Horoscop
Înapoi la

De ce te rănesc bărbații în dragoste, în funcție de zodie

De ce te rănesc bărbații în dragoste, în funcție de zodie

Redactor Divahair.ro

Deși am crede că într-o relație de dragoste avem parte doar de momente fericite, există și perioade în care universul nostru roz începe să aibă tente gri și în care iubirea noastră este pusă la încercare. Nu orice relație durează o viață întreagă, iar acest lucru se întâmplă din mai multe motive. Totuși, una dintre cele mai comune situații este cea în care perechea noastră ne rănește și ne face să ne dorim să punem capăt acelei legături cât mai repede.

De ce ne te rănesc bărbații? Ei bine, uneori acest lucru mai depinde și de personalitatea ta, dar și de comportamentul pe care îl ai. Cum roata mereu se întoarce, fii sigură că toate acțiunile tale vor fi răsplătite pe măsură. Totuși, aici mai intervin și defectele zodiei tale, care nu sunt de ignorat. Berbecul poate fi rănit din cauza aroganței sale, pe când Racul are de suferit din cauza faptului că este foarte sensibil. Află cum vei fi rănită de bărbați în iubire mai jos!

trandafir uscat

Iată de ce te rănesc bărbații în dragoste, în funcție de zodie!

Berbec

Deși majoritatea bărbaților sunt atrași de spiritul tău de aventură și de curaj, ambele caracteristici făcându-te un partener de călătorii excelent, se pare că anumite trăsături de caracter te fac să fii uneori victima acestora. Ești o femeie destul de arogantă, care are impresia că le știe pe toate. Acest lucru te face insensibilă față de cel drag în cele mai nepotrivite momente. Din acest motiv, nici să nu te mire faptul că te părăsi atunci când te vei aștepta mai puțin.

Taur

Viața alături de această femeie poate fi minunată dacă materialismul nu ar face-o să fie într-o continuă goană după bani. Deși își poate iubi cu adevărat partenerul, situația financiară a acestuia va cântări întotdeauna în deciziile pe care le va lua nativa. Pentru a-i plăti cu aceeași monedă, cel drag o va răni de câte ori va avea ocazia și va încerca să îi demonstreze că sunt alte lucruri mai importante ca banii.

Gemeni

Ești o femeie intelectuală, amuzantă și comunicativă. Totuși, într-o relație de dragoste tinzi să fii destul de superficială și să ai sentimente volatile. Nici să nu te mire că cel drag îți va copia comportamentul și te va face să te simți la fel de mizerabil ori de câte ori va avea ocazia. 

Rac

Deși ești mama perfectă, iubita ideală și o soție de vis, sensibilitatea ta și dependența emoțională de care dai dovadă sunt principalele trăsături pe care bărbații le vor exploata în favoarea lor. Ai șanse mari să fii manipulată emoțional, dar și să suferi în dragoste atunci când rămâi alături de o persoană nepotrivită.

femeie care se tine de fular

Leu

Ești prima femeie pe care lumea o remarcă într-o mulțime, iar acest lucru se datorează faptului că întotdeauna ești sufletul petrecerii. Deschisă, amuzantă și optimistă - orice bărbat și-ar dori să te aibă alături. Totuși, există câteva trăsături ce îi determină pe bărbați să te rănească. Este vorba, în primul rând, despre încăpățânarea ta, dar și despre egoism. Întotdeauna te pui pe primul loc și ai impresia că doar tu ai dreptate.

Fecioară

Deși ești o parteneră destul de calmă și cu picioarele pe pământ, în relația de cuplu poți fi uneori dificilă. Ești o persoană care îi spune partenerului tot ce are pe suflet, fără a se gândi la consecințe, dar și mofturoasă. Nici să nu te mire faptul că cel drag va deveni dur cu tine și că va începe să te critice la fel de des.

Balanță

Atunci când vine vorba de dragoste, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Te îndrăgostești destul de repede, ceea ce nu prea este în avantajul tău. Iubirea, la tine, dispare la fel de repede precum a apărut, iar cei din jur te consideră destul de superficială, dar și instabilă emoțional. Bărbații te rănesc atunci când începi să fii rece și distantă cu ei..

Scorpion

Misterioasă, seducătoare și magnetică - niciun bărbat nu poate să îți reziste. Este ceva inexplicabil la tine care îi atrage pe majoritatea bărbaților. Totuși, atunci când intri într-o relație cu cineva, devii manipulatoare, dar și răzbunătoare. Nu vei cruța nicio faptă a partenerului tău și din acest motiv va avea toate motivele ca să te rănească și el la rândul său.

femeie care sta langa flori

Săgetător

Atunci când te întâlnesc, majoritatea bărbaților au impresia că ești femeia perfectă. Totuși, la scurt timp descoperă că poți fi destul de aeriană, dar și instabilă emoțional. Nu prea îți pasă de părerile celui drag și nu ai răbdare să îi accepți toate defectele. Din acest motiv relațiile tale se termină cu inimi frânte, dar și cu un gust amar.

Capricorn

Ești o femeie care pune un accent mare pe muncă, ceea ce te face destul de rece și inabordabilă. Deși visezi la o viață de familie fericită, răceala de care dai dovadă, dar și materialismul îi fac pe bărbații din viața ta să te rănească.

Vărsător

Bărbații te găsesc extrem de interesantă la prima vedere, ca mai apoi să aibă parte de o mare dezamăgire. Ești imprevizibilă, rece și detașată într-o relație. Deși indiferența atrage la început, aceasta poate fi destul de supărătoare cu trecerea timpului. Din acest motiv bărbații din viața ta te vor răni și te vor părăsi chiar și atunci când tu vei crede că ai o relație fericită.

Pești

Ești o femeie caldă, cu o inimă mare și plină de compasiune. Deși toată lumea crede că ești perfectă, poți fi o parteneră destul de dificilă. Atunci când dai de greu, preferi să îți îneci amarul în vicii, iar cel drag sigur nu va fi de acord cu acest lucru. Ești hipersensibilă și din acest motiv tinzi să fii rănită de orice gest al persoanei dragi.

Acestea sunt principalele motive pentru care zodiile sunt rănite în dragoste de parteneri. Deși de cele mai multe ori astfel de momente sunt imprevizibile, nativii își pot controla celelalte trăsături de caracter pentru a evita nefericirea în cuplu.

Surse foto: Unsplash

Articolul urmator
De ce te simți mereu singur/ă, în funcție de zodie
De ce te simți mereu singur/ă, în funcție de zodie
Ce zodie îți va marca viața?
Incepe quiz
Ce zodie îți va marca viața?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (15)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.