Adesea, ajungi să îi rănești pe oameni și nici tu nu știi prea bine de ce. Nu ai intenționat să le zdrobești egoul și totuși la asta se ajunge fiindcă ești... hm... un pic prea direct/ă. Dar Luna aflată în primul pătrar în Balanță îndulcește cu un strat de miere vorbele tale: poți să îți faci în continuare cunoscute intențiile și dorințele în cele mai apropiate parteneriate, dar o vei face cu diplomație.
Sintetizează, simplifică, savurează: cei trei S ai zilei de mâine vin toți de la Luna în primul pătrar în Balanță. Ai șansa să ajungi drept la țintă pe cea mai scurtă cale când astrul nopții se prezintă la datorie în a șasea ta casă. Dacă ai ceva de spus, fă-o direct, nu pe ocolite. Într-o ținută, menține o estetică minimalistă și completează cu accente. În afaceri, lasă faptele să vorbească de la sine.
Transmiți adesea semnale mixte celor din jur, mai ales în iubire. Asta pentru că vrei tot și ajungi să îl înnebunești atât de tare pe partener cu dorințele tale contradictorii încât începe să creadă că ești duplicitar/ă. Mâine reușești să fii însă mai clar/ă, fără să îți pierzi farmecul: ba dimpotrivă. Dacă ai nevoie de spațiu, asigură-l întâi pe El/Ea că te vei întoarce după ce te concentrezi un pic pe tine.
Fericirea le bate la ușă! Ce zodii vor fi îndrumate pe drumul cel bun în vara 2025
Ca înotător în apele adânci ale emoțiilor, nici măcar nu mai ai nevoie de vestă de salvare, că doar ai devenit deja expert. Pentru că Luna e acum în Balanță și în primul său pătrar, profită ca să îi ajuți și pe ceilalți. Fii atent/ă la ceea ce țin ascuns și, dacă îți sunt apropiați și crezi că gestul ar fi primit bine, ajută-i să navigheze pe ape mai senine. Dacă nu, asigură-te că nu te lași amăgit/ă de jocurile lor.
Ieși afară și... fă o baie de mulțime. E o zi ideală ca să îți faci conexiuni ce te pot ajuta mai departe să înflorești. O colaborare creativă de excepție se remarcă scânteind ispititor la orizont, cu o persoană importantă care te poate lua sub aripa sa, cu Luna în Balanță în casa III. Dacă în jurul tău se află aceiași oameni, însă, mai schimbă scena, ca să schimbi și vibe-ul.
Îmbini excelent utilul cu plăcutul mâine, ca un as la această categorie! Ai o idee de afaceri și te afli în nevoie de un partener? Pentru că Luna se situează în primul pătrar în Balanță, e fix momentul potrivit pentru o asemenea conexiune. Prezintă-ți ideea și celor apropiați, căci nu știi de unde sare iepurele. Pe de altă parte, ideile tale îți pot aduce mâine o promovare sau un bonus.
Cine ești tu cu adevărat? Da, adorăm întrebările existențiale mâine, cu Luna care se află în primul pătrar în semnul tău. În loc să faci totul pentru a obține validare de la prieteni, iubit/ă sau următorii tăi de pe social media, propune-ți să ai cea mai importantă recunoaștere din viața ta, cea de la tine însuți/însăți. Începe prin a face o listă cu toate calitățile care îți plac la tine.
Cu Luna în primul pătrar în Balanță, e floare la ureche să ți se aprindă călcâiele moi ca de bebeluș după cineva atractiv. Dar înainte să te trezești înamorat/ă până peste urechi și deja promis/ă, amintește-ți că farmecul se poate să se stingă în zilele următoare. Nu îți călca cuvântul, nu înșela și nici nu rupe o legătură trainică pentru un vis care nu se va transforma niciodată în realitate.
Luna în Balanță în primul pătrar face ca farmecul tău să fie „ucigător”. Îi ai pe toți la picioare aproape fără să rostești un cuvânt, așa că morala zilei e că trebuie să fii mai selectiv/ă. Vrei să risipești toată această uriașă charismă pe cunoștințe pasagere doar pentru că privirile lor înamorate îți gâdilă orgoliul sau vrei să cultivi legături care să îți dea aripi? E de reflectat acum!
Zodia ta, simbolul determinării din zodiac, preferă reușitele pentru care ai „transpirat”. Dar dacă progresul ar putea fi făcut cu mai multă grație și eventual un minimum de efort? Ce îți va lipsi mâine la capitolul hărnicie vei câștiga în eleganță și diplomație, datorită Lunii aflate în primul pătrar în Balanță. Și marea surpriză va fi că și ceilalți preferă acum rezultate mai simple (deși la fel de valoroase).
Cu Luna în primul pătrar în Balanță, visezi cu ochii deschiși la noi orizonturi. O escapadă la spa sau pe o plajă cu nisip roz e o idee sublimă, dar, pentru că astrul nopții încurajează planificările de lungă durată, poate mizezi pe ceva pe termen lung. Dacă ai pune bani deoparte la fiecare salariu pentru o călătorie? Până atunci, ostoiește-ți dorul ascultând podcasturi de travel sau vizionând documentare.
Cu fermecătoarea Lună în Balanță în casa VIII, începi tot mai mult să contempli o relație care din diverse pricini a dat chix. Mai rău e că romanticizezi trecutul, ceea ce înseamnă că vei avea „ochelari de cal” când vine vorba să percepi ce nu a funcționat așa cum trebuie. Înainte să alergi iar după un fost/o fostă, răspunde-ți cu sinceritate la următoarea întrebare: „s-a schimbat măcar?”.