Horoscop Înapoi la

Cea mai bună zodie din 2017

Marţi, 19.09.2017
de Mihaela Onofrei

Deși nu a fost un an perfect pentru toate zodiile, se pare că lucrurile vor începe să se schimbe în ultimele luni ale lui 2017. Cea mai bună zodie din 2017 va avea parte de un sfârșit de an neșteptat și de schimbări benefice în toate aspectele vieții personale, dar și profesionale.

Pentru un singur nativ din zodiac, totul va începe să se clarifice. Astfel, acesta va începe să își revină atât pe plan financiar, cât și pe cel sentimental și profesional. Deși a avut parte de dezamăgiri până acum, astrele îi rezervă aceste zodii un sfârșit de an fenomenal!

grup de prieteni la masa

Iată care este cea mai bună zodie din 2017!

2017 este și va continua să fie un an plin de transformări pentru un anumit nativ din zodiac. Deși începutul acestui an nu a fost tocmai unul promițător pentru zodia Fecioară, se pare că aceasta va fi cea mai bună zodie din 2017! Mercur este planeta care o guvernează în acest an, iar puterea acestui astru va putea fi resimțită asupra tuturor aspectelor vieții tale.

Mercur retrograd în Fecioară îți va aduce o serie de transformări care îți pot schimba viața pe plan profesional. Fie că este vorba de o avansare, de o schimbare a locului de muncă sau de o serie de proiecte reușite, până în noiembrie totul va începe să se clarifice. Vei avea succes în tot ce ți-ai propus și vei obține, firește, și recompense financiare. Data de 10 octombrie va fi una decisivă pentru cariera ta. Începând cu această zi, vei fi pregătită să începi proiecte importante, iar încrederea în viitorul tău va rămâne puternică în timpul ciclului care va dura până în noiembrie 2018.

Vei strânge o sumă semnificativă de bani până pe 10 octombrie, care va tot crește până la sfârșitul anului. Este un moment perfect pentru investiții, dar și pentru achiziții deștepte. Bazează-te pe instinct, dar și pe cercetări amănunțite.

femeie pe strada cu cafea in mana

Pe plan sentimental, vei trece la un cu totul alt nivel cu persoana iubită. Deși ai traversat momente dificile alături de cel drag, care v-au adus de multe ori în poziții delicate în cursul anului, acestea au reprezentat de fapt încercări prin care relația voastră a devenit mai profundă. Sentimentele pe care le aveți unul pentru celălalt sunt din ce în ce mai puternice, ceea ce vă va determina să luați o decizie importantă, care vă va schimba complet cursul vieții. Fie că este vorba de mutat împreună sau de căsătorie, 2017 va fi anul care îți va aduce cele mai mari satisfacții pe plan emoțional.

Având în vedere toate aceste aspecte, Fecioara va fi, prin excelență, cea mai bună zodie din 2017, care va avea parte de toată influența benefică a astrelor.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (18)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!