Tunsori pentru păr lung pe care femeile stilate le-au ales în 2019

Tunsori pentru păr lung pe care femeile stilate le-au ales în 2019

Redactor Andreea Baluteanu

Dacă în ultimii ani bobul a fost regele absolut al tendințelor, din fericire lucrurile s-au mai schimbat acum. Nu spunem că nu adorăm lejeritatea unei tunsori îndrăznețe, pline de nonșalanță, dar, după atâta vreme în care ne-am tăiat dramatic șuvițele, ne era dor să ne lăsăm părul să crească.

Așa că azi dăm întâietate podoabei capilare demne de Rapunzel și îți sugerăm cele mai frumoase tunsori pentru păr lung din 2019! 

Tunsori pentru păr lung în trepte la modă în 2019

Nu toate femeile reușesc să aibă acel păr lung demn de o prințesă. Pentru unele dintre noi este, din nefericire, imposibil din punct de vedere genetic să trecem peste o anumită lungime, în timp ce pentru altele este descurajantă dificultatea aranjării cosițelor de Ileana Cosânzeana. Însă vei fi uimită să afli că multe dintre fetele care renunță la tunsorile pentru păr lung o fac din cauza faptului că părul e… prea greu.

Această problemă e însă rezolvată de crearea unor trepte. Tunsorile în trepte reduc practic din consistența părului, dar îi conturează, în chip ironic, un volum seducător. Acestea încadrează frumos fața și atrag atenția asupra trăsăturilor tale. Mai mult, sunt ușor de aranjat și se dovedesc extrem de versatile. Iată ce îți recomandăm!

Tunsoarea clasică în trepte

fata bruneta

Sursa foto: Instagram

Tunsorile pentru păr lung în trepte care ascultă de caracterul clasic încep layeringul din dreptul bărbiei și continuă armonios de aici încolo. Treptele nu sunt vizibile, ci integrate cu subtilitate în păr. Ondulează șuvițele la vârfuri pentru a obține un contrast frumos.

Tunsoarea în trepte texturată

La polul opus față de eleganța clasicului, tunsoarea în trepte lungi ultratexturată e răvășită, sălbatică și plină de personalitate. Șuvițele au dimensiuni diferite tăiate aparent la întâmplare (evident, nu e cazul), iar această opțiune de tunsoare pentru păr lung e ideală pentru fetele care adoră coafurile lejere.

par lung cu suvite

Sursa foto: Pinterest

Tunsoarea în trepte pe păr drept

În general, treptele sunt prietene la cataramă cu buclele, deoarece reduc din amplitudinea părului creț și îl fac mai „suportabil” pe umerii bietei sale purtătoare. Dar treptele pot arăta minunat și pe un păr drept, așa cum vezi în imaginea de mai jos. Lasă părul să se usuce natural pentru un strop de textură.

par drept

Sursa foto: Pinterest

Tunsoarea în trepte „ciufulite”

Pur și simplu adorăm această idee de tunsoare pentru păr lung la modă în 2019. Tunsoarea începe cu trepte scurte în dreptul feței și e adusă în centrul atenției de buclele mari, generoase și ciufulite. E un haircut cu un aer french indiscutabil, perfectă pentru tendințele din 2019.

bucle ciufuliye

Sursa foto: Pinterest

Tunsoarea în trepte cu breton

Iată una dintre tunsorile pentru păr lung care întinerește în chip magic. Treptele de diferite dimensiuni sunt ușor ondulate, bretonul acoperă șic fruntea, iar culoarea bogată atrage toate privirile. E una dintre preferatele noastre în 2019!

tunsoare cu breton

Sursa foto: Pinterest

Tunsoarea în trepte balayage

Dacă vrei să îți faci balayage și ești tunsă în trepte, pe părul lung, atunci ai obținut cea mai wow combinație a toamnei 2019. Firește, este valabilă și viceversa! Treptele sunt subliniate delicios de șuvițele deschise la culoare, iar tunsoarea pare o adevărată operă de artă.

balayage

Sursa foto: Instagram

Tunsoarea în trepte în formă de U

Este la modă să asociezi tunsorile momentului cu literele alfabetului, precum în imaginea de mai jos. Tunsoarea în formă de U e „plină”, voluminoasă, fiind potrivită pentru fetele cu părul creț. Pentru ca părul să nu devină prea greu, e recomandat să nu exagerezi cu lungimea.

tunsoare in U

Sursa foto: Instagram

Tunsori pentru păr lung în V

Așa cum ți-am povestit mai sus, ne place să ne tundem „după alfabet”. Tunsorile în V sunt minunate dacă ai părul lung, drept sau ușor ondulat, respectiv podoaba capilară care are tendința în mod natural de a urmări conturul acestei litere. Iată ce ne place!

