Jupiter îți vizitează semnul cam o dată la 12 ani, iar în 2027 rămâne cu tine până pe 26 iulie. Traducerea astrologică? Mai multă vizibilitate, mai multe oportunități, mai mult curaj și mai mult... din tot ceea ce alegi să alimentezi cu energia, pasiunea și bucuria ta. Primele luni sunt însă mai degrabă lente, pentru că Jupiter retrogradează până pe 12 aprilie. Nu te grăbi să concluzionezi că gata, ți-a „secat” norocul: din a doua jumătate a lui aprilie și până la final de iulie se aprind reflectoarele și scena îți aparține. În horoscopul Leului 2027, acesta este „intervalul de aur”, în care merită să revendici, să ceri, să pretinzi, să lansezi, să propui și să faci „salturile” de care te-ai ferit până acum.
Pe 26 iulie, Jupiter intră în Fecioară, dar deloc nu te scoate de la inimă, „binecuvântând” acum Casa Banilor și a valorii personale. Cu alte cuvinte, ceea ce ai construit ca imagine, încredere și elan în prima jumătate a anului poate începe să producă ceva foarte concret în a doua: venituri, economii, competențe mai bine monetizate și sentimentul că ești, în sfârșit, valorizat/ă fix așa cum o merită darurile tale. Pentru Leu, 2027 nu înseamnă doar „mai mult”, ci și „mai bine”: întâi crești tu, apoi înveți cum să-ți „monetizezi” expansiunea în stabilitate.
Anul începe mai lent decât ți-ar plăcea, și fix asta e ideea. Marte retrogradează între 10 ianuarie și 1 aprilie și petrece mare parte din interval întorcându-se prin semnul tău, unde răscolește dorințe vechi, frustrări pe care le-ai înghesuit într-un cotlon al subconștientului și întrebări incomode. Energia nu curge la cote leonine, forțarea lucrurilor poate fi de-a dreptul nocivă, iar prin ușa deschisă către trecut se îngrămădesc tot felul de oameni, povești, sentimente și capitole despre care aveai impresia că fuseseră închise definitiv.
Cel mai bine faci dacă lucrezi cu acest retrograd, nu împotriva lui: revizuiește planuri, termină ce pendula în lista de sarcini sau în existența te și aruncă o privire sinceră și lucidă asupra ambițiilor pentru care lucrezi cu hărnicie. Ce supraviețuiește acestei trieri este exact ceea ce merită dus mai departe după aprilie, când ai, în sfârșit, undă verde să avansezi. Pe 22 ianuarie, Luna Lupului în Leu, prima Lună Plină a anului, pune și mai tare pe jar mijlocul lunii și conturează un prim preview al uneia dintre marile teme ale lui 2027: nevoia de a fi validat/ă, apreciat/ă și admirat/ă, dar într-un mod mai matur. Nu mai cauți aplauze zgomotoase, cauți acel gen de recunoaștere sinceră, care durează.
În mod normal, o eclipsă face parte din categoria fenomenelor cosmice zguduitoare, dar să le vezi pe cele din 2027, produse pe axa Leu–Vărsător. Anul începe în trombă cu eclipsa de Soare în Vărsător de de pe 6 februarie, care „atinge” exact zona parteneriatelor și poate prefigura un punct de cotitură într-o relație: un angajament devine mai serios, o legătură se redefinește sau o relație amoroasă scârțâie din toate încheieturile, anticipându-și finalul. Eclipsa de Lună din 20 februarie continuă tema, dar într-un registru mai discret, de parcă Universul ar mai umbla un pic la butoane, ajustându-le „priza”, înainte de marea schimbare.
Apoi vine „eclipsa ta”. Pe 2 august 2027, o eclipsă totală de Soare are loc la 9 grade Leu, una dintre cele mai lungi și așteptate eclipse ale secolului. Din punct de vedere astrologic o eclipsă totală în propriul semn facilitează unul dintre cele mai puternice restarturi posibile. Identitatea, direcția, felul în care ești văzut/ă și ceea ce vrei să construiești intră într-un capitol complet nou, mai ales dacă ziua ta de naștere cade aproape de 2 august. Atunci simți că mănânci „jar”, nu alta.
Pe 17 august, eclipsa de Lună în Vărsător închide sezonul și te ajută să lași în urmă un tipar relațional pe care noua ta versiune pur și simplu nu îl mai poate tolera. Dintre toate lunile din previziunile pentru Leu în 2027, august are cel mai mare potențial să îți schimbe traiectoria. E intens, dar așa și trebuie!
