Horoscop
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

De ce bărbatul pe care îl iubești nu te respectă, in funcție de zodie

Vineri, 18.10.2019
de Otilia Geavlete

Ai observat o schimbare în atitudinea iubitului tău, în ultima perioadă? Poate că este distant, indiferent la sentimentele tale sau, chiar mai rău, agresiv și disprețuitor. Ori face ironii la adresa ta și aluzii jignitoare, nu-ți recunoaște calitățile și apreciază orice altă femeie, în afară de tine. Acest lucru nu înseamnă că nu ești demnă de iubit sau că ai făcut ceva rău. Dar, față de partener, ai avut atitudini și comportamente care l-au determinat să-și piardă respectul față de tine. În funcție de zodie, cauzele pentru care persoana la care ții nu pare să te mai stimeze pot să difere.

cearta cuplu

Berbecul este prea impulsiv

Din cauza impulsivității, poți face greșeli ce se adună în timp, iar partenerul își pierde treptat respectul față de tine. Poți arăta gelozii fără motiv și crize de nervi fără nici un fundament, care îl fac pe iubitul tău să se depărteze de tine.  De asemenea, poți lua decizii fără să gândești, care afectează stabilitatea familială, precum hotărârea de a avea o aventură doar ca să te răzbuni pe partener.

Taurul este excesiv de materialist

Dacă inițial a fost sedus de feminitatea ta, în timp iubitul poate ajunge să disprețuiască latura ta mult prea materialistă, mai ales dacă este genul idealist. Îi ceri mereu bani, vrei să trăiești în lux sau apreciezi doar cadourile materiale și confortul? S-ar putea ca valorile tale să intre în contradicție cu cele ale unui bărbat orientat spre spiritualitate, iar acesta să-și piardă respectul față de tine.

Gemenii sunt duplicitari

Dacă nu ești complet sincer în relație, partenerul va sfârși prin a-și pierde încrederea în tine. Chiar și atunci când spui adevărul, rămâne o parte nespusă, iar această omisiune poate fi interpretată drept minciună. S-ar putea să scazi în ochii unui partener foarte corect și care apreciază sinceritatea totală.

Racul are tendințe isterice

În general sensibil și tăcut, Racul adună foarte multe resentimente, care izbucnesc când nu te aștepți. Atunci poate ajunge să se manifeste exploziv, irațional și imatur, ceea ce îl poate face pe partener să nu-l mai respecte. Dacă faci parte din această zodie, încearcă să-ți temperezi ieșirile necontrolate, dacă vrei să păstrezi stima iubitului tău.

Leul este infatuat și lăudăros

Cu toate că este una dintre cele mai inteligente zodii, Leul tinde să se supraevalueze și, pentru a-și conserva orgoliul, poate deveni extrem de lăudăros. Acest lucru displace unui partener rezervat și modest, astfel încât își va diminua aprecierea și respectul. Nu exagera cu laudele și încearcă să-ți temperezi Ego-ul, dacă faci parte din această zodie.

Fecioara este extrem de cicălitoare

În cazul Fecioarei, lipsa de respect a partenerului poate fi o reacție de opoziție la tendințele acesteia de a controla totul și de a cicăli pe toată lumea. Chiar dacă la început a apreciat perfecționismul tău, partenerul poate ajunge să fie exasperat de critica excesivă și de pretențiile nerealiste , astfel că ajunge să nu te mai ia în serios.

Balanța poate fi foarte dezechilibrată

Tocmai pentru că este, în general, un simbol al echilibrului, Balanța poate avea perioade în care își pierde total armonia și ajunge la excese și crize emoționale. Poate să cadă în dependențe, de exemplu de alcool sau de droguri ori poate intra într-o depresie fără motiv ori reacționează foarte amplu, cu crize de gelozie și reproșuri la tot pasul. Astfel de exagerări și excese pot conduce la pierderea respectului din partea iubitului tău, așa că este bine să încerci să le controlezi.

Scorpionul este excesiv de gelos și autoritar

Tendința Scorpionului de a-și controla exagerat partenerul poate avea, ca efect, contrariul: acesta își recâștigă independența, înfruntându-l și nu-i mai arată deloc respect. Dacă faci parte din această zodie, exigența ta de a cere partenerului ascultare deplină și crizele tale de gelozie îl vor face să se depărteze încet- încet de tine și chiar să te trateze cu dispreț.

Săgetătorul nu ia lucrurile în serios

Acesta este unul dintre principalele motive pentru care ai putea pierde respectul unui partener foarte sobru și care gândește lucrurile în profunzime. Dacă arăți superficialitate în viziunea ta despre viață și ești mereu orientată spre distracții, ar fi bine să găsești un partener care îți seamănă, pentru că un bărbat foarte serios și rigid poate ajunge să nu te mai respecte.

Capricornul  face prea mult pe deșteptul

Atunci când ai un partener rafinat și inteligent, ai putea pierde respectul acestuia dacă te arăți prea teribilistă și cinică sau tinzi să le subliniezi tuturor cât de deșteaptă ești. Puțină moderație nu strică, dacă vrei să-ți păstrezi demnitatea și aerul înțelept.

cuplu suparat

Vărsătorul se lasă dominat

Pentru a păstra o relație la care ține, Vărsătorul poate face foarte multe concesii, ceea ce nu-i câștigă o prea mare apreciere din partea iubitului sau soțului. Dimpotrivă, lăsându-se mereu dominat și manipulat, Vărsătorul va fi privit cu condescendență de către partener, care consideră că poate face ce vrea din el.  Dacă ești sub semnul acestei zodii, încearcă să-ți spui nevoile fără să menții imaginea unei persoane invulnerabile și care nu se lasă afectată de nimic.

Peștii sunt prea dependenți

Peștii au, de multe ori, o personalitate dependentă și sunt fericiți doar alături de o altă persoană, ceea ce îi poate pune în postura de a se agăța de un partener, pentru a nu rămâne singuri. Dacă acesta nu este persoana potrivită și nu este sensibil la calitățile Peștilor, va ajunge să se poarte nu numai fără respect, dar chiar agresiv câteodată. În cazul în care faci parte din această zodie, încearcă să cultivi partea de independență a personalității tale și fii conștientă de valoarea pe care o ai.

Surse foto: IStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!