Tunsori pentru păr lung în V drept

Drept, lucios și seducător - această tunsoare e practic dovada faptului că trebuie să îți lași părul să crească acum. Optează pentru culori pigmentate, puternice, care să reflecte lumina și să scoată în evidență atuurile acestei tunsori.

par lung

Sursa foto: Instagram

Tunsori pentru păr lung în V până în talie

Rapunzel ar păli de invidie dacă te-ar vedea! Această tunsoare îți oferă un aer exotic, de vedetă sau de prințesă de pe timpuri. Ai însă grijă de sănătatea părului tău, deoarece de la această lungime deja se vede imediat orice semn de degradare. Vezi cele mai bune măști pentru păr!

 par lung

Sursa foto: Instagram

Tunsori pentru păr lung în V în ombre

Dacă mai sus am lăudat balayage-ul, află că ombre-ul s-a născut practic pentru a se bucura de compania tunsorilor pentru păr lung în V din 2019. Optează pentru o colorare modernă, cu limite mai puțin definite, care să inspire naturalețe.

par ombre

Sursa foto: Instagram 

Vedete care ne inspiră cu tunsorile lor perfecte pentru păr lung

Ne raportăm de cele mai multe ori la vedete, mai ales atunci când vrem să ne schimbăm lookul. Iată cine ne-a inspirat în această toamnă!

Zendaya și lookul ei dezordonat-natural

Zendaya cucerește cu naturalețea sa, iar tunsoarea ei pentru păr lung nu face excepție. Vedeta nu își domolește buclele, tunsoarea cu linii subtile și cărare laterală potrivindu-i-se perfect.

Zendaya

Sursa foto: Pinterest

Amy Adams și părul drept

În ultima perioadă, părul drept a pierdut teren, dar atunci când o vedem pe actrița roșcată parcă ne răzgândim. Amy Adams a abordat o tunsoare pentru păr lung tot cu cărare pe o parte, dar a asociat-o cu șuvițe drepte și un singur onduleu, pentru volum.

Amy Adams

Sursa foto: Pinterest

Angelina Jolie și șuvițele luminoase

Superba actriță se poate lăuda cu cele mai iconice buze din istorie și cu un chip fabulos, dar nu a impresionat neapărat cu desimea părului. Având părul fin, Angelina a descoperit trucurile pentru a da impresia de volum: cărare laterală, balayage delicat și onduleuri subtile.

Angelina Jolie

Sursa foto: Pinterest 

Gigi Hadid și treptele naturale

Mărturisim că suntem invidioase pe părul surorii mai mari din clanul Hadid (și nu numai): pare atât de natural și de sănătos, în ciuda tuturor coafurilor abordate pe podium. Gigi ne-a inspirat cu tunsoarea sa cu trepte care cad natural în jurul chipului și cu un blond superb!

Gigi Hadid

Sursa foto: Pinterest

Laura Harrier și romantismul nemuritor

Frumoasa actriță ne demonstrează că tunsorile pentru păr lung care imită farmecul Hollywoodului vechi sunt incendiare. Cu bucle romantice, cărare pe o parte și un castaniu superb, tunsoarea sa e to die for!

Laura Harrier

Sursa foto: Pinterest

Camila Cabello și treptele care încadrează fața

Numele ei înseamnă, la propriu, „păr” (n.red. cabello este tradus păr din spaniolă), așa că avem așteptări mari. Cântăreața știe că rostul treptelor pentru tunsorile pe păr lung este să evidențieze cea mai atrăgătoare trăsătură: în cazul ei, ochii superbi.

Camila Cabello

Sursa foto: Pinterest

Blake Lively și culoarea perfectă

Ne-am decis să îl răpim pe hairstylistul lui Blake Lively și să nu îi mai dăm drumul. De la „Gossip Girl” încoace și doi copii (și o sarcină în desfășurare) mai târziu, actrița a avut mereu un păr superb. Treptele sunt magnifice, dar blondul cu accente balayage ne-a furat inima.

Blake Lively

Sursa foto: Pinterest

Rihanna și lungimea de Rapunzel

Dacă este cineva care să poată aborda ca la carte o tunsoare pentru păr foarte lung, aceea este Rihanna. Cu extensii sau fără, părul cântăreței originare din Barbados este esența seducției.

Rihanna

Sursa foto: Pinterest

Acestea sunt tunsorile pentru păr lung pe care femeile le poartă în toamna 2019. Inspiră-te din propunerile noastre și hai să uităm de bob pentru un sezon!

Află care este și tunsoarea care arată bine pe oricine! 

Surse foto: Instagram, Pinterest

Articolul urmator
7 beauty devices în care merită să investești
7 beauty devices în care merită să investești
Ce culoare de păr ți se potrivește în această primăvară?
Incepe quiz
Ce culoare de păr ți se potrivește în această primăvară?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.