Zodie de foc guvernată de Marte, planeta acțiunii și a războiului, Berbecul se va înțelege de minune cu rebelul Vărsător. Aerul întreține focul și sar scântei de la prima întâlnire a acestor doi nativi. Pe ici, pe colo, pot exista controverse, întrucât fiecare are propria strategie și propriul mod de a vedea viața, dar curiozitatea menține relația pe linia stabilității.
Lipsa de convenționalitate a Vărsătorului este împletită perfect cu spiritul aventurier și entuziasmul Berbecului. Cei doi nativi se vor îndrăgosti de la prima întâlnire pentru că au foarte multe puncte în comun. Sunt oameni de acțiune, au viziuni comune și în cazul lor, telepatia funcționează de minune. Vărsătorul îl va surprinde pe Berbec cu spiritul lui inovator, în timp ce Berbecul, puțin gelos din fire, va fi captivant prin faptul că își asumă riscuri în orice situație.
În intimitate, cei doi nativi se vor înțelege perfect, fiecare satisfăcându-i celuilalt setea de noutate, de aventură și de provocare.
Și din punct de vedere al finanțelor sunt pe aceeași lungime de undă și nu vor sta niciodată rău la acest capitol. Berbecul face față oricărei provocări, se lansează în aventuri profesionale și își asumă riscuri calculate, reușind să obțină, într-un final, succesul dorit, iar Vărsătorul folosește gândirea creativă cu care a fost înzestrat de către astre pentru a se adapta rapid la schimbările care se produc în viața lui profesională.
Un cuplu dinamic format din doi nativi care se stimulează unul pe celălalt, Berbecul și Vărsătorul formează un duo de succes.
Și compatibilitatea Vărsător - Gemeni este incredibilă. Ambii nativi sunt reprezentanți ai elementului aer, iar Gemenii sunt guvernați de Mercur, planeta comunicării. Între cei doi se va înfiripa o poveste foarte frumoasă de la prima întâlnire, dar nu neapărat în sens romantic, ci mai mult în ceea ce privește punctele pe care le au în comun.
Amândoi au o gândire profundă, adoră să vorbească cu alte persoane, sunt inteligenți, în pas cu tehnologia și dornici să comunice și să se afirme. De asemenea, îi mai caracterizează și nonconformismul și libertatea în comunicare, așa că între ei se formează o conexiune mentală incredibilă. Pe plan amoros, cei doi pionieri ai invențiilor și ideilor inteligente se vor conecta cu mult entuziasm.
Nativii Vărsător și Gemeni vor discuta ore în șir teorii și idei nebunești, își vor transmite unul celuilalt viziunile și se vor accepta cu o lejeritate ieșită din comun. Ambii sunt dispuși să exploreze noi orizonturi și să iasă din zona de confort fără prea mult idealism. Un duo format din Gemeni și Vărsător este marcat de inteligență și curiozitate.
Din punct de vedere al banilor, cei doi vor comunica deschis, vor planifica în mod inteligent bugetul și își vor atinge scopurile fără probleme.
Cu alte cuvinte, relația dintre nativii Gemeni și Vărsător este aproape de idealism.
Cu un Leu, Vărsătorul se va simți ca într-un carusel de emoții în care va fi amețit de magnetismul, energia și șarmul partenerului sau partenerei de viață. Zodie de foc, guvernată de Soare, Leul se înțelege de minune cu Vărsătorul guvernat de Uranus. Leul nu caută aventuri, plăcându-i ca persoana de lângă el sau de lângă ea să îl susțină și să nu îl eclipseze.
Iar Vărsătorul tocmai asta face. Îl susține necondiționat și nu îl eclipsează pentru că are propriile proiecte și idei de dus la bun sfârșit într-un alt domeniu. Când Leul fierbinte și focos se întâlnește cu Vărsătorul independent și dornic de noutate, scânteile se aprind instantaneu. Ambele semne zodiacale sunt pline de energie și au un simț al umorului dezvoltat, ceea ce face ca relația lor să fie palpitantă și plină de umor. Astfel, Leul și Vărsătorul demonstrează lumii întregi că opusele se atrag.
Nativii nu prea vor avea divergențe pe niciun plan și se vor completa reciproc într-un mod extraordinar.
