Horoscop
Înapoi la

Două zodii cu inima golită de lumea rea. Nu mai au şanse să iubească

Două zodii cu inima golită de lumea rea. Nu mai au şanse să iubească

Redactor Andreea Baluteanu

Trădările, dezamăgirile frecvente, cuțitele înfipte pe la spate într-o inimă o vor împietri, până la urmă. Orice zodie are un prag de suportabilitate peste care nu mai poate trece, iar atunci când acesta a fost depășit, își va pierde capacitatea de a iubi.

Însă există două semne care sunt mai predispuse decât oricare să devină monștri ai indiferenței tocmai din cauza suferințelor care le-au fost provocate de cei din jur. Descoperă în rândurile de mai jos care sunt zodiile ce și-au pierdut capacitatea de a iubi din cauza „lumii rele”.

Inimă de piatră: cele două zodii care nu mai știu să iubească

Dacă le cunoști, ești convinsă că habar nu au avut niciodată ce e iubirea! În realitate, aceste zodii s-au trezit de atât de multe ori cu inima frântă, încât și-au pierdut capacitatea naturală de a se îndrăgosti. Și nu sunt ele vinovate, ci sufletele de gheață din jurul lor. Află despre cine e vorba!

inima franta

Scorpion

Renumiți pentru sarcasm, pentru setea de răzbunare și pentru planurile diabolice pe care „le coc” și pe care nu ezită să le desfășoare de fiecare dată când sunt călcați pe coadă, Scorpionii nu au fost mereu așa. În realitate, această zodie e la fel de sensibilă și de plină de emoții precum Peștii și Racii, cu care împarte același element, apa.

Ceea ce a împietrit inima Scorpionului e lumea cea rea. Născut cu un suflet bun, plin de sensibilitate, Scorpionul a simțit fiecare trădare precum un cuțit împlântat în inimă. Dezamăgirile repetate s-au lovit însă de un zid de încăpățânare și de putere pe care Peștii și Racii nu îl au. Dacă celelalte zodii de apă continuă să iubească în ciuda rănilor provocate de cei la care țin, Scorpionii se revoltă la un moment dat. Dacă inima nu le este dorită, ci e înapoiată de fiecare dată frântă, de ce ar mai dărui-o?

După ce ia această hotărâre, fiecare nativ Scorpion devine un om cu inima golită de orice fel de sentimente. Și, pentru că a fost rănit, nu se va mai da înapoi de la nimic: sarcasm, ironie, răzbunare, nimic nu i se mai pare prea mult.

Cine îl mai poate salva? Poate doar o zodie cu inima plină de dragoste și cu o răbdare de înger. Am spune chiar… un înger. Prin urmare, Scorpionul nu poate decât să spere că ființele celeste se vor pogorî pe pământ ca să îi umple inima din nou.

Fecioară

Precum Scorpionul, și Fecioara pare un munte de răceală. La fel ca în cazul semnului de mai sus, și Fecioara a devenit însă rea și amară după ce a fost batjocorită în fel și chip. Zodie de pământ, Fecioara reține la rândul său blândețea pe care o au Taurul și Capricornul, dar undeva departe, ascunsă sub depozitele de oțel care i-au ferecat sufletul.

Dacă pe Scorpion emotivitatea a fost cea care l-a determinat să devină rece, inima Fecioarei a fost golită de dragoste prin prisma precauției caracteristice pentru acest semn de pământ. Discretă din fire și extrem de stabilă, nativa decide cu inteligență că, decât să mai fie rănită, mai bine și-ar închide sufletul.

Dacă Scorpionul merge și mai departe și se transformă în cea mai temută ființă din zodiac, Fecioara nu va face niciodată un rău fără ca acesta să fie perfect motivat. Se va închide însă în sine și nu va mai permite dragostei să îi cucerească inima. Preferă să fie considerată rece, fără sentimente, o „scorpie”, decât să mai sufere din nou. O putem acuza? Nu!

Dacă pe Scorpion numai o mare iubire l-ar putea determina să își mai deschidă inima, Fecioara va fi salvată cu prietenie și cu loialitate. Oricum, acest semn nu dă pe dinafară de romantism și nu așteaptă gesturi mărețe, ci doar pe cineva care să îi redea încrederea în umanitate. Sperăm să îl găsească rapid, pentru că aceste semne adăpostesc rezerve uriașe de bunătate, de empatie și de sensibilitate, iar un amic ca ele mai rar găsești.

Cele două zodii de mai sus sunt considerate în mod eronat unele dintre cele mai „afurisite” din tot zodiacul. Noi sperăm ca de acum încolo să le privești cu mai multă înțelegere; până la urmă, nu sunt decât victime ale lumii rele în care trăim.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
De ce își doresc oamenii în secret să fie ca tine, în funcție de zodie
De ce își doresc oamenii în secret să fie ca tine, în funcție de zodie
Ce bărbat îți va rupe inima în două?
Incepe quiz
Ce bărbat îți va rupe inima în două?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (33)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.