Până la finalul anului, zodia de pământ, Taurul, își ia adio de la zodia de foc, Săgetătorul. Relația lor a ajuns într-un punct în care niciunul dintre nativi nu mai este mulțumit și împlinit lângă celălalt. Această relație oricum „înota” în incertitudine, dar și în critici și gelozie, pentru că Taurul și-a dorit mai multă stabilitate, iar Săgetătorul mai multă libertate.
Se pare că cei doi nativi nu au depus suficient efort pentru a rezista unul lângă celălalt, pentru că diferențele dintre ei sunt evidente. Taurul, pragmatic și metodic, își ia adio de la Săgetătorul aventuros, cu un spirit liber și un optimism debordant. În timp ce Săgetătorului îi place să trăiască viața la maxim și să călătorească, Taurul preferă mai degrabă să stea acasă în compania unei persoane plăcute și a unei cine bune.
În ultimul timp, Săgetătorul simte că și-a cam pierdut libertatea, tocmai de aceea acest angajament care trebuia să fie pe termen lung este pe cale de a se rupe. Cu stiluri de viață și de comunicare diferite, Taurul și Săgetătorul sfârșesc o relație și așa lipsită de romantism și încredere.
Deși între Gemeni și Rac nu există prea multe puncte comune, nativii au rezistat eroic unul lângă celălalt până acum. Însă anul 2025 pune capăt acestei relații „pătate” de dramatism, neîncredere, intrigi, manipulare și nesiguranță. Problema? Libertinul Geamăn nu a putut să îndeplinească dorința de stabilitate și să ofere iubirea profundă pe care o aștepta Racul.
Carismatici, adevărați fluturași ai zodiacului, Gemenii adoră să flirteze și simt nevoia de libertate. De partea cealaltă, Racul este dezamăgit profund de această atitudine a partenerului de cuplu. În acest an, nativii par tot mai grăbiți să pornească separat pe drumul lor pentru că în adâncul sufletului știu că relația nu va mai rezista.
Energia comunicativă a nativilor Gemeni și stabilitatea conservatoare a nativilor Rac i-au făcut compatibili dar doar pentru o perioadă de timp. Acum, acest aparent echilibru este complet zdruncinat. Deși au fost îndrăgostite nebunește, acum semnele decid să meargă mai departe cu viața lor și să nu mai depună eforturi într-o relație care este oricum sortită eșecului.
Nativul de aer Balanță, mereu în căutarea iubirii și prieteniei, dar și a echilibrului, nu mai face casă bună cu Scorpionul, pasional, misterios, dar și foarte gelos. În această relație plină de scântei, Scorpionul și Balanța care păreau că se completează perfect trebuie să își spună adio.
Ambii au personalități puternice și se pare că anul 2025 reprezintă un punct de cotitură și chiar de ruptură în relația lor. Au existat prea multe momente de tensiune, deoarece Scorpionul s-a dovedit uneori posesiv și gelos, iar Balanța a dorit să-și recapete independența și libertatea.
Acum realizează că de fapt nu prea au avut multe puncte comune și au fost doar atrași fizic unul de celălalt. Relația dintre o Balanță și un Scorpion se va încheia prietenește, cu tactul și diplomația Balanței și atitudinea nativului guvernat de Pluto, care nu lasă loc de certuri, bârfe și jigniri.
În anul 2025 Leul își ia adio de la Capricorn, sau viceversa, nu contează. Important este că magia s-a stins demult, iar acum este timpul să se tragă cortina peste această relație fără sorți de izbândă. Meticulosul și muncitorul Capricorn nu mai are drum comun cu îndrăznețul și mândrul Leu.
Aceste două semne puternice au trăit o poveste de iubire pasională și neașteptată pentru cei din jur. Însă acum este timpul să pună punct.
Magnetismul și încrederea de sine a Leului l-au atras pe Capricorn, în vreme ce ambițiile și perseverența zodiei de pământ l-au atras pe solarul zodiacului. Între timp, lucrurile au început să scârțâie, iar ambii parteneri au încercat să găsească un echilibru, fără a reuși. Din păcate, în acest an cuplul format din Leu și Capricorn îi spune adio pentru totdeauna, în cele mai multe cazuri fără a păstra legătura.
În cazul cuplului Berbec și Pești, sintagma „apa stinge focul” nu prea este adevărată. Peștii au încercat să stingă pasiunea prea haotică uneori a Berbecului, însă nu au reușit. Iar Berbecul a încercat, cu pragmatismul care îl caracterizează, să îl mai aducă cu picioarele pe pământ pe nativul Pești, care visează la o relație ca în povești. Tocmai de aceea lucrurile nu au mers.
Atunci când Berbecul guvernat de Marte se întâlnește cu Peștele guvernat de Jupiter și Neptun ies la suprafață părți întunecate ale ambilor nativi. În timp ce Berbecul pare plictisit de declarațiile necontenite de dragoste ale partenerului, Peștele se teme permanent să nu fie înșelat de Berbec.
Altruistul Pește a încercat să facă sacrificii enorme pentru ca relația cu nativul Berbec să meargă, însă nu a reușit. Uneori legătura dintre acești doi nativi se poate dovedi toxică, complet dezechilibrată, lucru care duce la sfârșitul relației în acest an.
Un nativ Fecioară și un nativ Vărsător nu fac casă bună împreună. La prima vedere par o pereche fascinantă, dar de fapt natura critică și practică a Fecioarei ar putea fi prea mult pentru personalitatea inovatoare și libertină a Vărsătorului.
Tocmai aceste trăsături distincte pot deveni cauza despărțirii celor doi nativi. Nevoia Fecioarei de mai multă structură și atenție la detalii se „ciocnește” adesea cu abordarea spontană și imprevizibilă asupra vieții a Vărsătorului. Pentru că în ultimul timp au existat frustrări de ambele părți și tensiuni din cauza modului diferit de abordare a situațiilor, este cazul că acești doi nativi să spună „stop”.
Nu întotdeauna personalitățile opuse se și atrag, de aceea este necesară o reevaluare clară a relației înainte de finalul anului. Lucrurile nu pot continua așa la nesfârșit.