×
swipe
Pești Pești
↓ citeste mai jos ↓
6 / 6
Vezi si »

Alte subiecte care te-ar putea interesa

Compatibilitatea lor e scrisă în stele! Zodiile care se completează perfect cu un nativ Scorpion

Taur

Cu zodia de pământ fixă, guvernată de Venus, planeta iubirii, Taurul, Scorpionul se va înțelege de minune. Vor ajunge chiar la căsătorie pentru că amândoi sunt ghidați de o gândire profundă, de iubire pătimașă, de inteligență și de dorința de stabilitate. Atât Taurul, cât și Scorpionul iubesc profund, dar sunt la fel de posesivi. Iar această dorință a nativilor de „a fi numai al meu” sau „a fi numai a mea” nu atrage situații neplăcute și certuri vulcanice, ci este doar modul lor de a-și exprima iubirea.

Taurul este loial, atașat de munca sa, iar Scorpionul știe să respecte ceea ce Taurul are de oferit: stabilitate, iubire și lux. Ambele sunt semne zodiacale practice care știu să facă față situațiilor tensionate. Scorpionul are o fascinație care pe Taur îl învăluie, iar Taurul, la rândul lui, are o hotărâre, o voință și calități aparte care îl atrag pe misteriosul Scorpion. Ambii sunt introvertiți, preferă să-și trăiască povestea de dragoste în inimitatea căminului și nu cu ușile deschise.

Taurul este atras de tot ceea ce este estetic, iar abordarea sa calmă și realistă este foarte apreciată de Scorpion, care va învăța cum să iubească în mod liniștit și echilibrat. Intuitiv, Scorpionul îi ghicește gândurile Taurului, lucru care ajută la dinamica relației. Amândoi sunt pe aceeași lungime de undă, sunt zodii fixe, ceea ce înseamnă că sunt hotărâți și perseverenți în ceea ce privește opiniile și convingerile lor, însă maleabili în relație.

Atât Taurul, cât și Scorpionul, sunt mai rezervați și nu preferă ieșirile în oraș sau aglomerația, având o abordare similară în ceea ce privește relațiile cu ceilalți. Și din punct de vedere financiar, Taurul se potrivește de minune cu Scorpionul. Ambele semne zodiacale sunt hotărâte și ambițioase.

În timp ce Taurul dorește stabilitate financiară și știe cum să facă investiții înțelepte, Scorpionul este un maestru în a-și atinge scopurile și se ghidează după intuiție pentru a atrage abundența financiară. Per total, Taurul face casă bună cu Scorpionul, iar acest duo imbatabil va dura o viață.

Compatibilitatea lor e scrisă în stele! Zodiile care se completează perfect cu un nativ Scorpion

Rac

Conexiunea dintre un Scorpion și un Rac este poate cea mai puternică din zodiac. Este o relație perfectă în care cei doi se completează reciproc într-un mod idilic. Ambele sunt semne de apă care se bazează pe emoții, caută iubire profundă și acea persoană care să le stea alături întreaga viață. Racul, guvernat de Lună se înțelege perfect cu Scorpionul guvernat de Pluto, ambii nativi fiind caracterizați de o senzualitate ieșită din comun.

Când privirile lor se întâlnesc, este dragoste la prima vedere, împletită cu o comunicare intuitivă și intimă, care transcede legile fizicii și devine telepatică. Emoții intense, mister, comunicare deschisă și sinceră și respect reciproc sunt doar câteva dintre lucrurile caracterizează relația unui Rac cu un Scorpion. Cei doi nativi vor avea o legătură emoțională puternică și vor crea o familie fericită în care tronează înțelegerea și iubirea profundă.

Ambele semne știu să-și urmărească obiectivele comune, tocmai de aceea, această relație este binecuvântată și din punct de vedere financiar. Ambii nativi gestionează excelent finanțele și știu să creeze un fundament solid pentru o afacere. Când un Scorpion și un Rac sunt mai mult decât parteneri de viață, și partener de afaceri, lucrurile devin și mai armonioase. Cei doi conlucrează pentru a se asigura că banii lor sunt bine investiți și bine gestionați.

Comunicarea deschisă joacă un rol vital în relația unui Rac cu un Scorpion care se vor conecta cu propriile lor pasiuni și interese, precum și cu ale celuilalt. Fără doar și poate, compatibilitatea Scorpion - Rac este 100% și se transformă într-o relație extraordinară pe termen lung.

Compatibilitatea lor e scrisă în stele! Zodiile care se completează perfect cu un nativ Scorpion

Fecioară

Cum știe nativul Fecioară să se bucure de pasiunea pe care o aduce în relație mărețul Scorpion și să gestioneze crizele lui de gelozie, nu o face nimeni! Fecioara este un semn de pământ, guvernat de Mercur, planeta comunicării, ce reușește să aducă la suprafață tot ceea ce este mai bun în partenerul său de cuplu.

Cu o Fecioară, Scorpionul va simți că viața lui capătă sens, că este înțeles, dar și ghidat și ajutat să-și găsească pasiunile, să-și stăpânească trăirile și emoțiile și să-și organizeze într-un cuvânt, viața. Fecioara, organizată și cu un ochi critic îl ajută pe Scorpion să privească cu înțelepciune tot ceea ce are viața să-i dăruiască și să primească totul fără a dramatiza.

