Cea mai nouă mască de buze

Cea mai nouă mască de buze

Eugenia Dinescu, redactor

Dacă eşti curioasă cum va arăta peisajul de beauty în următorii ani, este suficient să arunci o privire în Coreea. Ţara asiatică este locul în care se nasc  cele mai inovatoare produse în materie de skincare şi machiaj, iar o simplă vizită la cel mai apropiat magazin de beauty îţi va confirma acest lucru. După BB/CC/DD cream, manichiura cu cioburi de sticlă şi fondul de ten cushion, acum a venit rândul unei revoluţii în materie de machiaj al buzelor: lip-glossul peel-off, care îţi colorează buzele în nuanţe gurmande şi feminine!

Modalitatea prin care funcţionează nu se bazează pe magie, ci pe măiestria chimiștilor de a dezvolta noi formule de makeup: pigmenţii de culoare sunt suspendaţi într-o bază de polivinil, care aderă la pielea buzelor şi fixează culoarea în straturile superficiale de piele în timpul în care acţionează. Odată ce se usucă, în aproximativ 10 minute, îl poţi îndepărta ca pe o mască peel-off şi să fii uimită de rezultat: buze colorate, care îşi păstrează nuanţa la fel de vibrantă de dimineaţa până seara!

Mai persistent decât un ruj rezistent la transfer, acest nou tip de lip-stain nu usucă buzele şi îţi permite să aplici un lip-gloss sau un balsam de buze atunci când simţi nevoia unui plus de hidratare.

Tu eşti tentată să încerci acest nou produs de makeup? Spune-ne părerea ta în secţiunea dedicată comentariilor! 

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.