Horoscop
Înapoi la

Cât de repede îți revii după o despărțire în funcție de zodie

Cât de repede îți revii după o despărțire în funcție de zodie

Redactor Divahair.ro

După o despărțire, fiecare persoană are propria modalitate de vindecare. În timp ce unii suferă enorm și se închid în ei luni de-a rândul sau decid să se întoarcă la cel drag, alții aleg să își înece amarul în alcool și să se distreze cât mai mult.

Reacțiile pe care le avem după o despărțire sunt strict legate de tipul nostru de personalitate. De exemplu, Scorpionii iubesc cu toată ființa lor și pun foarte mult suflet într-o relație, iar Taurii sunt încăpățânați și nu vor să se împace cu ideea că totul s-a terminat. Aceste trăsături duc mai departe la reacții specifice după despărțire, mai ales dacă persoana respectivă este rănită. Ești curioasă cât de repede îți revii după o despărțire? Află mai jos!

cuplu certat

Cum faci față unei despărțiri în funcție de zodie

Berbec

Atunci când vine vorba de despărțire, nu există motive de îngrijorare. Treci foarte repede peste un astfel de episod și rar păstrezi legătura cu fostul. Ești o persoană adorabilă și pasională și din acest motiv îți este foarte ușor să găsești un nou iubit!

Taur

Stabilitatea ta te ajută să treci mai departe extrem de repede. Suferi după fostul doar dacă ai avut o relație specială cu acesta. După despărțire îți place să îți acorzi mai mult timp și să te distrezi. Știi că te vei îndrăgosti din nou doar atunci când vei fi pregătită și de aceea nu cauți cu disperare o relație.

Gemeni

Ești una dintre femeile care rămân blocate în trecut. Urăști să fii singură și din acest motiv faci tot posibilul să rămâi alături de perechea ta. Deși nu este neapărat greșit să lupți în numele iubirii, uneori este mai bine să treci mai departe. După despărțire îți găsești destul de greu un nou partener.

Rac

Ești o persoană sentimentală și emotivă. Ești una dintre cele mai loiale zodii și din acest motiv tinzi să rămâi blocată în relația care tocmai s-a încheiat. Rămâi loială fostului deoarece tu încă îl mai iubești. Totuși, acest obicei te rănește profund și ar trebui să te gândești mai mult la ce anume vei face mai departe după un astfel de episod.

femeie care plange pe canapea

Leu

Ai foarte multă încredere în tine și nu te gândești de două ori atunci când vrei să te desparți de perechea ta. Deși dai tot ce ai mai bun într-o relație, ai capacitatea de a trece peste o despărțire într-o secundă. Dacă o persoană ți-a greșit, nu mai vrei să ai nimic de-a face cu aceasta.

Fecioară

Știi cât de greu este să găsești o persoană care să te iubească așa cum ești și din acest motiv tinzi să rămâi alături de cel drag pentru mult timp. Atunci când întâlnești o persoană nouă, îți este greu să îți deschizi din iar sufletul. De aceea, Fecioara are tendința de a rămâne blocată în relații nereușite și care nu o satisfac pe deplin.

Balanță

A merge mai departe și a trece peste o despărțire nu este tocmai punctul tău forte. Vei face orice pentru a face ca relația să funcționeze din nou, deși este clar că nu mai există niciun viitor împreună. Totuși, trebuie să realizezi că meriți să fii fericită și că nu poți face nimic dacă nu decizi să pui capăt acelei legături.

Scorpion

Atunci când vine vorba de relații, poți să fii extrem de încăpățânată și pasională. Tocmai această pasiune va duce relația atât de departe. Totuși, uneori te stresezi prea tare pentru a face ca relația să funcționeze. Este mai bine să lași lucrurile să decurgă natural și să nu le forțezi, deoarece așa îți poți da seama cât de implicată este și persoana iubită.

femeie suparata pe pat

Săgetător

Nu ai nicio problemă să treci mai departe după o despărțire. Este aproape nebunească rapiditatea cu care îți găsești alt iubit. Nu rămâi niciodată prinsă într-o relație care s-a încheiat și știi că a trece mai departe cât mai repede este cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru tine.

Capricorn

Familia este cel mai important lucru pentru tine. Așadar, atunci când te afli într-o relație, inevitabil te gândești la cum ar fi să ai o familie cu iubitul tău. Acest lucru te face să treci extrem de greu peste relațiile eșuate, deși știi că nu ai fi avut niciun viitor alături de persoana respectivă.

Vărsător

Îi spui „pa” imediat după ce a menționat posibilitatea despărțirii. Ești o femeie independentă și de aceea preferi să nu păstrezi legătura cu nicio persoană din trecutul tău. Totuși, nu intri imediat într-o nouă relație, ci preferi să stai un timp singură, pentru a fi sigură că știi ce îți dorești de la viitorul iubit.

Pești

Poți trece extrem de ușor peste o relație și nu rămâi blocată în trecut. Nici nu trebuie să faci vreun efort pentru a-ți găsi perechea, deoarece foarte mulți bărbați sunt atrași de tine. Deși foarte multe persoane te văd drept o persoană sensibilă, adevărul este că nimic nu îți poate sta în cale atunci când cineva te dezamăgește.

Timpul necesar trecerii peste o despărțire ține atât de personalitate, cât și de trăsăturile zodiei. Astfel, fiecare nativ decide de cât timp are nevoie pentru a putea să o ia de la capăt alături de o altă persoană.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
De ce te simți mereu singur/ă, în funcție de zodie
De ce te simți mereu singur/ă, în funcție de zodie
Cat de repede iti pierzi cumpatul?
Incepe quiz
Cat de repede iti pierzi cumpatul?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (9)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.