Inspira-te din ideile noastre de machiaj de Revelion 2016!

Inspira-te din ideile noastre de machiaj de Revelion 2016!

Redactor Andreea Baluteanu

Miracolul unui nou inceput trebuie intotdeauna sarbatorit ca atare! Iti doresti sa pasesti in 2016 proaspata si frumoasa? Suntem alaturi de tine si iti oferim cateva idei de machiaj de Revelion, pe care sa le adaptezi zonei pe care doresti sa o evidentiezi: ochii, buzele sau tenul!

Farmecul unei priviri mistuitoare

Priveste departe, spre orizonturile lui 2016, cu un machiaj de Revelion impecabil! Contureaza-ti ochii: fie ca alegi un negru misterios sau tuse extravagante de culoare, rezultatul va fi acelasi. Mistuitor!



Machiajul cat eye ne-a fascinat intotdeauna si reprezinta o optiune excelenta pentru Anul Nou. Traseaza o codita cu un eyeliner sub forma de gel, avansand pana in coltul interior al ochiului. Ceea ce confera personalitate acestui machiaj de Revelion 2016 este glitterul: dubleaza linia trasata cu tus folosind sclipici argintiu si evidentiaza linia genelor inferioare folosind un creion in aceeasi culoare. Vei frange inimi!

Clasicul este sinonim cu banalul, in conceptia ta? Atunci un machiaj colorat al ochilor poate fi solutia care sa te smulga din ghearele plictiselii. Foloseste un eyeliner sau un creion de ochi in nuante de portocaliu si deseneaza conturul genelor superioare. Aplica nuante de maro pe genele de jos si desavarseste make-up-ul cu doua straturi de mascara. Nu uita de sprancene, sunt foarte importante: periaza-le si defineste-le cu fard!



O varianta de smokey eyes in tonuri de bronz va fi un machiaj de Revelion 2016 flatant, mai ales pentru ochii deschisi la culoare. Acopera intreaga suprafata a pleoapei mobile cu un fard in tonuri de bronz, stralucitor, si defineste apoi pliul cu o pensula de blending si accente de maro. Contureaza genele cu un creion de ochi negru ca smoala si aplica doua straturi de mascara!



Va fi imposibil sa fii trecuta cu vederea, daca vei purta acest machiaj de Revelion inspirat de pe podiumurile de moda. Incearca-l doar in cazul in care priceperea ta in make-up te situeaza la nivelul „avansatelor". Profesionistii iti ofera un truc pretios: traseaza intai forma supradimensionata a genelor (sau oricare alt model) cu un creion si umple apoi conturul cu eyeliner lichid, folosind o pensula subtire. Un betigas cu vata imbibat in demachiant se va transforma intr-un prieten de nadejde!



Buze apetisante pentru un An Nou plin de pasiune

Buzele sunt cea mai frumoasa trasatura a ta? Atunci ignora propunerile noastre de mai sus si opteaza, in schimb, pentru un machiaj de Revelion 2016 care sa iti contureze o gura numai buna de sarutat.

Propunerile noastre: roz ardent sau inocent, rosu focos si burgundy plin de savoare!

   

Alege un roz fucsia si asigura-te ca vei fi in centrul atentiei. Pentru un look inspirat de cel al Camillei Belle, mizeaza si pe un fard de obraz in nuante asemanatoare rujului. Coafura de Anul Nou care va aprinde imaginatia admiratorilor tai: un coc sau o coada de cal inalta!

Posesoarea titlului de Khaleesi, in lumea imaginara din Urzeala Tronurilor, Emilia Clarke, foloseste un ruj mai deschis, de un roz pal, care ii accentueaza dulceata trasaturilor. Ai nevoie de sprancene definite impecabil, intr-o nuanta mai inchisa decat cea pe care o utilizezi de obicei, pentru a nu cadea in capcana look-ului de Barbie.