Din punct de vedere al finanțelor, relația va fi echilibrată, pentru că Vărsătorul este pragmatic, reușind să tempereze într-un mod inovator dorința Leului de a trăi pe picior mare și de a se bucura de lux. De altfel, tot Vărsătorul este cel mai preocupat de stabilitatea financiară a cuplului, fiind precaut în deciziile pe care le ia și reușind astfel să inspire acest model și solarului zodiacului.
Una peste alta, relația dintre un Leu și un Vărsător este pe cât de intensă, pe atât de pasională, creativă, incitantă și distractivă.
Când două zodii de aer sunt împreună, acestea parcă plutesc pe un norișor roz!
Balanța, guvernată de Venus, planeta iubirii, va fi un partener devotat Vărsătorului, pe care îl va cuceri cu șarmul de care dă dovadă în orice situație, cu profunzimea gândirii sale și cu entuziasmul pe care îl manifestă pentru obiectivele uneori nebunești ale Vărsătorului.
Relația dintre șarmanta Balanță și excentricul Vărsător are un potențial mare de reușită pe termen lung. Amândoi sunt preocupați să-și construiască o relație echilibrată în care să domine armonia, pentru că nu le plac certurile. Tocmai de aceea, se întâmplă lucruri magice atunci când se întâlnesc.
Cu viziunea unică a Vărsătorului și capacitatea sa de a găsi soluții neconvenționale și cu atenția pe care o acordă Balanța bugetului, precum și cu capacitatea ei de a genera venituri suplimentare, cei doi vor face un duo reușit și pe plan financiar.
O legătură scrisă în stele în care comunicarea, rafinamentul, estetica, echilibrul și inovația sunt cuvinte cheie este cea formată între o Balanță și un Vărsător.
Unul este rebelul zodiacului, în timp ce celălalt este aventurierul - această combinație este aproape perfectă.
Cu un Vărsător, Săgetătorul, guvernat de Jupiter, marele benefic, își va da frâu liber imaginației. Amândoi vor pluti pe culmile succesului și ale amorului și se vor răsfăța cu călătorii incitante și declarații de dragoste fascinante. Înflăcăratul Săgetător îl va cuceri pe Vărsător iremediabil, iar cei doi vor lăsa deoparte grijile cotidiene atunci când sunt în cuplu și se vor concentra doar pe atracția intensă dintre ei.
Când Vărsătorul vorbește cu Săgetătorul, este ca și cum zodia de foc ar deschide o enciclopedie care oferă răspuns la toate problemele omenirii, stimulând-o să se implice în rezolvarea acestora. Iar când Săgetătorul vorbește și Vărsătorul ascultă, acestuia din urmă i se oferă cheia la toate tainele iubirii cosmice.
Amândoi sunt dornici de independență și își respectă unul celuilalt libertatea. Astfel construiesc o poveste de iubire unică, un suflu nou în lumea relațiilor atât de anoste din jurul lor.
Din punct de vedere financiar, Săgetătorul și Vărsătorul formează un duo reușit. Ambii parteneri au obiective financiare precise, iar ideile revoluționare ale Vărsătorului se completează cu viziunea prosperă a Săgetătorilor în lumea afacerilor.
O combinație pasională și unică: așa putem defini relația dintre un Săgetător și un Vărsător. Atunci când se îndrăgostesc, destinul le zâmbește.
Relația dintre doi Vărsători pare nonconformistă și extrem de excentrică pentru cei din jur, însă în realitate se bazează pe gândirea profundă, dorința de noutate și legătura atipică ce se formează între ei.
Doi Vărsători au de învățat multe lucruri unul de la celălalt și văd întotdeauna partea plină a paharului, fiind optimiști din naștere. Această legătură cosmică se formează de la prima vedere, pentru că cei doi nativi neconvenționali se vor simți imediat atrași unul de celălalt. Ori de câte ori se întâlnesc, între cei doi Vărsători are loc o explozie de sentimente și idei.
Pe plan financiar, gestionarea banilor nu este o problemă pentru că amândoi nativii țintesc spre scopuri comune: libertatea de a explora, dar și un viitor mai bun al omenirii. Vor investi fiecare în proiecte inovatoare și vor capta atenția celor din jur prin conceptele pe care le pun în practică.
Duoul format dintre doi Vărsători este o legătură cosmică predestinată, cei doi fiind ca doi aștri ce strălucesc pe cerul nopții, înfloresc unul lângă celălalt și se iubesc liber și nebunește.