Două vești dau tonul iubirii în 2027. Prima: Venus nu retrogradează deloc, așa că relația merge înainte, fără acele perioade clasice de răzgândiri, amânări și reveniri care complică „afacerile inimii”. A doua? Eclipsele îți activează puternic zona parteneriatelor, iar asta înseamnă că relațiile nu mai pot pluti la nesfârșit într-un „mai vedem noi”. În februarie și august, cuplurile fie se apropie puternic, fie se despart, iar unele legături ajung la un punct de cotitură. Dacă ești singur/ă, ai un avantaj enorm: cu Jupiter jumătate de an în semnul tău, emani o atractivitate greu de ignorat, și anul poate fi extraordinar să te îndrăgostești. În horoscopul Leului 2027, cele mai promițătoare conexiuni apar atunci când ești pur și simplu tu, nu când încerci să impresionezi.
Iubirile toxice ale nativului Leu în 2027
Atenție însă la începutul anului! Cu Marte retrograd până în primăvară, sentimentele vechi se pot reactiva, iar o persoană din trecut poate reveni cu mult fast, părând dintr-odată mai strălucitoare ca niciodată. Nu e însă cavalerul pe cal alb, și nici prințesa binecuvântată, e același om, învelit de retrograd într-un „ambalaj mai aspectuos”. Las-o să demonstreze că s-a schimbat înainte să îi faci loc din nou în viața ta. Nici cuplurile nu o duc prea bine, căci au câteva momente copleșitoare de traversat.
Pe lângă eclipsele despre care am vorbit deja, Pluto și Nodul Nord în Casa Relațiilor se aleargă care să te influențeze (și uneori să te încurce) mai tare. Trebuie să lași deoparte versiunea idealizată a iubirii și să îți reclami puterea renunțând să mai dăruiești fără limite, cu generozitatea zodiei cu cea mai caldă inimă. Pe de altă parte, te rugăm să nu înțelegi de aici că trebuie să devii la fel de rece și intangibil/ă ca o statuie cocoțată pe un soclu de piatră. În continuare trebuie să depui eforturi în relații, să fii acolo, la datorie, pentru celălalt, oferindu-i libertatea de a crește, de a evolua, și încercând să nu mai monopolizezi tu mereu atenția. Aici lucrează foarte clar axa Nodul Sud în Leu – Nodul Nord în Vărsător: minimizăm egoul și nevoia de cele mai multe ori egoistă de a fi centrul universului și lăsăm mai mult spațiu pentru o iubire în care cei doi cresc unul lângă altul. Ca să concluzionăm, previziunile pentru Leu în 2027 favorizează iubirea autentică, nu un cuplu format dintr-o stea strălucitoare și un satelit care gravitează în jurul ei.
Să ne înțelegem: chiar nu îți putem da vești proaste într-un an cu Jupiter în zodia ta mai bine de jumătate din timp, așa că și cariera are momentele ei fulminante. Cea mai bună perioadă este sezonul Leului, între 22 iulie și 23 august, mai ales că atunci ai și Venus în zodia ta, între 27 iulie și 19 august. Oportunitățile vor trage la tine cum trag muștele la miere și, cu Jupiter pe final de tranzit în Leu, poți avea impresia că nu trebuie să faci nimic deosebit ca să prosperi. Și, într-adevăr, în horoscopul Leului 2027, vizibilitatea, carisma și încrederea în propriile forțe sunt la cote wow, fantastice!
Un punct de cotitură poate fi 13 noiembrie, când ai Lună Plină în Taur și în Casa Carierei și poți cunoaște o culminație, un final al unui job sau o concretizare a unei ambiții profesionale. Aduci la desăvârșire (sau, dimpotrivă, eșuezi într-o inițiativă) începută în jurul datei de 6 mai. Pentru că Taurul guvernează această mișcare, ți se cere să fii persistent/ă, rezilient/ă și muncitor/oare, atribute care îi pot veni mai greu la îndemână Leului, mai ales într-un an în care norocul pare că îți netezește toate drumurile. Nu orice oportunitatea duce la un rezultat garantat, e lecția Taurului, servită perfect într-un an atât de norocos. Chiar nu ar trebui să ți se urce la cap, ok?
