Trigonul dintre Venus și Lună, ambele aflate în zodii de pământ, afectează mâine sfera ta profesională și financiară. Ești pregătit/ă pentru pasul uriaș pe care îl vei face și ai fost gata de mult. Crede că meriți aceste oportunități și nu te strădui prea tare să pari ceea ce nu ești. De fapt, acum vei câștiga admirația superiorilor fiind exact tu, fără artificii. Ești mai mult decât îndeajuns!
În niciun caz mâine nu este ziua în care să îți exersezi discursul sau să te gândești prea mult la ceea ce urmează să spui, De fapt, cu trigonul dintre Lună și Venus în casele I, respectiv IX, soluția e să fii cât mai sincer/ă și mai autentic/ă cu putință. Fii spontan/ă, nu gândi prea mult, nu rumina, cuvintele potrivite se vor forma aproape singure pe buzele tale. Nu trebuie să reinventezi roata!
Poți avea tendința mâine să îți împachetezi mesajul în cea mai artistică formă cu putință, dar e o greșeală! Sinceritatea și chiar umilința vor fi mult mai prețioase și își vor atinge mai repede ținta, aceea ca tu să ajungi la inimile celorlalți. Venus în casa XII formează un trigon cu Luna în Casa VIII și împreună insistă să fii autentic/ă și foarte atent/ă la reacțiile celorlalți.
Ți se activează un radar interior imbatabil în aceste momente, și cu Luna și Venus aflate în cele mai sociale case ale tale, o să simți până în măduva oaselor dacă cineva vrea să te manipuleze sau să te ducă de nas. Instinctele nu te vor înșela acum, fie că e vorba de prieteni sau de partener. Aproape că ne e milă de cei care vor să te înșele, fiindcă nu îți va fi teamă să îi dai în vileag în public!
Atât de multe poveri ai preluat în ultimele zile, cu Luna în Capricorn în a șasea casă, a muncii și serviciului public, încât nu ne miră că stai plecat/ă de parcă ai purta greutatea titanului Atlas (cerurile) pe umeri. Dar, spre deosebire de acest personaj de legendă, tu te poți detașa. Dacă simți că nu mai poți, ia o pauză ca să îți refaci energia. Odihna nu e un lux, e o necesitate.
Luna și Venus se află în cele mai sincere și mai flamboaiante case ale tale, așa că ești gata pentru un strop de iubire? Dar ține cont că aceste planete sunt în zodii de pământ, așa că trebuie să îți mai domolești puțin din perfecționism și să îți mai „îndulcești” ochiul critic. Nu ai nevoie de o clonă alături de tine, de fapt ce îți trebuie e un partener care să te iubească așa cum ești și viceversa.
Nu e ușor pentru semnul tău, care adoră armonia, grația și estetica, să își permită să fie vulnerabil. Când te deschizi mai scapă o lacrimă sau două sau mai ajungi să răbufnești în ceea ce numești (în mod eronat) reprize de „plâns urât”. Însă dacă te închizi singur/ă într-un turn de cleștar pentru că de la fereastră arăți perfect, să nu te aștepți ca poveștile tale să treacă dincolo de un nivel superficial.
Cu Venus și Luna aflate în casele comunicării și relaționării cu ceilalți, iată un moment bun să spui ce ai pe suflet. De ce să ții la interior dacă te roade atât de tare? Partea bună e că aceste două planete altfel emotive se situează în semne de pământ, așa că vei spune ce ai de spus cu judecată și rațiune. La final vei vedea că va înflori conexiunea voastră.
Știm, îți place să fii spontan/ă, dar cu Luna și Venus pendulând în planete de pământ, mâine e mai indicat să renunți puțin la această atitudine independentă și lipsită de griji. E important acum să planifici, nu de alta, dar pot apărea elemente neprevăzute. Nici nu trebuie să o faci în detaliu; doar schițează un plan și apoi anticipează ce obstacole sau întrebări se pot ivi pe parcurs.
Strălucește mâine fără nici cea mai mică urmă de îndoială sau de reținere, spun astrele! Numai în cazul în care ești într-o societate ultra conservatoare sau te întâlnești cu cineva old school ar trebui să îți ascunzi personalitatea flamboaiantă. Altfel, cu Luna în semnul tău și Venus în casa V, a iubirii, poartă un outfit demn de un influencer de stil și vezi pe cine cucerești!
Sperăm să nu ai nimic urgent programat mâine fiindcă astrele nu te lasă deloc să „performezi”. Ba chiar dimpotrivă, ți-au programat „somnic la prânz” și seară pe canapea, în compania unui serial interesant. O să te grăbești să zburzi acasă, unde îmbraci o pijama confortabilă, îți iei papucii de casă și verifici ce comedii romantice au mai adăugat pe Netflix.
Ba e cu fluturi în stomac, ba vezi roșu în fața ochilor mâine. Din fericire, deși aceste porniri pot fi contrare, cumva reușești să găsești echilibrul datorită sextilului dintre Lună și Venus în zodii de pământ. Cele două planete „emo” se află în casele socializării, așa că o să ai apetit pentru comunicare. Vezi să nu dai impresii greșite! Mai bine ții aproape o prietenă matură care să te tragă de mânecă.
Zodiile cu cele mai mari ziduri în jurul inimii. S-au săturat să fie rănite