Horoscop
Nu Skin

12 cupluri din zodiac menite să se îndrăgostească și să se despartă

Joi, 19.04.2018
de Andreea Marinescu

Găsirea sufletului pereche este destul de dificilă. Destinul este cel responsabil de acest lucru, dar și dorința celor doi parteneri de a rămâne împreună. Chiar dacă avem impresia că ne vom petrece restul vieții alături de o persoană, există acele momente nefericite în care ne dăm seama că relația nu ajunge nicăieri și că este mai bine să ne despărțim.

În ceea ce privește zodiacul, se pare că există 12 cupluri menite să se îndrăgostească și care ajung în cele din urmă să se despartă. Deși ai crede că de vină sunt astrele, se pare că și trăsăturile celor doi parteneri îi fac să creadă că sunt făcuți unul pentru celălalt, dar în realitate să nu se potrivească deloc. Ești curioasă despre cine este vorba? Află mai jos!

cuplu care se tine de mana la apus

Iată care sunt cele 12 cupluri menite să se îndrăgostească și să se despartă!

Berbec și Rac

La început, această relație pare mai mult un fel de aventură nebunească și plină de pasiune. Cei doi vor fi atât de îndrăgostiți, încât nu vor mai gândi rațional și vor decide chiar să se căsătorească. Totuși, cu timpul, acești nativi vor realiza că nu îi leagă nimic și că sunt total diferiți.

Taur și Săgetător

Acești nativi vor fi atrași la început unul de celălalt de diferențele dintre ei. Totuși, acele diferențe care păreau atât de frumoase la început vor începe treptat să le macine nervii. Săgetătorul este imprevizibil și aventuros, pe când Taurul este cu picioarele pe pământ și stabil. Acesta din urmă va încerca să îl controleze pe rebelul Săgetător, gest care va duce, inevitabil, la despărțire. 

Gemeni și Pești

Peștii sunt extrem de intenși atunci când vine vorba de emoții, în timp ce Gemenii se lasă pradă mai mult dorințelor. Deși inițial se vor simți atrași de Pești datorită creativității acestora, nu vor reuși să le rămână la fel de fideli pentru mult timp. Deoarece au o natură liberă, Gemenii sunt foarte greu de stăpânit, iar Peștii vor avea des crize de gelozie. Din acest motiv, cei doi nativi vor alege să se despartă.

Rac și Capricorn

Un alt cuplu care a ajuns să fie împreună datorită pasiunii și compatibilității sexuale este cel format din Rac și Capricorn. Cu timpul, cei doi vor realiza că nu au foarte multe lucruri în comun în afară de plăcerile carnale. Atunci când hormonii nu vor mai fi la fel de puternici, își vor da seama că stilurile lor de viață sunt total incompatibile și că nu au niciun viitor împreună.

cuplu care se priveste in ochi

Leu și Fecioară

Este foarte ușor pentru un Leu să intre în grațiile Fecioarei datorită încrederii pe care o are în el și a șarmului său. Fecioarele, pe de altă parte, sunt extrem de muncitoare și silitoare. De asemenea, nu le place nici să aibă un șef, lucru pe care Leul îl face adesea. Problemele în această relație vor începe să apară atunci când Fecioara va refuza să facă ceea ce îi cere partenerul și îi va arăta acestuia că se înșală. Acest lucru va fi de neacceptat pentru Leu, deoarece el are impresia că este perfect întotdeauna.

Fecioară și Berbec

Pentru Fecioară, rebeliunea și spiritul de aventură par destul de tentante. Din acest motiv, se îndrăgostește de Berbec prea repede și prea tare. Cu timpul, aceasta își va da seama că spontaneitatea Berbecului este complet incompatibilă cu abordarea ei metodică. Compatibilitatea pe termen lung este foarte rară în cazul acestui cuplu.

Balanță și Capricorn

Atracția din cadrul acestui cuplu este reciprocă. Balanța este atrasă de succesul Capricornului, iar legătura dintre cei doi poate fi descrisă ca una fizică. Pe termen lung, acești doi nativi sunt complet incompatibili, deoarece Balanța este leneșă. Cei doi nu vor reuși să își schimbe stilul de viață și din acest motiv vor apărea multe discuții în contradictoriu.

cuplu care se tine in brate

Scorpion și Săgetător

Relația dintre cei doi pare o adevărată nebunie. Niciunul nu va asculta de sfaturile prietenilor și se vor aventura într-o legătură fără viitor. Scorpionul este destul de posesiv, îi place confortul propriei case și este orientat spre viața de familie. Săgetătorul va începe să se simtă curând ca un prizonier în această relație și din acest motiv cei doi se vor despărți.

Săgetător și Rac

Acest cuplu este sursa multor bârfe în rândul prietenilor și familiei. Ambii parteneri au o latură rebelă și simt nevoia să preia controlul. Deși vor avea parte de multe momente intense și pasionale, curând acest lucru se va schimba. Dezamăgirea constantă și infidelitatea îi vor face pe cei doi nativi să se despartă.

Capricorn și Pești

Acest cuplu pare destul de puternic și din acest motiv toată lumea îl va lua ca pe un exemplu. Totuși, cu timpul, cei doi se vor îndepărta treptat. Pragmatismul Capricornului nu va mai fi compatibil cu latura creativă și visătoare a perechii sale.

Vărsător și Leu

Un alt exemplu de cuplu puternic este cel format din acești doi nativi. Ambii au charismă și atrag atenția asupra lor peste tot pe unde merg. Totuși, diferența constă în faptul că Leul vrea atenție, pe când Vărsătorului îi place să fie ceva mai subtil. Această relație va începe să se dezbine din cauza perspectivelor diferite pe care cei doi le au asupra vieții.

Pești și Berbec

Peștii sunt sensibili la nevoile și sentimentele celor din jur, în timp ce Berbecul este ceva mai direct și dur. Aceste diferențe vor aduce multe probleme în relația de cuplu. Cei doi nu vor reuși să ajungă la un numitor comun, iar relația lor se va degrada treptat.

Cele 12 cupluri din zodiac care se îndrăgostesc și se despart trebuie să își aleagă cu atenție partenerul și să pună capăt legăturii toxice până nu va fi prea târziu!

Surse foto: Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.4 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!