în paradis, și-a dus mai departe renumele de aliată a noastră și ne-a adus, la picioarele tremurătoare, conceptul de korean beauty. Despre ce este vorba? Pe scurt, despre cele mai renumite branduri coreene, prezente acum în exclusivitate la o aruncătură de băț, în cel mai apropiat magazin Sephora.

Mărturisim: suntem fascinate de toate produsele dragi ale coreenelor, dar cea mai puternică obsesie a noastră o reprezintă măștile! Nici nu e de mirare, dat fiind faptul că s-au numărat printre primele produse care ne-au atras atenția asupra supremației în beauty a Coreei, imediat după BB-uri și CC-uri. Legendarele the sheet mask, măștile ca un șervețel mângâietor și binefăcător, ne-au acoperit chipurile, ne-au transformat pielea și au făcut obiectul celor mai admirate instantanee de pe Instagram!

Astfel, suntem aici ca să îți prezentăm azi cele cinci măști must-have, direct din Coreea! Sunt cool, fresh și fun, sunt irezistibile aplicate direct pe fața curată, pentru un plus de hidratare, în timpul zborurilor lungi cu avionul, sau acasă, în intimitatea propriei băi!

Începem periplul nostru prin universul Korean Beauty by Sephora cu masca exfoliantă cu cărbune ERBORIAN Black Scrub. Este ideală pentru un ten curat, proaspăt, și un vis pentru pielea grasă, cu acnee. Masca are triplă acțiune: va elimina impuritățile, va îndepărta celulele moarte care blochează porii și va absorbi excesul de sebum, matifiind. Cu o asemenea eficiență, nu e de mirare că dezvăluie o piele fină, ca de bebeluş, proaspătă și luminoasă. Mai mult, în timp, textura pielii este îmbunătățită, tenul nu mai lucește inestetic, fiind purificat, mat, neted, radios: într-un singur cuvânt, perfect!

masca cu carbune

Erborian Black Scrub, Sephora.ro – 105 lei

Cum se folosește această mică minune: aplică un strat fin pe față (după ce ai curățat și tonificat temeinic pielea), lasă să acționeze 3 minute, masează cu degetele umede și clătește cu apă caldă, încheind cu un jet de apă rece, pentru un plus de prospețime.

De ce funcționează? Extractele de cărbune sunt renumite pentru proprietățile purificatoare, matifiante și pentru acțiunea de exfoliere în profunzime. Dar încrederea noastră este instant dăruită și brandului Erborian („Ierburi din Orient”), ale cărui baze au fost puse tocmai pentru a revela lumii întregi secretele frumuseței din Coreea, disponibil acum exclusiv prin conceptul Koream Beauty la Sephora.

Dacă ar fi să alegem o problemă a tenului pe care majoritatea femeilor o împărtășesc în ziua de azi, aceea ar fi lipsa de luminozitate. Pielea ternă este o consecință a poluării, a lipsei de somn și a alimentației nesănătoase, dar nu pare să fie o sursă de îngrijorare pentru coreene, cu tenul lor luminos, dewy. Soluția este masca exfoliantă pe bază de orez de la Skinfood! Masca elimină stratul de celule moarte și revelează acea piele curată, proaspătă, nou-nouță!

masca cu orez

Rice Mask Wash Off Skinfood, Sephora.ro – 68 de lei

Aplică pe tenul curat, tonificat, lasă să acționeze în funcție de intervalul recomandat, clătește și bucură-te de cea mai luminoasă piele, cu o textură dewy și un relief neted, lipsit de imperfecțiuni.

Orezul, unul dintre cele mai cunoscute ingrediente asiatice, cu capacitățile iluminatoare și acțiunea extrem de lejeră de exfoliere, este vedeta. Dar și brandul Skinfood, care pune accent pe hrănirea tenului prin ingrediente naturale, ne-a câștigat respectul.

Eviți oglinda pentru că te temi de porii tăi uriași? Și noi am trecut prin această senzație! Hai să uităm de ea împreună, cu ajutorul măștii cu nămol Tonymoly, în renumita formulă sheet mask. Dacă numele adorabil nu te convinge că e cea mai cool aliată împotriva porilor dilatați, cu siguranță îți va atrage atenția acțiunea sa: absoarbe impuritățile, reduce aspectul porilor, curăță în profunzime și exfoliază, revelând cel mai frumos ten posibil. Pielea e netedă, purificată, desăvârșită!

sheet mask

Earth Beauty Mus Mask Sheet, Sephora.ro – 38 de lei

Aplică pe fața curată și tonificată (știm, ai învățat refrenul drag coreenelor), așteaptă 30 de minute și pregătește-te pentru cea mai frumoasă piele din viața ta!

Brandul Tonymoly e unul dintre cei mai cunoscuți producători coreeni, iar dacă denumirea sa nu te-a convins că e de-a dreptul adorabil, află că își propune să ofere produse cosmetice eficiente în cele mai stilate ambalaje. Noi suntem convinse doar aruncând o privire măștii sale!

Vrei să fii too cool for words? Ai nevoie de o mască de cauciuc, direct de la specialiștii coreeni în beauty. Noi nu ne-am mai săturat să facem poze fun cu ea pe față, iar senzația e irezistibilă. Dar nu vizăm doar distracția, ci și hidratarea în profunzime a tenului uscat! Masca modelatoare funcționează în două etape: mai întâi, trezește tenul la viață cu un serum hidratant, care îmbunătățește elasticitatea pielii, apoi reține ingredientele active, împiedicând evaporarea lor, grație învelișului de cauciuc. Tenul e catifelat, luminos, hidratat, proaspăt.

masca de cauciuc

Rubber Mask Moist Solution Dr. Jart+, Sephora.ro – 51 de lei

Aplică pe pielea curată, ajustează masca modelatoare și lasă să acționeze 30-40 de minute. Îndepărtează și tapotează cu degetele, masând ușor pentru a permite absorbția serumului.

Dr.Jart+ este brandul coreean responsabil cu explorarea tehnologiilor avansate, aducând laolaltă experți dermatologi, dar și artiști, designeri și tehnofili, pentru ca tu să te bucuri de cele mai wow produse.

Nu părăsim universul Dr.Jart+ și ne îndreptăm acum spre măștile pentru tenul matur. Uită de riduri și păstrează doar emoția amintirilor pe care le-a cauzat masca Dermask Intra Jet Firming Solution. Ai la dispoziție un gel termosensibil, care acționează în contact cu căldura pielii, eliberând apoi superingredientele pentru ten. Textura de gel sigilează beneficiile, menținând hidratarea în piele. Dar nu poți rămâne indiferentă în fața ingredientelor, un cumul pro-tinerețe: biopeptide, care susțin sinteza colagenului și a elastinei în mod natural.

E un complex aproape magic, care îmbunătățește fermitatea și elasticitatea, grație sintezei dintre coenzima Q10 și betaglucan. Sună mult prea avansat? Ceea ce va conta va fi pielea ta moale, catifelată, netedă și mult mai tânără, strălucitoare.

masca pentru piele matura

DR.JART+Dermask Intra Jet Firming Solution, Sephora.ro – 28 de lei

Iar formula e atât de cool: celebra sheet mask. Aplică pe fața curată,  îndepărtează folia și ajustează masca, apoi lasă să acționeze 20-40 de minute. Îndepărtează, tapotând și masând cu degetele, până la absorbția completă. E o minune pentru tenul matur!

Descoperă și tu conceptul momentului, Korean Beauty by Sephora, și dezlănțuie puterea seducătoare a unui ten impecabil, cum numai coreenele aveau până acum!

Surse foto: IStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.