Azi, în prima parte a alinierii din Coșul lui Barbault, te-ai preocupat să îți „cureți” audiența, să găsești mediul și contextul potrivit, iar mâine este timpul să arăți ce poți. Sextilul dintre Neptun în zodia ta și Jupiter în Casa V e perfect pentru a lansa un proiect, a trimite un demo sau a prezenta ideea la care ai lucrat atât! Dă-le ceva despre care să vorbească, mai ales că, cu Neptun în zodia ta, ai o aură magnetică, aproape irezistibilă, și atragi pe oricine.
E și un prilej bun ca, în acest punct de cotitură pentru umanitate, să vindeci Karma Iubirii Năpăstuite. Ai șansa să repari tipare vechi și să trăiești acea dragoste binecuvântată, care te ridică de la pământ la cer. Lumea e a ta!
În vreme ce planurile tale „ajung la dospit” și ambițiile cresc vertiginos, Jupiter și Neptun se ocupă de fundație. Marele Benefic îți traversează Casa IV și poate amplifica tot ce ține de cămin: de la spațiu și confort până la numărul de oameni strânși la masă duminică. Poate te gândești la o mutare, la o renovare sau pur și simplu la o casă în care să simți că poți respira senin/ă.
Pe de altă parte, Neptun în Casa XII îți vorbește prin vise, intuiții și senzații greu de explicat. Ține un carnet lângă pat și notează ce îți rămâne în minte dimineața. Sunt șanse mari ca răspunsul pe care îl cauți la serviciu sau în finanțe să vină tocmai când încetezi să îl forțezi. Crești în exterior, dar fără să pierzi liniștea din interior. Cam asta aduce magicul „Coș al lui Barbault”.
Noul tău capitol nu se lansează într-o sală goală, ci într-una „ticsită” cu un public entuziast, care abia așteaptă să te vadă (și mai ales să te audă!). Jupiter îți activează Casa III și îți rezervă „microfonul” cosmic: poți primi ocazia să scrii, să vorbești public, să lansezi un podcast, să semnezi un contract media sau să îți faci ideile cunoscute într-un mod mult mai curajos.
Neptun din Casa XI atrage în jurul tău oameni care gândesc la fel de vizionar ca tine. Spune cu voce tare ce ai în minte, chiar dacă pare prea îndrăzneț sau prea nou. Observă cine se oprește să asculte, cine pune întrebări și cine vrea să construiască alături de tine. Reinventarea, publicul și colaboratorii potriviți se pot întâlni exact acum.
Munca interioară începe să producă rezultate pe care le poți vedea, din fericire, și în contul tău bancar. Cum traduci dezvoltarea personală în zerouri, pe cale astrologică? Cu Jupiter care îți traversează Casa II și îți amintește că a venit momentul să ceri cât valorezi. Dacă lucrezi de ani întregi pe aceleași sume, dacă oferi prea mult gratis sau dacă accepți proiecte sub nivelul tău, mâine poți schimba regulile.
Neptun în Casa X poate cristaliza o direcție profesională mai apropiată de menirea ta. Poate renunți la o activitate care te obosește trupește și sufletește, poate accepți un rol creativ sau poate combini experiența cu ceva ce îți aduce sens. Valoarea ta crește în clipa în care încetezi să te subevaluezi. Scopul și salariul nu trebuie să se excludă reciproc, OK?
Jupiter a intrat în semnul tău pentru prima dată după doisprezece ani și te-a invitat direct pe scenă, în aplauzele furtunoase ale întregului zodiac. Poți fi vedeta unui proiect, lider al unei echipe sau jumătatea unui duo care atrage toate privirile. Important e să nu îți diminuezi potențialul doar ca să fie mai ușor de digerat pentru ceilalți.
Neptun în Casa IX îți poate duce mesajul departe, spre oameni din alte orașe, alte țări sau alte medii. Publică, prezintă, trimite propunerea și lasă algoritmul să lucreze în favoarea ta. De la un partener potrivit până la un public larg, conexiunile sunt pregătite să te susțină, tu trebuie doar să ieși din umbră și să arăți ce ai creat.
Jupiter și Neptun îți transmit același mesaj: nu mai trebuie să controlezi fiecare detaliu ca să fii în siguranță. Marele Benefic îți traversează Casa XII și deschide un ciclu de un an în care poți încheia conflicte, resentimente și roluri pe care le-ai depășit. Odihna e parte din proces acum, și încă una esențială.
Neptun în Casa VIII sporește intimitatea, dar numai dacă renunți la ideea că trebuie să le duci singur/ă pe toate. Dormi mai mult, trăiește slow și împărtășește unui om apropiat ce te frământă. O relație poate deveni mai puternică atunci când lași și pe altcineva să te susțină. Controlul nu e singura strategie; de multe ori, încrederea, mai ales cea „oarbă”, da, te duce mai departe.
