Cu Soarele și Saturn, ambele în Pești, în a douăsprezecea ta casă, progresul e înfăptuit mâine în spatele ușilor închise. E Ziua Marilor Încercări, așa că ține cu dinții de determinarea ta și, dacă e nevoie, izolează-te ca să nu fii tentat/ă să răspunzi distragerilor de atenție. Tot mâine ai și o Lună în Fecioară în a șasea casă, prilejul ideal ca să te perfecționezi la muncă.
E timpul să îți întărești relațiile de prietenie! Soarele și Saturn în Pești vor să te implici cu responsabilitate în relațiile tale de amiciție. Dacă acestea sunt formate în jurul unor caracteristici comune, dacă împarți aceleași valori și credințe cu prietenii tăi și aveți aceleași puncte de vedere, o să simți o compatibilitate rară mâine. Luna în Fecioară în a cincea casă aduce creativitate disciplinată.
Horoscopul de mâine e ideal pentru a avansa profesional. Atât Saturn, cât și Soarele „își dau mâna” în Pești, ceea ce îți creează fundamentul ideal pentru o super reușită la job. Atenție, însă, trebuie îndeplinite câteva criterii. E bine să îți pese de munca ta și să depui suflet atunci când desfășori activitățile zilnice. Pe de altă parte, Luna în Fecioară aduce mai multă ordine și emoție acasă.
Fericiți până la adânci bătrâneți. Cu cine fac Gemenii casă bună
O să comunici armonios și o să ai o grămadă de spus când Luna intră în Fecioară, în a treia ta casă, dar cel mai fructuos eveniment al zilei este coordonarea dintre Saturn și Soare în casa a noua. Visează măreț și nu te teme să îți iei angajamentul pentru succesul personal. Să știi că Universul e gata să răsplătească din belșug dovezile de loialitate față de țelurile tale și continua disciplină.
Cu Luna în Fecioară în a doua casă, e indicat să stabilești intenții încă de dimineață și să te ții de ele pe tot cuprinsul zilei. Ai obiective legate de relații? Și mai bine, căci e momentul să îți iei angajamentul că te vei implica mai profund. Conjuncția dintre Soare și Saturn în Pești e ideală pentru relațiile serioase, cele care vor trece sigur testul timpului. Acum poți scrie povești nemuritoare!
Menirea Leilor în 2025. Am tălmăcit mesajul sacru al Universului pentru tine
Luna e în semnul tău, așa că go for it! Dă-ți cât mai mult interesul pentru propria persoană! Stabilește cine vrei să fii și încotro vrei să evoluezi și ține-te de acest drum. Pe de altă parte, dacă vei bifa și un echilibru între tine și ceilalți, ți-ai garantat dreptul la fericire. Soarele și Saturn, în casa parteneriatelor, sunt magice pentru a înfrumuseța legăturile dintre tine și ceilalți, fie ele personale sau profesionale.
Horoscopul de mâine aduce necesitatea tot mai stringentă de liniște, de a lupta contra haosului lumii în care trăim printr-un strop de izolare. În introspecție, o să poți observa mai ușor tiparele de comportament care îți fac rău, dar și cele care îți priesc. În acest sens e de folos și conjuncția dintre Soare și Saturn, care îți oferă spirit de organizare, pentru o viață mai eficientă și mai armonioasă.
Care e misiunea ta mâine? Simplu, să aduci laolaltă grupuri care au interese comune sau care au resurse pe care le pot pune ușor unii la dispoziția altora. Să știi că Universul o să te răsplătească din plin pentru misiunea asta „comunitară”. Iar când Soarele și Saturn se întâlnesc în a cincea ta casă, o să te simți creativ/ă și original/ă. Nu-ți mai cere scuze pentru cine ești, sclipește de mândrie!
Ești gata să dai totul pentru a impresiona la muncă. Chiar dacă uneori energia asta o să îți pară rigidă sau o să fii acuzat/ă că te implici prea tare, nu trebuie să te simți prost fiindcă țintești excelența atât la tine, cât și la ceilalți. Saturn și Soarele în casa a patra scot la iveală emoții complicate, legate de familie, dar e bine că le vei putea sorta și pe ele la fel de eficient.
Luna în Fecioară în a noua casă te îndeamnă să visezi cât mai colorat și cât mai fantezist. Serios vorbind, ce e cu acele obiective lipsite de ambiție? Îndrăznește să crezi că poți mai mult decât ți-ai imaginat și Universul se va grăbi să îți arate că ai dreptate. Pe de altă parte, Saturn și Soarele în casa comunicării vor să răspândești optimism: insuflă-ți curaj singur/ă cu mesaje de susținere!
O situație incertă necesită mai multă claritate? Se poate să ți-o aducă Luna în Fecioară de mâine, dar cu condiția să nu cazi în capcana acestei zodii și să eviți gânditul excesiv. De asemenea, Saturn și Soarele fac o conjuncție în casa banilor, îndemnându-te să îți cântărești bine... portofelul. În ce fel îți afectează banii relațiile? E o întrebare la care merită să reflectezi acum.
E timpul să strălucești! „Îndreaptă-ți” coloana vertebrală și fă tot ce trebuie ca să ajungi acolo unde ți-ai propus (cât timp nu încalci nicio lege). Pe de altă parte, Luna în Fecioară în a șaptea casă propagă armonie în relații. Desigur, nu trebuie să fii neapărat îndrăgostit/ă sau în căutarea iubirii, acum este momentul să te îngrijești de fiecare legătură în viața ta, depunând mai multe eforturi în acest sens.