Horoscop
Înapoi la

Horoscop mâine, 11 august: Racul mai are o singură șansă să salveze o relație importantă

Horoscop mâine, 11 august: Racul mai are o singură șansă să salveze o relație importantă

Redactor Andreea Baluteanu

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Excelăm la organizare în decursul zilei de mâine grație mutării lui Mercur în zodia Fecioară. În sfârșit, planeta comunicării și a negocierilor se simte ca la ea acasă în acest semn practic, așa că așteaptă-te ca logica să îți funcționeze briliant, iar capacitatea de analizare să fie atât de dezvoltată.

Tot în horoscopul zilei de mâine, 11 august, Venus în Fecioară se află în trigon cu Pluto în Capricorn. Pasiunea curge în venele noastre, sângele ni se înfierbântă și putem dezvolta atitudini obsesive față de bani și de dragoste.

Află din rândurile de mai jos ce ți-a rezervat horoscopul zilei de mâine, 11 august. Vezi la ce anume să te aștepți în funcție de zodia ta!

siluete de fata si baiat care repara o inima ranita

Horoscop mâine, 11 august, Berbec

Chiar dacă în ultima vreme ai putut să te achiți de responsabilitățile tale fără să depui prea mari eforturi, mâine nu o vei mai scoate la capăt cu o asemenea atitudine. E cazul să îți desfășori abilitățile extraordinare și să țintești către măreție, așa cum numai tu știi să o faci.

Horoscop mâine, 11 august, Taur

Dacă cineva apropiat are un hobby sau un vis care nu se pliază neapărat pe interesele tale, treci peste reticență și încurajează-l din suflet. Astfel vei dovedi că ești o amică de milioane și îi vei da încredere prietenului tău. Nu contează dacă nu te numeri printre fanii activității sale preferate, ceea ce e importantă e susținerea.

Citește și: Horoscopul săptămânii 9-15 august: Mercur intră în Fecioară în cea mai bulversantă săptămână a verii

Horoscop mâine, 11 august, Gemeni

Ți se pare că cineva apropiat face ceva de care nu ești mândră, dar nu pentru că gestul respectiv e greșit, ci pentru că îți afectează ție reputația? Intuiești deja că aceste sentimente nu îți fac cinste. Stai alături de acea persoană în ciuda a ceea ce crede lumea și arată-i că îți pasă cu adevărat de ea.

Horoscop mâine, 11 august, Rac

Nu vrem să te presăm, dar astrele sunt de părere că mâine e ultima șansă să repari o relație importantă pentru tine. Spune ce te deranjează la legătura respectivă și persoana ta dragă va înțelege și va acționa în concordanță. Dacă vei lăsa însă prilejul să îți scape poți ajunge într-o situație extrem de complicată.

Horoscop mâine, 11 august, Leu

Mâine ești sfătuită să te aperi cu tot focul care te animă. Cineva ți-a tot criticat acțiunile și răspândește cuvinte rele la adresa ta oricui are urechi să îl asculte. Dacă ești de părere că nu are niciun motiv să te combată astfel, spune-o cu voce tare. Te vei simți minunat pentru că te-ai susținut singură la greu.

Horoscop mâine, 11 august, Fecioară

Părerile bune ale celorlalți, la adresa ta, nu vor compensa pierderea sau periclitarea sănătății. Ai muncit până la epuizare în ultima perioadă, dornică să impresionezi, iar rezultatul este că abia te mai poți ține pe picioare. E musai să faci mâine ceva pentru mintea, corpul sau sufletul tău.

Horoscop mâine, 11 august, Balanță

Să te îndepărtezi de latura ta spirituală îți va face întotdeauna un deserviciu, așa că acționează mâine pentru a te reconecta la sufletul tău. Dacă în ultima vreme ai trăit numai în lumea materială, încercând din greu să răzbești în jungla urbană, acum este momentul să faci ceva pentru latura ta emoțională. O sesiune de meditație te va ajuta mult!

Horoscop mâine, 11 august, Scorpion

Dacă începe să ți se pară că imaginea din oglindă îți e străină, e cazul să acționezi cât mai poți. Revino la principiile și crezurile tale fără să îți pese dacă îndeplinești sau nu așteptările cuiva apropiat. Amintește-ți că la fel de grav e să te trădezi pe tine și să realizezi că te-ai schimbat numai de dragul altcuiva.

femeie care se priveste in oglinda intr-un camp plin cu flori

Horoscop mâine, 11 august, Săgetător

Ți-e teamă să îți asumi unele responsabilități fiindcă ești de părere că nu te ridici la înălțimea lor. Dar nimic nu e mai fals! Să depășești zona de confort e cel mai greu, știi și tu că după te vei descurca de minune. Fă un mic exercițiu dacă nu te poți convinge: imaginează-ți că altcineva s-ar ocupa de treburile tale și vezi cum te simți.

Horoscop mâine, 11 august, Capricorn

E dificil să renunți la ceva ce îți plăcea, chiar și atunci când e vorba despre o pasiune sau despre o activitate, dar e cazul dacă nu îți mai aduce niciun strop de plăcere. Ai constatat că un hobby nu te mai încântă, dar te obligi să continui cu el ca să recuperezi entuziasmul de odinioară. Nu aceasta este calea!

Horoscop mâine, 11 august, Vărsător

E musai să te îndepărtezi cât mai curând de un anturaj toxic care îți face rău. Te-ai înconjurat numai de oameni pesimiști și neîncrezători în forţele tale, care te critică constant; nici nu e de mirare că ai pierdut tot entuziasmul. Caută în schimb persoane care să te susțină și o să vezi o diferență!

Află care sunt semnele că o persoană în zodia Vărsător e înnebunită după tine!

Horoscop mâine, 11 august, Pești

Cere și ți se va da: aceste cuvinte ți se potrivesc acum mai mult ca niciodată. Nu te teme că astfel vei fi un inconvenient, ai fi uimită să afli câtă lume își dorește cu adevărat să te ajute. Dar nimeni nu îți poate citi gândurile, așa că, cât nu te bați singură pentru ce vrei, nici nu-l vei obține.

Horoscopul zilei de mâine, 11 august, îmbunătățește capacitatea de analiză a zodiilor, dar le poate predispune și la obsesii.

Surse: Astrology.com, Tarot.com

Surse foto: iStock, Unsplash

Articolul urmator
Cele mai neînfricate zodii. Nu le este frică de nimeni și de nimic
Cele mai neînfricate zodii. Nu le este frică de nimeni și de nimic
Care este cea mai importanta persoana din viata ta?
Incepe quiz
Care este cea mai importanta persoana din viata ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.