Dacă te-ai obișnuit să te lăfăi fericit/ă în ploaia de noroc a lui Jupiter în zodia ta, a doua jumătate a anului va fi un pic mai dificilă. Ai și o eclipsă care îți arată că se „schimbă macazul” în zona muncii de zi cu zi: pe 18 iulie se produce „aproape” o eclipsă lunară în Capricorn, ce debutează șirul de astfel de mișcări dezvoltate în anii următori pe axa Capricorn–Rac. De acum cam trebuie să te pui „cu burta pe treabă”, fiindcă roadele suculente nu îți vor mai cădea din cer. Horoscopul Leu 2027 îți dă în continuare șanse excelente, dar în partea a doua a anului succesul începe să depindă tot mai mult de disciplină, ritm și capacitatea de a profita de norocul primit.
Deschide-ți încă un cont și încă unul, fiindcă 2027 vine cu vești spectaculoase în horoscopul banilor. Jupiter, Marele Benefic, e în zodia ta și va aduce bani „cu nemiluita”, atrăgând în constelația ta tot felul de oportunități care par într-adevăr să pice din cer. Vestea și mai bună e că, după ce „te părăsește” și intră în Fecioară, accesează Casa Banilor, așa că norocul financiar nu va fluctua, ci doar își schimbă direcția. Fiind vorba de Fecioară, fii mai degrabă strângător/oare decât risipitor/oare și nu uita, din când în când, să mai faci și câte un cadou, ca să nu superi zeii banilor. E știut faptul că asocierea dintre Jupiter în propriul semn și apoi în sectorul financiar este una dintre cele mai promițătoare pentru bani.
O altă dată generoasă este 31 august, când ai Luna Nouă în Casa Banilor și poți atrage un proiect bănos, niște responsabilități foarte bine plătite sau poți începe un serviciu de voluntariat ori te poți implica într-o cauză nobilă ce vor veni și cu bani la un moment dat. Culminația acestor inițiative, respectiv banii propriu-ziși, vor începe să curgă din 2028, dar oricum ai suficiente mișcări bune în previziunile pentru Leu în 2027 ca să nu stai tu în banii puși la dispoziție de Luna Plină în Fecioară, ce lipsește de pe firmamentul anului. Pe scurt, 2027 îți deschide robinetul, iar 2028 accelerează volumul debitului!
Codul de îmbogățire în 2027 pentru Leu. Când se vor bucura de succes pe toate planurile
Ne repetăm, dar sigur te gâdilă la ureche aceste vești: anul 2027 e atât de bun, că realmente nu îți putem tulbura norocul jupiterian cu vreo veste proastă. Dacă e să existe provocări pentru tine, acestea sunt însă în domeniul sănătății. Pe 18 iulie, ai o eclipsă lunară penumbrală în Capricorn, ce poate pune unele probleme în ceea ce privește starea ta de bine dacă ai făcut excese sau nu ai avut grijă cu consecvență de tine. Vizate sunt mai ales pielea, sănătatea orală și articulațiile, așa că, dacă suferi de afecțiuni localizate în aceste arii, NU ai voie să ignori vreun simptom. Consultă medicul dacă ceva te îngrijorează, pune punct obiceiurilor nocive și instituie rutine binefăcătoare. În horoscopul Leului 2027, nu ai voie să îți tratezi sănătatea superficial.
Mai sunt două date pe care merită să le iei în calcul. 7 ianuarie este o zi foarte bună pentru a începe să faci sport, dar ai grijă cu articulațiile; poți începe să iei suplimente pentru oase, să îți schimbi regimul alimentar sau să demarezi proceduri de fizioterapie. Apoi, pe 18 iulie, poți încheia un regim sau un tratament, dar există și riscul unor neajunsuri în sănătate dacă nu ai avut grijă de tine. Corpul te susține în previziunile pentru Leu 2026, dar totuși nu îl trata de parcă ai avea resurse infinite.
Anul începe în forță, pe 22 ianuarie, cu Luna Plină în Leu, un moment care poate aduce culminări personale, revelații legate de imagine, identitate și nevoia de a fi apreciat/ă așa cum ești cu adevărat. E genul de Lună care potențează ce nu mai poate fi ignorat: o decizie despre tine, o schimbare de poziționare sau pur și simplu realizarea că ai crescut dincolo de o anumită versiune a ta.
Pe 13 mai, Primul Pătrar în Leu îți cere acțiune și continuitate: ce ai început, intuit sau decis în lunile anterioare trebuie dus mai departe cu mai mult curaj, dar și cu disciplină. În horoscopul Leului 2027, acest moment funcționează ca un test de voință: nu mai e suficient să vrei, trebuie să și construiești.
