×
swipe
  • Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026. Cea mai „bună” vineri 13! Mercur și Venus ies din retrograd, iar două zodii intră în „dimineața albă a sufletului”. Găsesc divinul din ele!

    Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026, Berbec

    Bine ai venit în „cea mai puțin blestemată vineri 13” din istoria recentă, în care două planete își reiau mușcarea directă. E wow, nu? Dar hai să vedem cu ce te ajută pe tine. Ei bine, Mercur direct poate în sfârșit să faciliteze acel acord. Înainte să îți pui semnătura, mai aruncă un ochi pe condiții, sau cere unui avocat să o facă, ca să te simți stăpân/ă pe situație. Oricum, nu se mai prefigurează „șmecherii” la orizont.

    Apoi, și Venus urmează aceeași cale, a mișcării directe. În Balanță, ea fluidizează iubirea și parteneriatele. Acum, nu te grăbi la măritiș, ci alege o singură schimbare pe care să te axezi, care știi că ți-ar îmbunătăți instant viața. Iar dacă încă te mai întrebi dacă un ex te merită sau nu, nu mai rupe petale de margarete ca să te decizi. Venus are următorul retrograd abia peste un an și jumătate, deci te vei „dumiri” cât de curând. 

  • Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026. Cea mai „bună” vineri 13! Mercur și Venus ies din retrograd, iar două zodii intră în „dimineața albă a sufletului”. Găsesc divinul din ele!

    Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026, Taur

    Ce ușurare, wow, slavă astrelor! Două planete, inclusiv Venus, guvernatoarea ta, ies din retrograd în aceeași zi. Mai întâi, Mercur revine la mersul direct în Scorpion și în casa relațiilor, după trei săptămâni în care aveai impresia că din cinci în cinci minute cineva se supăra pe tine sau „făcea bot” în mod nejustificat. Nu mai aștepta scuzele care ți se cuvin, fă tu primul pas și cere-ți iertare pentru ce ai greșit: această deschidere va debloca mai multe energii decât ai putea crede. 

    Apoi, Venus își reia mișcarea directă în Balanță, în sectorul sănătății. După șase săptămâni în care alimentația echilibrată și sportul păreau munci de Sisif, îți revine motivația. Programează-te și la un masaj de lux! Meriți răsfățul.

  • Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026. Cea mai „bună” vineri 13! Mercur și Venus ies din retrograd, iar două zodii intră în „dimineața albă a sufletului”. Găsesc divinul din ele!

    Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026, Gemeni

    Gata cu haosul, că și așa simțeam că nu mai putem! Mercur, guvernatorul tău, și Venus își reiau mâine mișcarea directă, luându-ți o greutate de pe umeri. Mercur în Scorpion îți redă concentrarea la serviciu, așa că stabilește termene clare pentru proiectele neterminate și reia-ți obiceiurile sănătoase, de la mesele regulate la antrenamentele pe care le-ai tot amânat. E timpul să te pui iar pe treabă, s-a dus „pauza retrogradă”. 

    Dar să vezi ce se întâmplă în iubire! Venus directă în a cincea ta casă pune capăt celor șase săptămâni de „pustietate romantică”. Flirtul capătă iar loc de căpătâi în programul tău sentimental! Dacă ești singur/ă, mergi neînsoțit/ă la câteva evenimente. Cineva interesat va prinde mai ușor curaj să te abordeze când nu trebuie să-și facă loc printr-un alai de prieteni. 

    Bărbatul de care trebuie să te ferești, în funcție de zodie

  • Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026. Cea mai „bună” vineri 13! Mercur și Venus ies din retrograd, iar două zodii intră în „dimineața albă a sufletului”. Găsesc divinul din ele!

    Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026, Rac

    Două retrograde se încheie simultan? Uite, asta da veste care merită celebrată! Iar când afli că ambele ți-au cam dat de furcă în chestiuni de suflet, satisfacția parcă e și mai mare, nu? În primul rând, Mercur revine la mersul direct în Scorpion, în casa pasiunii, și te îndeamnă să îi împărtășești persoanei care îți place ce intenții ai. Gata cu aluziile subtile și mesajele care pot fi interpretate într-o mie de feluri!

