Horoscop
Înapoi la

3 cupluri din zodiac care se clădesc pe suferința altora

3 cupluri din zodiac care se clădesc pe suferința altora

Redactor Divahair.ro

Nu toate relațiile sunt făcute ca să dureze. Unele ne oferă lecții importante de viață, pe când altele ne fac să realizăm care sunt lucrurile de care avem nevoie cu adevărat. Indiferent de modul în care se termină o relație, trebuie să o vedem ca pe o experiență care ne-a oferit oportunitatea de a ne maturiza și de a deveni mai buni.

Așadar, cuplurile din zodiac care se clădesc pe suferința altora nu sunt persoane care profită de sentimentele acestor oameni, ci doar perechi care se întâlnesc într-un moment nepotrivit și care își dau seama pe parcurs că trebuie să fie împreună. Deși aceste cupluri destramă relații și familii, nu se îndoiesc nicio secundă că destinul lor este să fie împreună. Ești curioasă despre cine este vorba? Află mai jos!

 cuplu fericit

Cupluri care se clădesc pe suferința altora

Berbec și Scorpion

Atunci când un Berbec și un Scorpion se îndrăgostesc, nu pot să iasă decât scântei. Deși Scorpionul se poate afla într-o relație în tot acest timp, va alege să își asculte vocea inimii și să renunțe la persoana dragă pentru o legătură care nu poate fi explicată în cuvinte. Berbecul știe cum să își facă jumătatea fericită și din acest motiv Scorpionul va avea parte de multe clipe euforice alături de acesta. Totuși, Scorpionul nu va renunța la relația stabilă în care se află decât atunci când va fi sigur că viitorul alături de Berbec este asigurat.

Leu și Capricorn

În cazul acestui cuplu, Leul va fi cel care se va juca cu mintea partenerului său și îl va minți că îi este fidel. Leul va vedea în Capricorn partenerul de care are nevoie pentru a-și atinge țelurile, o persoană la fel de determinată și muncitoare. Capricornul, pe de altă parte, va fi cucerit de farmecul aparte al Leului, dar și de faptul că știe cum să îl facă fericit. De aceea, nu va fi prea deranjat de faptul că partenerul său se află deja într-o relație și va aștepta ca acesta să fie pregătit pentru a renunța la tot în favoarea unui viitor împreună. Deși se vor clădi pe suferința altora, acești doi parteneri nu vor avea o relație de durată. Capricornul va fi scos din sărite de capriciile Leului și își va căuta consolarea în brațele altcuiva.

cuplu care se tine in brate

Rac și Vărsător

O relație mai puțin obișnuită, însă cât se poate de adevărată - cam așa ar putea fi descrisă legătura dintre Rac și Vărsător. Cei doi vor începe această relație din prietenie și nu își vor da seama cât de mult au evoluat lucrurile între ei decât atunci când vor fi puși în fața faptului împlinit. Deși este o persoană devotată partenerului său și familistă, Racul va începe să își trădeze perechea și să se lase vrăjită de Vărsătorul care este mereu în căutare de aventuri. Relația celor doi se va clădi pe suferința altora și vor trece și ei, la rândul lor, prin aceeași durere provocată celor din jur. Racul își va da seama că nu va putea sta niciodată alături de o persoană în care nu se poate baza, iar Vărsătorul se va plictisi rapid de monotonia cu care se înconjoară persoana dragă.

Deși aceste cupluri se clădesc pe suferința celor din jur, nu trebuie să fie judecate. Își vor da seama de greșelile pe care le-au făcut și se vor folosi de acestea pentru a nu repeta greșelile trecutului!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Zodiile care trebuie să frângă o inimă înainte de a-și cunoaște adevărata dragoste
Zodiile care trebuie să frângă o inimă înainte de a-și cunoaște adevărata dragoste
Ce tip de suferinta te copleseste?
Incepe quiz
Ce tip de suferinta te copleseste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (18)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.