Comunicarea dintre acești nativi este extraordinară, ambele semne zodiacale bazându-se pe gândire profundă, înțelepciune și devotament. Atentă la detalii, Fecioara este atrasă de misterul Scorpionului, în timp ce plutonianul este atras de predictibilitatea Fecioarei. Relația se bazează pe respect reciproc, o înțelegere extraordinară, iar compatibilitatea este excelentă. În afaceri, dar și pe plan financiar, Fecioara și Scorpionul se înțeleg de minune.

Mercurianul asigură o gestionare prudentă a resurselor și o planificare precisă a acestora, în timp ce Scorpionul are o viziune mai amplă și mai creativă în ceea ce privește gestionarea banilor și luarea deciziilor financiare. Într-o relație bazată pe o colaborare extraordinară, o conexiune intensă și înțelegerea sentimentelor, nevoilor și preocupărilor celuilalt, Fecioara și Scorpionul se completează perfect.

Compatibilitatea lor e scrisă în stele! Zodiile care se completează perfect cu un nativ Scorpion

Scorpion

Cu un alt Scorpion, relația de cuplu este ca o văpaie în care iubirea, trăită la intensitate maximă, devine înălțătoare. Experiența relației Scorpion - Scorpion este una spirituală, dar și erotică, în care ambii parteneri descoperă tărâmuri necunoscute și neștiute ale erosului, dar și ale subconștientului.

Nativii trebuie să se pregătească pentru o poveste extrem de intensă și pasională, o conexiune explozivă în care vor înțelege adâncimea tainelor întunecate și emoțiilor ascunse. Atracția lor este magnetică, pasiunea și dorința necontrolată, dar și temerile și gelozia la cote înalte.

Cei doi Scorpioni se pot susține unul pe celălalt într-un mod unic, fiind loiali, iubitori, relația rezistând testului timpului. Din punct de vedere al gestionării finanțelor, nativii sunt perseverenți, nu se lasă ușor învinși și știu să-și stabilească limite clare și chiar să comunice dorințele și nevoile din punct de vedere financiar.

Relația dintre doi Scorpioni va fi trăită la intensitate maximă. Deși este plină de provocări, va fi clădită pe o bază solidă de încredere și transparență.

Compatibilitatea lor e scrisă în stele! Zodiile care se completează perfect cu un nativ Scorpion

Capricorn

Și cu sufletul bătrân la zodiacului, Capricornul, plutonienii vor avea o experiență unică. Atracția fizică și energia erotică vor fi la cote maxime în această relație, pentru care răbdarea pare să fie cheia succesului. Ambii nativi sunt înțelepți, inteligenți, intuitivi dar și introvertiți. După ce vor înțelege cum să pună punctul pe acești patru „i” care îi caracterizează pe amândoi și că au trăsături comune, deși par atât de diferiți, Scorpionul și Capricornul vor forma un duo imbatabil.

Capricornul este uneori rigid și se axează mai mult pe muncă, dar Scorpionul știe cum să-l scoată în această stare. De asemenea, Scorpionul devine gelos și își exprimă posesivitatea cu foarte mare ușurință, dar Capricornul știe, la rândul său, să-i arate că nu are de ce să-și facă griji și că nu există o altă persoană pentru care să aibă ochi. Capricornul este un partener fidel, stabil, foarte bine ancorat în realitate, în timp ce Scorpionul își dorește aceste lucruri!

Nativul reprezentat de elementul apă vrea lângă el o persoană care să nu-i dea motive de gelozie și să-l mai scoată din stările lui de visare. Din punct de vedere al intimității, întâlnirile dintre un Capricorn și un Scorpion se pot caracteriza ca fiind „explozii de plăcere”. Adâncimea oceanului de emoții al plutonianului va fi perfect înțeleasă de saturnianul care se va arăta foarte bucuros de ceea ce va descoperi în sufletul partenerului/ partenerei de cuplu.

Din punct de vedere al finanțelor, lucrurile stau excelent. Capricornul este muncitor, îi asigură stabilitate financiară Scorpionului și gestionează foarte bine finanțele cuplului. Iar Scorpionul aduce o perspectivă strategică și o abordare intuitivă în ceea ce privește investițiile și economiile. Per total, relația dintre un Scorpion și un Capricorn, pe cât de plină de provocări este, pe atât de încununată de succes se va dovedi.

Compatibilitatea lor e scrisă în stele! Zodiile care se completează perfect cu un nativ Scorpion

Pești

 Și cu un nativ Pești, Scorpionul este foarte compatibil. Ambele sunt semne de apă, au în comun creativitatea, intuiția, inteligența, dar și sensibilitatea. Amândoi au tendința de a se izola de ceilalți și de a intra într-o lume a visării și emoțiilor interioare. Când un Scorpion și un nativ Pești se vor întâlni, este ca și cum două pârâuri se vor uni și vor forma un râu de emoții si de pasiune.

Peștele este uneori mult prea vizător, dar Scorpionul știe să-l aducă cu picioarele pe pământ. De asemenea, Scorpionul are stări de gelozie care sunt foarte rapid calmate de către nativul guvernat de Neptun. Acesta îl va face să înțeleagă că iubirea profundă, tandrețea și conexiunea intensă care îi unesc sunt mult mai importante decât sentimentele negative și neîncrederea.

Conexiunea dintre un Scorpion și un Pești este intensă, puternică și aduce fericirea ambilor parteneri. Când vine vorba de finanțe, ambii au o viziune unică asupra prosperității. Scorpionul este un strateg foarte priceput, aducând stabilitate în domeniul financiar, în timp ce nativul Pești aduce creativitate și inspirație prin talentele sale artistice.

Per total, relația Pești - Scorpion este intensă, bazată pe sensibilitate, profunzime și înțelegere

‹ Vezi și