    Apoi, Venus își reia și ea mișcarea directă în Balanță, în sectorul familiei, după șase săptămâni pline de tensiuni domestice. Pregătește un ceai aromat și invită ruda sau colegul de apartament cu care te-ai tot împuns să discutați despre o eventuală împăcare. Arta reconcilierii scrie pe tine! În nevoie de o renovare? Un strat de vopsea proaspăt sau o lenjerie nouă pot schimba plăcut atmosfera casei.

  • Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026. Cea mai „bună” vineri 13! Mercur și Venus ies din retrograd, iar două zodii intră în „dimineața albă a sufletului”. Găsesc divinul din ele!

    Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026, Leu

    Cine se mai teme de vineri 13 cu veștile prefigurate de ziua de mâine? Mercur și Venus ies din retrograd, iar lucrurile încep să se îndrepte și pentru tine! Mercur direct în Scorpion, în a patra ta casă, îți permite să reiei discuțiile privind o eventuală renovare sau diverse reparații prin casă, să reprogramezi livrarea unei piese de mobilier sau să suni o rudă pe care ai evitat-o. Lasă însă dezacordurile vechi în pace! Trimite-le „la somn” măcar până după Crăciun! 

    Venus directă în Balanță pune capăt celor șase săptămâni de tensiuni cu prietenii sau frații. Poți face primul pas spre împăcare fără să îți știrbești demnitatea. Iar dacă primești o invitație în oraș, accept-o! Viața socială promite surprize plăcute.

  • Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026. Cea mai „bună” vineri 13! Mercur și Venus ies din retrograd, iar două zodii intră în „dimineața albă a sufletului”. Găsesc divinul din ele!

    Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026, Fecioară

    În sfârșit, mesajele tale ajung unde trebuie și sunt înțelese așa cum le-ai intenționat! Mercur, guvernatorul tău, își reia mișcarea directă în Scorpion și în casa comunicării, după trei săptămâni presărate numai cu neînțelegeri. Retrimite acel e-mail rămas în draft de „frica” baubaului de retrograd sau lămurește o discuție în care cineva ți-a interpretat greșit cuvintele. Dacă sunt scuze de cerut, fă tu primul pas, se va simți ca o eliberare! 

    Venus iese și ea din retrograd în Balanță, în sectorul siguranței emoționale și financiare. După șase săptămâni de „certuri” cu portofelul și dezacorduri cu cardul, poți respira ușurat/ă. Și mai lasă perfecționismul! Viața nu trebuie să arate impecabil ca să te bucure.

  • Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026. Cea mai „bună” vineri 13! Mercur și Venus ies din retrograd, iar două zodii intră în „dimineața albă a sufletului”. Găsesc divinul din ele!

    Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026, Balanță

    Bine ai venit în cea mai norocoasă vineri 13 din, hmm, istoria recentă, să zicem! Mercur și Venus, guvernatoarea ta, își reiau mișcarea directă, iar tu începi să simți că roțile pornesc iar să se miște în direcția corectă în situația ta financiară. Mercur în Scorpion deblochează sectorul financiar, așa că cere plata unei facturi restante sau reia discuțiile despre o colaborare care fuseseră frânate de retrograd. Hai cu banii: vin, nu mai e nevoie să te rogi acum. 

    Spre seară, Venus pornește înainte chiar în semnul tău, după șase săptămâni în care nu ți-a ieșit nimic. Da, a fost un atac personal, nu ai exagerat, dar s-a încheiat. Gata cu îndoielile! Ai iar liber al relații armonioase, iar o idee creativă poate deveni noua ta mină de aur. 

  • Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026. Cea mai „bună” vineri 13! Mercur și Venus ies din retrograd, iar două zodii intră în „dimineața albă a sufletului”. Găsesc divinul din ele!

    Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026, Scorpion

    E cea mai „bună” vineri 13 ever! Mercur și Venus ies din retrograd, iar tu intri în „dimineața albă a sufletului”, în care găsești divinul din tine. Ce ușurare după atâtea săptămâni! Mercur revine la mersul direct chiar în semnul tău, redându-ți claritatea în exprimare. În sfârșit, poți spune exact ce gândești, pentru că nu te mai temi că va fi acolo o ureche confuză care să îți răstălmăcească spusele.

    Venus încheie și ea retrogradarea începută pe 3 octombrie în Scorpion, continuată apoi în Balanță. Dacă te-ai izolat sau ai ținut pe cineva la distanță, reia legătura! Nu e nevoie de justificări interminabile, dar câteva scuze sincere pot repara multe. O, ce viață!

  • Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026. Cea mai „bună” vineri 13! Mercur și Venus ies din retrograd, iar două zodii intră în „dimineața albă a sufletului”. Găsesc divinul din ele!

    Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026, Săgetător

    Da, da, e cea mai „bună” vineri 13 și pentru tine! Mercur și Venus ies din retrograd, iar tu intri în „dimineața albă a sufletului”, în care găsești divinul din tine. Mercur direct în a douăsprezecea ta casă pune capăt celor trei săptămâni de introspecție apăsătoare. Înțelegi, în sfârșit, că nu trebuie să fii disponibil/ă permanent pentru oamenii care te caută numai când au nevoie de ceva, dar mai descoperi ceva: acele „adâncuri” ale tale cu profunzimi nebănuite, unde se ascunde sămânța divinului. 

    Venus directă în sectorul prieteniilor încheie și ea șase săptămâni de înstrăinare. Poate ai pierdut legătura cu un amic drag sau nu ai reușit să ieși din friendzone cu cineva care contează mult pentru tine. Trimite acel mesaj și propune o întâlnire! Vei afla curând ce șanse aveți să vă apropiați din nou.

  • Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026. Cea mai „bună” vineri 13! Mercur și Venus ies din retrograd, iar două zodii intră în „dimineața albă a sufletului”. Găsesc divinul din ele!

    Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026, Capricorn

    Cine ar fi crezut că tocmai vineri 13 îți aduce atâtea vești bune? Mercur și Venus își reiau mișcarea directă, iar colaborările care băteau pasul pe loc din octombrie pot avansa, în sfârșit. Mercur în a unsprezecea ta casă te ajută să reiei un proiect de echipă, dar, dacă ai obosit să tragi singur/ă de oameni care nu își respectă promisiunile, poate e timpul să cauți alți parteneri.

    Venus directă în sectorul carierei îți redă ambiția și te ajută să recuperezi obiectivele amânate. În iubire, poți relua discuțiile despre viitorul relației, fără să pui presiune. Iar dacă cineva fuge de angajamente serioase, de ce să îți mai pierzi timpul? Ai alergie la neseriozitate, la urma urmei! 

  • Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026. Cea mai „bună” vineri 13! Mercur și Venus ies din retrograd, iar două zodii intră în „dimineața albă a sufletului”. Găsesc divinul din ele!

    Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026, Vărsător

    „Semaforul cosmic” arată, în sfârșit, verde! Mercur și Venus ies din retrograd, iar tu poți apăsa din nou pedala de accelerație. Mercur direct în Scorpion, în a zecea ta casă, îți deblochează ambițiile profesionale. Continuă să muncești cu seriozitate, căci un superior influent te poate recomanda pentru o promovare sau îți poate încredința un proiect care îți aduce recunoașterea dorită.

    Și iubirea își revine din amorțeală! Venus directă în a noua ta casă pune capăt celor șase săptămâni de stagnare sentimentală. Schimbă decorul, frecventează locuri noi sau plănuiește o călătorie. Cine știe ce persoană atrăgătoare întâlnești departe de casă? Îți sfârâie călcâiele? Păi e foarte bine!

  • Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026. Cea mai „bună” vineri 13! Mercur și Venus ies din retrograd, iar două zodii intră în „dimineața albă a sufletului”. Găsesc divinul din ele!

    Horoscop mâine, 13 noiembrie 2026, Pești

    Vineri 13 nu a arătat niciodată atât de promițător! Mercur și Venus își reiau mișcarea directă, iar planurile de viitor încep să se limpezească. Mercur în a noua ta casă te ajută să reiei o călătorie sau un proiect amânat luna trecută. Totodată, dacă bănuiești că cineva nu a fost sincer cu tine, poți descoperi adevărul. Nu lansa însă acuzații fără dovezi, oricine e inocent până la proba contrarie, nu?

    Cât despre Venus directă în sectorul intimității, ea pune punct la șase săptămâni de nesiguranță amoroasă. Poate ai descoperit o latură neașteptată a partenerului sau te-ai speriat tocmai când o relație devenea pasională. Privește lucrurile în față, cu obiectivitate, chiar dacă adevărul nu îți convine! E mai ușor să îl înfrunți decât să trăiești într-o perpetuă minciună, nu?

  • ‹ Vezi și