Berbec. Pasiunea nu este același lucru cu iubirea. Nu vrei să ai de-a face cu o persoană toxică, ci doar să ai parte de puțină adrenalină în viața ta. Cu toate acestea, nu ar trebui să continui o relație doar pentru scurtele momente de fericire. Ai nevoie de cineva profund și care să te înțeleagă pe deplin.
Taur. Oricât de mult ai încerca, unii oameni pur și simplu nu pot fi schimbați. Și ai obosit să îți consumi energia explicându-i constant ce te deranjează, fără să vezi nici cea mai mică urmă de interes. Este timpul să găsești o persoană cu care să rezonezi din primele clipe.
Sursa foto: Pexels
Gemeni. Te gândești încontinuu la el și nu înțelegi de ce. Ești doar plictisită și crezi că doar cu el te poți simți bine, însă este total greșit și în mod clar nu este un motiv de împăcare. Ce ar fi să îți suni prietenele să organizezi o ieșire ca pe vremuri?
Rac. Nu îi datorezi o a doua șansă, oricât de mult te-ar măcina acest lucru. Greșelile au fost făcute, iar fără puțin efort și din partea lui nici măcar nu ar trebui să te gândești la împăcare. Câteodată, este bine să lași politețurile.
Leu. Este tentant să îl vezi din când în când, deși ai suferit atunci când v-ați despărțit. Acest joc de yoyo nu va duce la nimic bun, iar într-un final vei avea iar inima frântă. Este o adicție toxică.
Fecioară. Nu trebuie să te întorci în trecut atunci când te sperie viitorul. Cu siguranță te așteaptă lucruri mult mai bune și trebuie doar să ai răbdare. Faptul că repeți aceleași greșeli nu te va ajuta să evoluezi în relațiile viitoare.
Balanță. Te gândești la împăcare pentru că ai impresia că el este alesul, dar nu e adevărat. Există cineva special acolo pentru tine, doar că încă nu l-ai întâlnit. Plus că cineva care te iubește nu te face să suferi în mod voit.
Scorpion. V-ați despărțit dintr-un motiv bine întemeiat, iar unele lucruri chiar nu pot fi schimbate. Dacă relația era menită să funcționeze, nu ați fi ajuns la separare și, recunoște, ai avut un sentiment de eliberare atunci când a plecat.
Săgetător. Fie că realizezi sau nu, ai foarte multe opțiuni. Nu trebuie să te mulțumești cu puțin și în mod clar nu trebuie să accepți din nou în viața ta o persoană care te-ar rănit. Ridică-ți standarde-le și respectă-te mai mult.
Capricorn. Reușești cu greu să faci conexiuni și atunci când se întâmplă cu adevărat crezi că el este persoana cu care îți vei petrece restul zilelor. Ar trebui să îți asculți rațiunea înaintea inimii și să îți extinzi orizonturile și cu altcineva.
Sursa foto: Pexels
Vărsător. Chiar dacă încerci să îi vezi și părțile bune, nu poți să uiți ce ți-a făcut. Ascultă-ți instictele, nu te vor înșela. Miunciuna nu este ceva peste care poți trece ușor. Adu-ți aminte că ai principii sănătoase de viață pe care nu trebuie să le încalci.
Pești. Meriți mai mult decât crezi. Nu te subestima și fii convinsă că într-o zi vei găsi pe cineva care să te iubească așa cum meriți. Nu mai face compromisuri nefolositoare. Nu ți-a demonstrat că este capabil să nu mai facă aceleași greșeli, astfel că împăcarea nu ar trebui luată în considerare.