   

Cea mai hot alegere pentru un machiaj de Revelion 2016 ramane insa rujul rosu! Daca nu mai crezi in puterea sa de seductie, Eva Green este pregatita sa ti-o demonstreze. Recreeaza look-ul ei clasic, adoptand o nuanta de ruj rosu, in conformitate cu tonalitatea pielii si cu culoarea parului si a ochilor. Un strop de dermatograf negru, care sa iti accentueze ochii, va completa acest make-up simplu, dar de mare efect. 

Blondele nu vor face casa buna cu toate nuantele de rosu, dar vor fi complimentate incredibil de un ruj in tonuri de corai sau tangerine. Renunta la dermatograful negru si alege, in schimb, un creion de ochi maro, precum Kate Bosworth.



Cu acest make-up vei bantui multa vreme mintea barbatilor care au avut privilegiul de a merge la aceeasi petrecere de Revelion ca tine. Alege un ruj burgundy sau pruna, dar nu il aplica in mod uniform, ci depaseste usor conturul si concentreaza o cantitate de culoare mai mare in centrul buzelor. Completeaza cu un fard in nuante de piersica (ten deschis) sau bronz (ten inchis) si asuma-ti rolul de seducatoare suprema.

Obraji inflacarati si ten sarutat de soare

Ce-ai spune daca ai renunta la look-ul de printesa a ghetii in acest an si ai opta, in schimb, pentru un machiaj de Revelion cu obraji inflacarati si ten sarutat de soare? Doua dintre frumusetile noastre latino preferate, Camilla Alves si Jennifer Lopez, sunt promotoarele acestui look.

   

J Lo arata caliente cu make-up-ul pe care l-a purtat la Met Gala. Daca esti norocoasa posesoare a unui ten aramiu, precum al ei, iti va fi extrem de usor sa il recreezi. Presara pudra bronzanta pe punctele proeminente ale fetei - frunte, pometi, puntea nasului si barbie - si accentueaza-ti obrajii cu un fard roz. Foloseste aceleasi tuse de culoare si in coltul extern al ochilor, urcand catre tample si estompand cu o pensula de blending. Incheie cu un luciu de buze incolor.

Camilla Alves ne propune o varianta mai cuminte a acestui machiaj perfect pentru Revelion. Sotia lui Matthew McConaughey urmeaza aceiasi pasi ca Jennifer, dar renunta la fardul de ochi si isi evidentiaza superbele trasaturi cu bucle angelice.

   

Nici blondele nu sunt discriminate! Indrazneste sa porti si tu un fard de obraz roz, sculptandu-ti pometii. E noaptea de Anul Nou, asa ca ne permitem sa mergem mai departe: completeaza cu un ruj rosu si doua straturi de mascara. Arma secreta a acestui look este insa iluminatorul: aplica-l in centrul buzei superioare si in coltul intern al ochiului!

Jessica Chastain este mandra reprezentanta a roscatelor pe taramul pometilor imbujorati si iti demonstreaza ca poti adopta acest machiaj de Revelion, ramanand in acelasi timp fidela naturaletii. Ca sa obtii efectul ei de emotie neprefacuta, presara un fard piersica pe marul pometilor, utilizand o pensula rotunda de blush, creioneaza-ti ochii cu maro si rasfata-ti buzele cu un luciu incolor! Esti superba!

Vei aborda ideile noastre de machiaj de Revelion 2016? Care este preferata ta?


Surse foto: vogue.com, refinery29.com,giovaniattrici.blogspot.com, popsugar.com, beautysupport.net, marieclaire.co.uk, thezoereport.com, termix.net, riversongspawv.com
Articolul urmator
Plasturi pentru coșuri: ce sunt și cum îi folosești corect
Plasturi pentru coșuri: ce sunt și cum îi folosești corect
Ce machiaj de primăvară ți se potrivește?
Incepe quiz
Ce machiaj de primăvară ți se potrivește?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.