Ceea ce creezi nu mai rămâne uitat într-un caiet sau într-un folder protejat cu parolă, cu partea a doua din magnificul (și magnetizantul) „Coș al lui Barbault”. Jupiter îți activează Casa XI și îți amplifică rețeaua, așa că un colaborator, o comunitate sau o platformă potrivită îți pot duce ideea mult mai departe decât ai fi reușit singur/ă.
Neptun în Casa VII îți poate deschide ochii asupra unui suflet pereche ce așteptă să fie remarcat dintr-o comunitate largă, dar ai grijă să vezi omul real, nu versiunea pe care ai urcat-o deja pe piedestal. Acceptă o colaborare, prezintă proiectul sau cere ajutorul cuiva care are acces la publicul de care ai nevoie. Inspirația scânteiază, amplificarea vine, iar conexiunea poate fi extraordinară dacă rămâi centrat/ă pe fapte.
Munca profundă începe să își arate rezultatele și la exterior. Jupiter îți încununează Casa X, a carierei, și poate aduce vizibilitate, un job nou sau o oportunitate profesională mai ambițioasă. E momentul să aplici, să ceri promovarea sau să te prezinți pentru poziția pe care până acum o considerai „prea sus” pentru tine.
Neptun în Casa VI îți amintește însă că succesul nu trebuie urmărit agresiv, cu motoarele turate până la epuizare. Înlocuiește rutina rigidă cu una care te împlinește: yoga în parc, plimbări, somn suficient sau pauze conștiente, trasate între sarcini. Când ai grijă de fundația interioară, ascensiunea profesională vine mai firesc și nu te lasă secat/ă de energie.
A doua zi din „Coșul lui Barbault” un punct de cotitură pentru umanitate! Marele Benefic (Jupiter) și Salvatorul Cosmic (Neptun) se aliniază, iar tu vindeci Karma Iubirii Năpăstuite. Jupiter, planeta ta dominantă, îți traversează Casa IX și deschide un ciclu rar de expansiune, călătorii și idei mărețe, iar Neptun în Casa V ridică romantismul și creativitatea la cote spectaculoase.
O conversație de acum poate deveni aventura din viitor, proiectul pe care îl lansezi sau povestea de iubire care îți schimbă direcția. Poate pleci departe, publici ceva important ori transformi o chimie ardentă într-o legătură cu șanse pe viață. Înregistrează, scrie, spune ce simți și nu-ți „mici” visul doar ca să fie mai simplu de pus în practică.
Nu mai percepe siguranța doar în termeni de salariu, economii și cifre înșiruite sec într-un tabel. Jupiter îți traversează Casa VIII și favorizează investițiile pe termen lung, resursele puse la comun și colaborările în care primești o parte reală din ceea ce construiești. Gândește-te la noțiuni precum proprietate, procente sau beneficii viitoare, nu doar la plata pentru fiecare oră muncită.
Neptun în Casa IV îmblânzește atmosfera de acasă și îți arată că stabilitatea înseamnă și liniște emoțională. Poți reorganiza locuința sau poți aborda cu mai multă compasiune o problemă de familie. Până la finalul weekendului, fundația ta poate arăta cu totul diferit, și mult, mult mai solid.
Gata să joci rolul de protagonist într-un dup de efect? Jupiter îți activează Casa VII și îți arată că evoluția vine acum prin parteneriate, fie că vorbim despre iubire, afaceri sau un proiect creativ. Spune „da” unui duet, unei colaborări ori unui om care îți completează calitățile, în loc să încerci să demonstrezi iar că te descurci singur/ă.
Neptun în Casa III îți face discursul mai convingător și mai expresiv. Notează-ți ideile în telefon, înregistrează un mesaj vocal ca să nu pierzi cumva acea idee cu potențial sau scrie acel text înainte să se evapore din minte. Ai rolul principal, un posibil partener strălucit și replicile potrivite. Folosește-le înainte să treacă momentul.
Jupiter și Neptun, planetele care te guvernează, îți arată ce să construiești în spațiul eliberat în ultimele zile, odată cu prima parte din „Coșul lui Barbault”. Jupiter traversează Casa VI și îți cere să îți reevaluezi obiceiurile și programul și să descoperi modalități mai eficiente de a-ți reface energia. Somnul, mesele regulate, mișcarea și pauzele conștiente nu mai pot rămâne la categoria „mă ocup și de asta când am timp”, ci TREBUIE să devină o prioritate.
Neptun în Casa II îți cere să îți aliniezi veniturile cu valorile. Nu accepta un proiect care îți strică liniștea doar fiindcă este bine plătit și nu lucra gratuit pentru cauze care nu te mai reprezintă. Energia ta este o monedă valoroasă: investește-o în mai multă libertate, stabilitate și sens.