Horoscop
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

6 zodii care fug de angajament

Joi, 19.07.2018
de Andreea Marinescu

„Mă place sau vrea o relație cu mine?” - aceasta este întrebarea pe care multe femei și-o pun la începutul unei relații. Deși majoritatea dintre noi avem impresia că depinde doar de noi viitorul unei astfel de legături și că trebuie să facem tot posibilul pentru a-i câștiga inima celui drag, uneori nu putem să controlăm totul. Există bărbați care fug de angajament și pe care nu putem să îi schimbăm. Aceștia pun capăt unei relații ori de câte ori simt că sunt presați și este nevoie de multă răbdare și muncă pentru a face ca lucrurile să evolueze.

Deși acest lucru ține, în primul rând, de temperament, și trăsăturile zodiei pot juca un rol la fel de important. Doar 6 zodii de bărbați fug de angajament și preferă să rămână singuri decât să intre într-o relație cu o persoană pe care o plac. Ești curioasă despre cine este vorba? Află mai jos!

 cuplu care se tine de mana

Zodiile care fug de angajament și preferă singurătatea

Balanță

Bărbatul Balanță poate vrăji orice femeie, iar acest lucru se datorează șarmului său și stilului de Don Juan pe care îl are. Acest nativ poate fi extrem de sensibil și mereu își dorește să le facă pe plac celor din jur. De aceea, se va asigura că nu va răni nicio femeie care îl place. Totuși, deși este un maestru în arta romantismului, acest lucru nu înseamnă că nu este predispus infidelității. Balanța este ori o adeptă a monogamiei, ori este total împotriva acesteia. Acest bărbat adoră să fie în centrul atenției, motiv pentru care va fugi mereu de angajament.

Vărsător

Bărbatul Vărsător are mereu în minte un concept despre ceea ce înseamnă o relație ideală. Totuși, de cele mai multe ori, această idee nu se aplică și în realitate. De exemplu, acest nativ știe foarte bine cum ar trebui să arate căsnicia perfectă. Dacă nu te ridici la standardele sale, poate începe să fie destul de distant. De asemenea, poate avea dificultăți în a vorbi despre sentimentele sale și de aceea nu trebuie să îl forțezi să spună ceea ce simte. Vărsătorului îi plac experimentele și aventurile. Dacă nu reușești să păstrezi lucrurile interesante în dormitor și în viața de zi cu zi, acesta te va părăsi. Stimulează-l cu discuții intelectuale și sedu-i mintea pentru a se simți în largul său cu tine. De asemenea, nu impune reguli la începutul relației, deoarece se va simți restricționat și plictisit și va găsi o cale de evadare.

Fecioară

Bărbatul Fecioară este un perfecționist, ceea ce înseamnă că are standarde destul de înalte. Acest lucru înseamnă că te va judeca destul de des în funcție de tiparul pe care îl are în minte. Te-ai îngrășat puțin? Dacă nu ți-a spus în față acest lucru, atunci probabil se gândește des că nu mai arăți la fel de bine. Deși este puțin probabil ca acest bărbat să te înșele, sunt șanse mari să ai multe probleme în relație, asta dacă nu vei fi dispusă să îi îndeplinești fiecare dorință.

cuplu la plaja

Berbec

Nativul Berbec își dorește o persoană care să îl incite atât în dormitor, cât și în afara acestuia. Acesta se așteaptă ca partenera să îl amuze și să îi hrănească fanteziile prin activități noi. De asemenea, vrea fidelitate absolută, chiar dacă el nu va face același lucru. Din păcate, acest semn zodiacal este foarte probabil să te înșele des. Va fi pregătit pentru o relație seioasă doar atunci când va fi destul de matur să își dea seama că tu ești perfectă pentru el.

Scorpion

Scorpionul este un partener pasional și fidel. Nu trebuie să îți faci griji în privința înșelatului, deoarece nu va călca niciodată strâmb. Totuși, dacă va simți că nu ești complet sinceră cu el, pregătește-te pentru răzbunare. Scorpionul poate fi posesiv și dominant, iar uneori poate avea reacții exagerate și dramatice.

Gemeni

Bărbatul Gemeni este un partener loial care iubește cu toată inima. Totuși, într-o relație cu acest nativ pot exista foarte multe dificultăți în ceea ce privește comunicarea. Această zodie poate fi iubitoare și atentă, dar și distantă sau rece. Deoarece are două personalități, este destul de greu să iubești ambele fețe ale nativului din Gemeni. O relație pe termen lung cu acest nativ se poate dovedi destul de dificilă.

Deși este greu să le faci pe aceste 6 zodii care fug de angajament să fie devotate și implicate în relație, nu înseamnă că este imposibil!

Surse foto: Pinterest

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!