Horoscop
Înapoi la

Eclipsa de Soare din 13 iulie afectează pe termen lung viețile zodiilor

Eclipsa de Soare din 13 iulie afectează pe termen lung viețile zodiilor

Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro

În dimineața zilei de vineri, 13 iulie, va avea loc o eclipsă parțială de Soare, în zodia Racului, în opoziție perfectă cu planeta Pluto din Capricorn. În timpul acestei eclipse, Pământul va trece prin penumbra Lunii, iar o bucată din el va dispărea în întuneric. Dacă asta nu era de ajuns, în același timp avem parte și de o Superlună neagră – ea își face simțită prezența atunci când orbita ei e extrem de aproape de Pământ.

Aceste fenomene ne vor declanșa o sumedenie de trăiri, care mai de care mai variate și mai profunde, pe care le vom gestiona destul de dificil. Ne vor răscoli amintiri din trecut, poate chiar și din copilărie, cărora, deși le vom face față cu greu, vom reuși să le dăm de capăt.

eclipsa

Cum sunt afectate zodiile de eclipsa parțială de Soare

Berbec

Pe cei din zodia Berbec – cât și pe cei care au ascendentul în Berbec -, eclipsa parțială de Soare îi va forța să lase superficialitățile la o parte și să se concentreze mai mult pe tot ceea ce înseamnă familie. Fie că s-au purtat rece sau urât cu cei dragi sau că au alte datorii morale de plătit la ei, în următoarea perioadă își vor plăti polițele restante.

Taur

Cum voi, Taurii, sunteți unii dintre cei mai sensibili și depresivi indivizi din zodiac, această eclipsă vă atinge puternic. Dar nu neapărat într-un sens rău! Eclipsa parțială de soare din data de 13 iulie dă ciu voi de pământ și vă face să vă scuturați de lucrurile din trecut pe care le lăsați să vă apese și în prezent pe suflet. Vă face să începeți să vă puneți pe primul plan pe voi, și mai apoi pe ceilalți – fie că e vorba de familie sau prieteni! Tot răul e spre bine, până la urmă!

Gemeni

Eclipsa parțială de Soare din 13 iulie vă atinge la portofel pe voi, Gemenii. Datorii mari și vechi, parcă demult uitate, ies la suprafață și vă afectează grav stabilitatea financiară. Deoarece portofelul se golește serios în perioada asta, începeți să căutați un alt loc de muncă sau alte surse de venit auxiliare. Cert e că jumătate de an de acum înainte, sectorul financiar o să vă preocupe cel mai mult, lăsând restul pe plan secund.

Rac

Eclipsa care are pe pe 13 iulie, fix în perioada voastră de glorie, Racilor, vă îndeamnă, în sfârșit, să vă puneți viitorul vostru pe primul plan, să vă ocupați îndeaproape de dezvoltarea voastră personal, așa cum nu ați apucat să o faceți până acum. Investiți în voi, într-un curs online sau chiar, de ce nu, vă continuați studiile. Tot ce faceți pentru voi în următoarea perioadă vă va ajuta să vă construiți un viitor mai bun, mai sigur.

Leu

Ați avut o primă jumătate de an destul de dificilă voi, Leilor. Iar eclipsa parțială din zodiac Racului vine și vă zdruncină și mai mult sufletul. Sunteți obligați să faceți o introspecție amănunțită a vieții voastre. Cine sunteți cu adevărat, în ce etapă a vieții sunteți și încotro vă îndreptați – asta veți afla până la finalul anului.

Fecioară

Deoarece ați dus o viață destul de retrasă în ultima vreme – casă-muncă, casă-muncă și cam atât – eclipsa din 13 iulie vă determină, încet-încet, să vă reapropiați de prietenii neglijați în ultima vreme și vă ajută să legați prietenii noi. Perfectă sincronizare, chiar era cazul să ieșiți din rutina aia obositoare!

Balanță

Cum oricum sunteți de fel extrem de concentrate pe tot cee ace înseamnă domeniul profesional, Balanțelor, vă folosiți de acest fenomen astronomic pentru a vă adânci și mai mult în muncă. Asta vă poate aduce noi proiecte bănoase în următoarele șase luni și, de ce nu, chiar și o promovare la locul de muncă.

Scorpion

Eclipsa din zodia Racului forțează Scorpionii să fie mult mai deschiși la tot ceea ce înseamnă “nou”, mult mai mult decât o fac în mod obișnuit. Vor începe proiecte noi de dezvoltare personală. Vor încerca, în sfârșit, să facă și lucrurile pe care le respingeau, fără drept de apel, până acum.

 Săgetător

Veți resimți puternic influența eclipsei din 13 iulie, până la finalul anului acesta. Relațiile cu cei din jur sunt cele mai afectate. Dacă sunteți într-o relație bolnăvicioasă, puneți piciorul în prag și vă despărțiți. Dacă aveți o relație proastă cu părinții sau cu un alt membru al familiei, vă așezați la o discuție serioasă și dezbateți divergențele cu calm și înțelepciune. Dacă aveți un conflict la muncă de ceva vreme, în perioada asta îi dați de cap.

Capricorn

Astrele vă forțează, după eclipsa parțială de Soare din 13 iulie, să învățați să vă lăsați ajutați și de alții, Capricornilor. Știm că nu vă place deloc să vă bazați pe ceilalți, dar în viață nu poți să tragi singur la o căruță de unul singur. Munca în echipă este mult mai ușoară și rezultatele sunt mult mai bune și mai satisfăcătoare.

Vărsător

Spuneți adio rutinei în care v-ați dus viața în ultima vreme – asta vă determină să faceți eclipsa solară de vineri, 13 iulie. Adio zonei de confort în care ați trăit, în tăcere, până acum. Învățați să vă asumați riscuri, să nu mai trăiți cu teamă în suflet! Ținând ritmul în care ați trăit până în prezent nu ați fi ajuns, oricum, nicăieri. Nu degeaba se spune că “viața începe abia atunci când părăsești zona de confort”, nu?

Pești

Familia mai presus de toate de acum înainte! Eclipsa parțială de soare din 13 iulie vă îndeamnă să vă reconsiderați ritmul vieții de până acum și să vă schimbați prioritățile. După ani de zile în care munca a contact cel mai mult și în care v-ați neglijat, în mod repetat, familia și apropiații, vă schimbați atitudinea radical. O alegere dificilă, dar care nu vă va aduce decât pace, bucurie și multă iubire de acum înainte!

Articolul urmator
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Săgetător
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Săgetător
Amatoare sau profesionistă? Doar o expertă în skincare răspunde corect la acest test!
Incepe quiz
Amatoare sau profesionistă? Doar o expertă în skincare răspunde corect la acest test!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (10)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.