Punctul central vine însă pe 2 august, când Luna Nouă în Leu coincide cu eclipsa totală de Soare, unul dintre cele mai puternice restarturi personale ale anului. Identitatea, direcția, imaginea și felul în care alegi să te prezinți lumii pot intra într-un capitol complet nou, iar intențiile setate acum au o încărcătură aparte.
Finalmente, pe 20 noiembrie, Ultimul Pătrar în Leu îți cere o selecție mai fină și o desprindere sănătoasă: ce nu mai funcționează, ce nu te mai reprezintă sau ce ai continuat să susții doar din orgoliu trebuie lăsat în urmă. Uite ce frumos se înșiruie traseul lunar al lui 2027: începi cu conștientizare în ianuarie, continui cu acțiune în mai, reinventare totală în august și curățenie serioasă în noiembrie.
Începutul de an îți cere răbdare: între 10 ianuarie și 1 aprilie, Marte retrogradează și te îndeamnă să încetinești ritmul, să revizuiești și să nu forțezi ceea ce încă nu e pregătit să rodească. Pe 22 ianuarie, Luna Lupului, adică Luna Plină în Leu, poate aduce o culminație personală, iar pe 6 februarie, eclipsa de Soare din zona parteneriatelor schimbă tonul în relațiile importante.
Apoi vine momentul pe care merită să îl aștepți: pe 12 aprilie, Jupiter revine la mers direct în Leu și aprinde pe cerul tău întunecat focuri explozive de artificii. Intervalul 12 aprilie–26 iulie va fi ca o frântură de Rai personal în horoscopul Leului 2027; aici merită să îți concentrezi energia și resursele cele mai substanțiale, fie că vorbim despre carieră, iubire, imagine sau un proiect personal.
Pe 23 iulie începe sezonul Leului, iar numai trei zile mai târziu, pe 26 iulie, Jupiter intră în Fecioară și dirijează ploaia de noroc spre bani, venituri și valoare personală. Punctul de maximă intensitate vine pe 2 august, când eclipsa totală de Soare în Leu deschide un capitol complet nou pentru identitatea și direcția ta, în vreme ce pe 17 august, eclipsa de Lună poate închide un tipar relațional nociv.
În fine, între 7 și 28 octombrie, Mercur retrogradează și cere o revizie a comunicării: verifică ce spui, ce promiți și ce ai înțeles din conversațiile importante. Pentru Leu, 2027 are suficiente borne încât să simți clar că anul nu curge la întâmplare, ci îți cere, pe rând, să revizuiești, să accelerezi, să te reinventezi și apoi să alegi ce merită dus mai departe.
Saturn petrece anul în Berbec, în zona convingerilor și a orizonturilor. E minunat și specific leonin să ai încredere în tine, dar Profesorul Universal îți cere ceva mai mult, un pic de disciplină, un strop de consistență (sau mai mult, OK). Vizate aici sunt studiile, mentorii, călătoriile care te scot din bula ta și convingerile testate, nu doar declarate.
În același timp, Uranus se instalează în Gemeni, în aria prieteniilor și a rețelelor, și îți „condimentează” cercul cu oameni neașteptați, dar mult mai potriviți cu persoana în care te transformi. Misiunea din horoscopul Leului 2027 este completată de eclipsa în zodia ta, care te determină să renunți la versiunea ta cizelată, șlefuită pentru public și să îți descătușezi sinele autentic, deloc dependent de aplauze. Aceasta e varianta care trebuie să pășească pe scenă: matură, încrezătoare, spirituală, înțeleaptă, provocatoare. Jupiter ți-a construit deja reflectoarele care să o pună cum trebuie în atenție.
2027 nu e un an bun pentru Leu, e unul excelent, și încă unul dintre cei mai puternici pe care i-ai avut în mai bine de un deceniu. Jupiter petrece prima jumătate din 2027 în semnul tău, amplificând oportunitățile, încrederea și vizibilitatea, iar eclipsa totală de Soare din 2 august, tot în Leu, poate deschide un capitol personal cu totul nou.
Singurul test serios de răbdare vine în primul trimestru, când Marte retrogradează între 10 ianuarie și 1 aprilie și îți taie din elanul obișnuit. Dacă încerci să forțezi lucrurile, riști doar să te frustrezi; dacă tratezi perioada ca pe una de revizie, ajustare și triere, pregătești perfect terenul pentru tot ce urmează. În horoscopul Leului 2027, partea grea vine la început, dar restul anului are suficientă forță cât să compenseze cu vârf și îndesat.