Horoscop
Înapoi la

Eclipsa de Lună prin penumbră din 5 iulie: ce îți aduce, în funcție de zodie

Eclipsa de Lună prin penumbră din 5 iulie: ce îți aduce, în funcție de zodie

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

A treia eclipsă de lună prin penumbră, mai puțin spectaculoasă, dar cu influențe la fel de puternice ca predecesoarele ei, va avea loc pe data de 5 iulie. Se va suprapune din nou cu Luna Plină, care răsare, de data aceasta, în semnul Capricornului. 

Orice eclipsă de lună aduce la suprafață zone de umbră din sufletul nostru, dar și resurse ascunse, care ne servi pentru a pune în mișcare noi inițiative. De aceea, eclipsa de Lună prin penumbră de pe 5 iulie are efecte ambivalente, mai ales că se petrece în semnul teluric al Capricornului. Influențele secrete ale Lunii pline intrată în eclipsă pot zgudui temelia solidă a unor credințe, schimbându-ne viziunea asupra lumii. Acest lucru este benefic, dacă vorbim de prejudecăți și idei fixe, dar ar putea avea și efecte negative, dacă vorbim de dezamăgiri și renunțarea la anumite principii care ne-au ghidat până acum. 

grup

Ce aduce eclipsa de Lună de pe 5 iulie în funcție de zodie

Berbecul

Relația ta cu Luna este ambiguă, pentru că, fiind un semn de foc, ești destabilizată de influențele acvatice, uneori perfide, ale Lunii Pline. Eclipsa de pe 5 iunie va scoate la suprafață dorul tău de ducă, visul de a abandona obligațiile și limitele vieții confortabile și a porni în lume. Este posibil să iei unele decizii impulsive, să faci cheltuieli exagerate și să te arăți capricioasă și nestăpânită. 

Taurul

Semnele de pământ vor fi atinse de melancolia eclipsei de Lună în penumbră din iulie, care se va petrece în zodia Capricornului. Iată de ce vei avea o stare de neliniște care se va reflecta în relațiile tale, pentru că vei încerca să le controlezi, devenind de-a dreptul tiranică uneori. Fii atentă că micile conflicte s-ar putea transforma în altercații majore, care îți pun în pericol echilibrul personal. 

Gemenii

Luna iulie nu este cea mai bună pentru tine, cu Mercur retrograd care îți va aduce probleme în viața romantică, dar și în cea profesională. Eclipsa de lună din 5 iulie amplifică aceste efecte nefaste, așa că, în jurul acestei date, te vei simți neajutorată, depășită și dornică să te ascunzi de toți și de toate. Ia-ți o zi de vacanță, departe de lumea dezlănțuită. 

Racul

Luna este astrul tău tutelar, dar plasarea ei în semnul Capricornului nu este o poziție care să-ți aducă prea mari beneficii. Eclipsa de lună din 5 iulie îți va amplifica nervozitatea și te va face mai sensibilă ca de obicei, chiar vulnerabilă în fața unor obstacole minore. Vestea bună este că dragostea își va face simțită prezența în viața ta, cu o surpriză încântătoare. 

Leul

Soarele este astrul tău, iar relația sa cu Luna a fost întotdeauna  dublă, de atracție și respingere totodată. Eclipsa de Lună în penumbră de pe 5 iulie îți va da un impuls nelămurit, de a ieși din zona ta de confort, de a cunoaște persoane noi și a trăi experiențe neobișnuite. Poți folosi această zi într-o manieră cât mai originală, propunându-i partenerului o evadare din activitățile obișnuite. 

Fecioara

Ca și în cazul Taurului și Capricornului, eclipsa de Lună din 5 iulie va avea efecte destabilizatoare pentru tine, mai ales că se asociază cu influențele lui Mercur retrograd. Vei simți că nu mai poți să faci față unor îndatoriri presante și că nu ai pe cine să te bazezi cu adevărat. Anumite probleme financiare nu îți vor da pace, dar este necesar să conștientizezi că toate aceste idei sunt rezultatul unei stări de vulnerabilitate pe care o poți depăși cu mintea ta pragmatică și rațională. 

femeie

Balanța

Eclipsa de Lună în penumbră va scoate la suprafață unele frustrări mai vechi în relația ta cu persoanele apropiate, dar vei reuși să le domolești, înainte de a declanșa conflicte. Pe de altă parte, te vei simți creativă și inspirată și ai putea să pui în practică o inițiativă la care te gândeai de mai multă vreme. 

Scorpionul

Influențele conjugate ale eclipsei de Lună în penumbră din 5 iulie și ale cuadraturii dintre Marte și Mercur retrograd din 8 iulie îți vor limita capacitatea de comunicare și te vor face să te retragi în tine. Nici îngrijorarea celor din jur, nici presiunile profesionale nu te pot scoate din această stare de înstrăinare și singurătate. Folosește prilejul pentru a medita mai mult la scopurile tale și la lucrurile care te-ar face fericită. 

Săgetătorul

Nici pentru tine luna iulie nu este grozavă, iar eclipsa de lună în penumbră este primul avertisment care se ivește în calea ta. Vei simți că unele lucruri din viața ta scapă de sub control, că ești constrânsă să faci activități care îți displac și că nu ai cui să ceri ajutorul. Nu trebuie, însă, să te lași învinsă, un suport neașteptat te va aduce pe linia de plutire. 

Capricornul

Eclipsa de Lună din 5 iulie va avea loc în semnul tău, deci, în mod natural, te va influența mai tare decât pe oricare altă zodie. Pe de o parte vei simți îndemnul să te apuci de mai multe lucruri deodată, să creezi, să pui în practică planuri noi, pe de alta vei avea sentimentul că îți lipsesc resursele necesare. Vei pendula între entuziasm și descurajare, așa că este nevoie de o persoană obiectivă care să te ghideze și care ar putea fi chiar partenerul tău. 

Vărsătorul

Ai o dispoziție destul de visătoare și prea puțin conectată cu realitatea, pe care eclipsa de Lună în penumbră o amplifică. Ar fi ideal să nu-ți ocupi mintea prea tare în perioada eclipsei, să cauți momente de relaxare și conectare cu ființa ta profundă. Această stare are nebănuite resurse creative pentru tine, așa că poți scrie, picta sau pune în practică anumite hobby-uri. 

Peștii

mistic

Toate semnele acvatice sunt influențate de eclipsele lunare, iar tu nu faci excepție. Vei simți o nevoie imperioasă de a schimba anumite lucruri în viața ta, care te va face aventuroasă și puțin nechibzuită. Fie că vei pleca într-o călătorie neașteptată, fie că te vei apuca de schimbări radicale în casă, cert este că vei simți din plin influența Lunii pline în eclipsă. 

Surse foto: IStock

Articolul urmator
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Scorpion
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Scorpion
Îți ghicim vârsta în funcție de emisiunile pe care le alegi din acest test
Incepe quiz
Îți ghicim vârsta în funcție de emisiunile pe care le alegi din acest test

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.