Horoscop
Înapoi la
Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Două zodii se întorc la o mare iubire până de Crăciun

Lorena Teacă

De cele mai multe ori, oamenii rămân cu gândul la fosta iubire, deoarece momentele petrecute împreună le-au stârnit o mulțime de sentimente și trăiri, pe care nu le pot da uitării.

Astfel, deseori femeile trăiesc în trecut, alături de omul pe care l-au iubit cândva, sentimentele rămânând încă aprinse față de acesta. În ciuda faptului că se află într-o relație în momentul actual, unele femei își doresc cu ardoare să retrăiască ceea ce a fost în trecut, alături de omul la care au rămas cu gândul.

O femeie care ține o inimă pe pieptul unui bărbat

Prin urmare, datorită dorinței arzătoare de a se întoarce la fostul iubit, două native ale zodiacului se împacă până de Crăciun cu acesta. Iată care sunt acestea!

Leu

De multe ori te-ai gândit că fostul iubit poate nu te-a meritat, poate nu a făcut tot ce a putut pentru a te păstra lângă el, însă știi și tu că te minți singură. Relația nu a fost destinată succesului, deoarece imaturitățile vârstei și-au spus cuvântul, iar voi nu ați știut cum să gestionați situația.

Cu toate acestea, regretele de după despărțire au apărut în sufletul amândurora, iar tot ceea ce-ți dorești de foarte mult timp este să-l strângi din nou în brațe și să-i spui cât de mult îl iubești. Crăciunul acesta te desparte de actualul iubit în favoarea fostului, cu care consideri că ai fi extraordinar de fericită. Lași deoparte suspinele despărțirii și te bucuri din plin de împăcarea cu fosta iubire.

Femeie care ia în brațe un bărbat și ține un trandafir în mână

Vărsător

Relația actuală nu te satisface la fel de mult pe cât a făcut-o cea de înainte. Din cauza acestui fapt, petreci nopți întregi plângând și gândindu-te la fostul iubit, la cât de fericiți erați împreună și la modalitățile de împăcare cu acesta. Crăciunul acesta te răsplătește pentru loialitatea, sinceritatea și maturitatea de care ai dat dovadă de-a lungul ultimilor ani, motiv pentru care primești cel mai de preț cadou: împăcarea cu fostul iubit. Te bucuri ca un copil la vederea unui urs imens de pluș și dai imediat uitării actuala relație. Crăciunul te surprinde extrem de fericită, cu zâmbetul larg pe buze, liniștită și împăcată sufletește.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.7 (81)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Alege-ti zodia pentru horoscopul de azi Marţi, 30 noiembrie 2021

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Anul Tigrului de apă 2022 - Cele mai importante predicții pentru zodii în noul an (58653 vizite)
    2. Horoscopul săptămânii 11-17 octombrie: astrele aduc la lumină egoul încrâncenat al zodiilor (48856 vizite)
    3. Horoscop mâine, 9 noiembrie: Taurul se avântă cu viteza luminii spre orizonturi înstelate (40053 vizite)
    4. Horoscopul dragostei săptămâna 25-31 octombrie: schimbări, intensitate emoțională și promisiuni deșarte (32800 vizite)
    5. Horoscopul săptămânii 22-29 noiembrie: viața e o aventură incitantă și înălțătoare, iar zodiile sunt copleșite de bucurie (32563 vizite)
    1. Dacă nu te vei da bătut niciodată, vei putea ieși până și din cea mai adâncă fântână! - o parabolă evreiască despre cum să dai piept corect cu greul vieții (nota 5)
    2. Cu cât mai mult bine faci, cu atât mai mult rău primești! De ce ți se întâmplă asta... (nota 5)
    3. Ce să faci ca să plătești mai puțin la căldură iarna (nota 5)
    4. Îi vei pierde pe oamenii care au rămas în viața ta, dacă te concentrezi în continuare pe cei care au plecat (nota 5)
    5. Dacă faci asta, vei reuși, cu siguranță, să treci peste fosta ta mare iubire (nota 5)
    1. 7 sfaturi pentru alegerea celui mai bun brad de Crăciun (0 comentarii)
    2. Păr deteriorat și lipsit de viață? Produsele de la Wawa Cosmetics pot fi o soluție pentru tine (0 comentarii)
    3. Horoscopul dragostei pentru luna Decembrie. Cele mai importante previziuni astrologice pe plan amoros (0 comentarii)
    4. Horoscop mâine, 2 decembrie: Balanța cade în capcana risipei și riscă să rămână lefteră de Crăciun (0 comentarii)
    5. Am avut o aventură cu cel mai bun prieten al soțului meu și nu-i pot spune adevărul pentru că i-aș distruge viața (0 comentarii)

    LIKE si intra in universul divelor!