Iubește-ți imperfecțiunile: 3 trucuri de machiaj pentru tenul cu pistrui

Iubește-ți imperfecțiunile: 3 trucuri de machiaj pentru tenul cu pistrui

Sorina Corneanu

Pistruii, deși nu sunt deloc apreciați de femei, sunt sexi și oferă un aer tineresc și un farmec extraordinar oricărui tip de ten. Totuși, atunci când vine vorba de preferințe în materie de machiaj, se caută soluțiile cele mai bune atât pentru estomparea, cât și pentru ascunderea lor, iar lupta este una aprigă pentru cele mai multe doamne.

Cele mai bune trucuri de machiaj pentru tenul cu pistrui

Păstrează aspectul natural al tenului!

Folosește iluminator. Când începi un machiaj care vrei să îți acopere cu succes pistruii, asigură-te că urmezi cu răbdare toți pașii necesari unei acoperiri corecte, care să nu încarce inutil tenul. În primul rând, nu trebuie să îți lipsească un iluminator calitativ. Aplică-l uniform pe toată fața și așteaptă măcar un minut până să treci la pasul următor. Folosind iluminatorul, tenul va căpăta strălucire și o elasticitate naturală.

fata care se machiaza

Alege fondul de ten potrivit. Cele mai multe persoane aleg fondul de ten cu o nuanță mai închisă decât pistruii, sperând că în felul acesta vor rezolva ușor problema. Totuși fondul de ten nu trebuie să fie ales în conformitate cu nuanța pistruilor, ci cu o nuanță mai deschis decât culoarea naturală a pielii. Aplicat uniform peste iluminator, fondul de ten ales corect va deschide întreaga culoare a tenului și va atenua pigmentul pistruilor. În schimb, un fond de ten mai închis nu numai că ți-i va accentua, dar va conferi întregului ten un aspect nenatural. Ai grijă ca fondul de ten să fie cât mai fluid și nu alege unul cu grad de acoperire ridicat, pentru a nu încărca tenul și a nu atrage și mai mult atenția asupra micilor imperfecțiuni.

Obține o acoperire uniformă a tenului!

Machiajul ar trebui să reprezinte o plăcere pentru orice femeie. Așadar, nu face din acest proces relaxant o luptă contra imperfecțiunilor. Până la urmă, farmecul fiecărei persoane constă nu în perfecțiune, ci în micile imperfecțiuni. Bucură-te de frumusețea naturală! Învață să îți evidențiezi calitățile și să îți machezi micile defecte, fără să te blochezi în detalii. A trecut vremea în care pistruii erau priviți ca un defect. Astăzi, foarte multe femei își desenează pistrui falși, conștiente de farmecul acestora, așa că asta ar trebui să îți dea de gândit. Machiajul pentru pistrui îi estompează, păstrându-le însă farmecul, și oferă luminozitate și elasticitate tenului, transformându-i într-o trăsătură deosebită.  

Vezi și cum poți obține pistrui falși!

Accentuează machiajul buzelor și al ochilor

Rujul roșu sau orice altă nuanță aprinsă, îndrăzneață, va completa perfect machiajul și va atrage atenția asupra buzelor sau ochilor, în cazul unui machiaj intens al pleoapelor. În cazul persoanelor cu pistrui, pudra nu este tocmai recomandată pentru a fixa machiajul. Încearcă mai bine un spray de fixare a machiajului!

Corectorul magic. Corectorul, de preferință lichid, este obligatoriu de aplicat în zonele problematice și cu pistrui. De obicei, corectorul este indispensabil în zona nasului, a bărbiei, a cearcănelor și a frunții. Folosind acest truc, zonele cu pete, puțin mai decolorate, pistruii și acneea vor fi cu succes uniformizate. Bineînțeles, tenul va rămâne luminos și va avea un aspect natural. Nu uita: pentru a te bucura doar de beneficiile sale, stai la soare în intervalele orare potrivite. Altfel, pielea ta va avea de suferit, pistruii se vor înmulți, iar apariția petelor pigmentare reprezintă o problemă care afectează rapid pielea sensibilă! 

Inspiră-te de aici!

Alege perlele iluminatoare bronzante. Nu numai că îți păstrează naturalețea machiajului și prospețimea tenului, dar înlocuind blush-ul classic, mat, cu perlele iluminatoare, vei diminua pigmentarea din zonele cu pistrui. Întotdeauna ai grijă să alegi culoarea potrivită tenului tău. Nu recurge decât la culori cu o nuanță mai deschisă decât cea naturală a tenului tău. Altfel, în cele mai multe cazuri, poți observa cu ochiul liber efectul nefiresc al culorilor aflate în discordanță cu pielea ta naturală!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Cele mai frumoase actrițe franceze și secretele lor de beauty
Cele mai frumoase actrițe franceze și secretele lor de beauty
Ce machiaj de primăvară ți se potrivește?
Incepe quiz
Ce machiaj de primăvară ți se potrivește?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.