Probabil ți se pare normal să aplici rimel întâi pe genele de sus, însă specialiștii ne atenționează în privința acestui obicei. Pentru a preveni inesteticele puncte de rimel de pe pleoape, începe procesul de machiere cu genele de jos. Apoi, când le rimelezi pe cele de sus, folosește o mișcare de tip „zig-zag”, în timp ce te uiți direct în față, pentru a obține un efect wow.
Ți se usucă rimelul prea repede? Periuța lui își strică forma la scurt timp de la achiziționare? S-ar putea ca tu să fii vinovată de ambele efecte neplăcute. Dacă obișnuiești să introduci de multe ori periuța în tub, atunci nu este de mirare. Soluția este să acționezi cu mișcări delicate și circulare asupra periuței pentru a lua cantitatea dorită de produs.
Încărcarea genelor cu rimel nu conduce deloc către un efect estetic incredibil, dimpotrivă. De aceea este indicat să îți cureți periodic periuța rimelului, cu atât mai mult dacă modelul acesteia tinde să acumuleze mult produs.
Aplicarea unui rimel vechi îți poate afecta mai mult decât îți imaginezi sănătatea ochilor. Nu există doar riscul de a-ți pierde genele, ci și acela de a dezvolta alergii oculare. Dacă au trecut mai mult de șase luni de la deschiderea acestui produs, aruncă-l fără să stai pe gânduri. De altfel, unii specialiști recomandă renunțarea la el chiar după trei luni, în special dacă mascara începe să se îngroașe și să se usuce.
Citește și cum îți afectează rimelul sănătatea ochilor!
Dacă obișnuiești să folosești ondulatorul de gene, ai grijă la ordinea pe care o urmezi. Nu este indicat să îți ondulezi genele cu acesta după ce ai aplicat deja rimel. După acest pas de makeup, genele tale nu mai sunt la fel de flexibile, astfel că rezultatul nu va fi cel dorit. În plus, există riscul să le rupi ori să strici machiajul.
Probabil ți se pare natural să aplici un singur produs pe gene, însă vei fi surprinsă când vei vedea ce rezultat incredibil poți să obții dacă îmbini două tipuri de produse. Realizează un mix între un rimel pentru volum și altul dedicat alungirii firelor de păr și te vei îndrăgosti iremediabil de truc.
Aplicarea rimelului este o artă în esență, astfel că trebuie să descoperi pe rând toate secretele acesteia. Spre exemplu, dacă ai ochii depărtați, aplică mai mult produs pe genele din interior. La polul opus, dacă ai ochii mai apropiați, folosește mai multe straturi de rimel pe genele din exterior.
Sperăm că respecți una dintre cele mai importante reguli beauty, anume că nu te culci niciodată cu produse de machiaj pe piele. Pentru a îndepărta rimelul, folosește un produs de curățare special conceput pentru machiajul ochilor. De asemenea, un mascara cu acțiune waterproof implică folosirea unui demachiant cu aceeași proprietate.