Horoscop
Înapoi la

Ce spun cărțile de tarot despre destinul tău, în 2021

Ce spun cărțile de tarot despre destinul tău, în 2021

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

În 2021, va fi prezentă energia transformării și a renașterii, iar zodiile vor fi sub impactul unor întâmplări neprevizibile, însă au și oportunitatea de a cunoaște abundența în viață și de a-și tranforma aspirațiile în realitate.

Altfel spus, cum ne-am putea dezvolta, dacă nu renunțăm la bariere și obiceiuri nocive? Dacă ne este frică mereu, cum vom putea experimenta vreodată satisfacția și împlinirea personală? Este important să știi că Universul va fi îmbelșugat și ofertant cu ocazia tranzitului Lunii Noi prin zodia Scorpion. Ai ocazia de a te conecta spiritual la cel mai înalt nivel cu persoanele apropiate, dar și de a le transmite ideile tale mărețe. Această Lună Nouă te va face să privești mai adânc în sufletul tău, să fii sincer și autentic cu cei dragi și să fii pregătit pentru a cunoaște succesul pe toate planurile. Pentru că schimbarea este doar în mâinile tale.

Ce spun cărțile de tarot despre destinul tău, în 2021

Ne apropiem ușor, ușor de începerea Noului An și de finalizarea celui în curs. Este un moment de introspecție, de reflectare asupra deciziilor pe care le-ai luat pe parcursul lunilor trecut, dar și de conturare a unor planuri noi. Noi îți arătăm ce spun cărțile de tarot despre destinul tău, în 2021, și ce mistere noi îți vor fi dezvăluite.

Cartea 41 - Expansiune

Când apare această carte, în viața ta au loc mai multe oscilații și sentimente de nesiguranță. Vine cu mesajul de a-ți reaminti că manifestarea noului în viața ta este posibilă, în 2021, și că expansiunea este reală. Depinde doar de tine dacă vei avea ambiția necesară de a schimba ceva.

Citește și: Cum te afectează Luna Nouă în Scorpion, în funcție de zodie

Cartea 22 - Acceptarea belșugului și Elementul Eter

Teama că banii (abundența) se vor împuțina în următoarea perioadă se adâncește. Această carte transmite faptul că ar trebui să realizezi care sunt motivele adevărate pentru care ești în pierdere și dacă au legătură cu felul tău de a fi. Poate ești prea cheltuitor sau prea darnic și îți consumi resursele financiare pentru cauze care nu merită atenția ta. 

Cartea 15 - Îndreptarea atenției către abundență, Elementul Aerului

Această carte face referire mai ales la gândurile pozitive pe care le ai zi de zi. Vine cu mesajul de a încerca să îți ridici vibrațiile sufletului, prin gesturi mărunte, dar pline de însemnătate. Există și o altă modalitate interesantă prin care te poți conecta în profunzime cu tine și prin care poți deveni mai pozitiv și mai relaxat. Este mai mult o metodă de meditație, însă este foarte simplă. Ține ochii închiși, inspiră adânc, iar în timp ce expiri scoate ușoare sunete de "O". Fă acest lucru timp de câteva minute și eliberează-ți mintea de orice gând negativ. O gândire pozitivă te va ajuta să fii mai lucid și să îți găsești resursele necesare de energie pentru noul an ce vine. 

Surse articol: Foreverconscious / Astrofame.com / Lovehoroscope.guru

Surse foto: IStock

Articolul urmator
Cine este sufletul tău pereche de care te leagă o lecție karmică, în funcție de semnul zodiacal
Cine este sufletul tău pereche de care te leagă o lecție karmică, în funcție de semnul zodiacal
Ce carte de tarot esti?
Incepe quiz
Ce carte de tarot esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.