Horoscop
Înapoi la

Ce calități au femeile respectate de un bărbat, în funcție de zodia lui

Ce calități au femeile respectate de un bărbat, în funcție de zodia lui

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Astrologia ne poate da numeroase informații legate de relațiile interumane, de compatibilitățile dintre persoane și de trăsăturile care fac ca nativii unei zodii să fie atrași de anumite semne și să le respingă pe altele. 

Când vine vorba de relațiile de dragoste, nu contează doar atracția fizică, sentimentele romantice sau senzația de a te simți bine cu o persoană. Respectul este un ingredient important în orice interacțiune umană, inclusiv în cea dintre un bărbat și o femeie care sunt atrași unul de celălalt. Legăturile care se formează pe principii de dominare și dependență între parteneri vor produce frustrare și, în timp, vor ajunge să se deterioreze. Respectul este garantul unei relații de  cuplu durabile și satisfăcătoare. 

Ca femeie, este important să știi ce anume respectă un bărbat la tine, iar astrele îți pot da un răspuns în această privință. 

cavaler

Ce respectă la o femeie, în funcție de zodia lui

Berbecul

Un bărbat activ și îndrăzneț ca Berbecul va respecta femeile puternice și independente. Vei câștiga stima lui dacă îți spui părerile asertiv și ești gata să treci peste orice obstacol. Succesul și charisma unei femei sunt adevărate afrodisiace pentru Berbec. 

Taurul

Taurul apreciază cel mai mult la o femeie capacitatea ei de a-i susține pe cei din jur, optimismul și încrederea ei în forțele proprii. O femeie care nu se teme de propria ei feminitate este demnă de respectul Taurului. Dacă îmbină delicatețea cu forța și își înfruntă fără teamă adversarii, o femeie va câștiga admirația sinceră a bărbatului Taur.

Gemenii

Inteligența este principala calitate a femeilor respectate de nativul Gemeni. O femeie creativă, ironică și foarte spirituală este genul care îi captează interesul și prețuirea. Atâta timp cât continuă s-l surprindă și să-l fascineze, o femeie va avea mereu parte de respectul bărbatului Gemeni. 

Racul

Poate nu ai crede, dar bărbatul Rac apreciază foarte tare inocența unei femei, capacitatea ei de a se ține departe de meschinăriile lumii. De asemenea, nativul Rac este destul de tradiționalist și respect fidelitatea și devotamentul unei femei. În plus, apreciază femeile care nu se tem să-și arate vulnerabilitatea și să se lase protejate. 

Leul

Bărbatul Leu admiră foarte mult femeile încrezătoare, care pot străluci în lumina reflectoarelor, asemeni lui. Acel gen de femei care nu se tem să se afirme, să-și susțină părerile și să-și scoată în evidență frumusețea și farmecul vor câștiga respectul bărbatului Leu. 

Fecioara

Bărbatul Fecioară este genul care respectă discreția și inteligența unei femei, inclusiv abilitățile practice ale acesteia. O femeie sensibilă, dar și logică, tolerantă, dar nu excesiv de emoțională este tipul de femeie admirat de bărbatul Fecioară. 

sarutare mana

Balanța

Pentru a câștiga respectul bărbatului Balanță trebuie să fii o femeie completă, rațională și emoțională în același timp, care să-și poată exprima sentimentele, dar și să le poată controla când este cazul. O femeie frumoasă, inteligentă, devotată și cu simțul umorului este genul respectat de pretențiosul bărbat Balanță. 

Scorpionul

Și bărbatul Scorpion este destul de exigent în aprecierile sale și va respecta o femeie numai dacă îndeplinește niște standarde destul de înalte. Pentru a-i câștiga admirația, femeia trebuie să fie deșteaptă și sexy în același timp, aventuroasă, independentă și pasională, deopotrivă. 

Săgetătorul

Atunci când întâlnește o femeie plină de energie și optimism, bărbatul Săgetător se simte atras pe loc de ea. Admirația sa este trezită mai ales de onestitatea și capacitatea unei astfel de femei de a-i stimula mintea și sufletul. O femeie provocatoare, cu opinii ferme, independentă și plină de umor va obține stima nativului Săgetător. 

Capricornul

Bărbatul Capricorn este foarte pretențios și rezervat când vine vorba de respectul său. Îl va acorda numai unei femei inteligente, dar nu epatante, sexy, dar care nu-și evidențiază ostentativ calitățile, afectuoase, dar nu dependente. O femeie care are o propria sa carieră, interese și vise independente de un bărbat va câștiga stima Capricornului. 

Vărsătorul

Vărsătorul respectă, în primul rând, independența unei femei, capacitatea ei de a face lucrurile pe care le dorește, fără să țină cont de părerile celorlalți. O femeie care știe ce vrea și nu se împiedică de prejudecăți este cea pe care nativul Vărsător o consideră superioară și demnă de stimă.

Peștii

flori

Pentru un romantic ca bărbatul din Pești o femeie merită respect prin simplul fapt de a fi femeie. Dacă are o minte deschisă și o inimă caldă este cu atât mai demnă de admirația nativului din Pești. Bărbatul Pești admiră bunătatea și compasiunea oamenilor și apreciază aceste lucruri și la femeia iubită. 

Surse foto: IStock

Articolul urmator
Zodiile care preferă singurătatea decât relațiile lipsite de pasiune
Zodiile care preferă singurătatea decât relațiile lipsite de pasiune
Îți ghicim zodia în funcție de personalitate
Incepe quiz
Îți ghicim zodia în funcție de personalitate

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.0 (14)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.