Te tot frămânți acum cu privire la o relație care nu știi prea bine în ce direcție ar trebui să vireze. Pe de o parte, ești gata să accepți să faci compromisuri pentru fericirea celuilalt sau armonia conjugală, dar partea încăpățânată din tine insistă să nu cedezi niciun centimetru. Dacă vrea să facă ca tine și celălalt, bine, dacă nu, să își vadă de calea sa. Ești sigur/ă că procedezi bine?
Dacă ai tot fost nemulțumit/ă de cum evolua cariera ta în ultima vreme, acum te poți simți tentat/ă să îți dai demisia sau să schimbi cu totul domeniul de activitate. Dar cuadratura dintre Soare în Capricorn și Nodurile Destinului te duce la o răscruce. Parcă ai menține și totuși status-quo-ul, mai ales cu vremurile acestea tulburi. O simplă mică schimbare te va face fericit/ă acum.
Tânjești să ai o nouă experiență, să te bucuri de ceva neprevăzut sau să simți iar fiorii anticipației. Dar ai grijă să nu mergi totuși prea departe, mai ales că Soarele în Capricorn te îndeamnă la reticență. În același timp, îți dorești să rămâi axat/ă pe ceea ce cunoști bine. Acum poți lua o decizie esențială privind viitorul tău și cel mai bine e să țintești o cale de mijloc între tradițional și noutate.
Da, viața s-a așezat în ultima vreme pe un făgaș confortabil, tulburat numai de influențele externe, fiindcă tu te-ai stabilizat numai bine. Însă nu asta e esența existenței. Inima ta te cheamă în continuare să faci ceva măreț, ce știi că te-ar tulbura, dar în același timp ți-ar aduce satisfacție. Mâine poți pune piatra de temelie a acestei hotărâri mari.
Tânjești la o schimbare care va fi adusă în viața ta de o inițiativă educațională. Poate că te gândești serios să te întorci la școală sau să urmezi un curs care să te ajute să deprinzi unele abilități. Nu e vorba numai despre curiozitate sau plăcere personală, faci toate aceste lucruri fiindcă știi că te vor susține să evoluezi sau să țintești spre un alt loc de muncă.
Te-ai săturat să îți numeri banii de la o lună la alta și să faci calcule peste calcule ca să nu te împrumuți înainte de salariu? Mâine o să cercetezi ce opțiuni ai pentru a genera și un venit pasiv, pentru care nu trebuie să faci nimic altceva decât un prim pas. Fie că e vorba despre a avea profit din drepturi de autor sau a investi, te documentezi în amănunt – și cu efecte bune în viitor – în aceste momente.
Mâine pendulezi între dorința de a face așa cum simți sau de a asculta de sfatul unei persoane cu experiență sau înțelepciune, care a demonstrat în repetate rânduri că îi pasă de tine. Semnul tău e deschis spre consilierea oferită de ceilalți, dar asta nu înseamnă nici pe departe să renunți la propriile dorințe. Integrează însă sfatul acordat de acest om în planul tău.
Dacă vrei să îți îmbunătățești calitatea vieții, trăiește de parcă ai avea deja ceea ce îți dorești. Așadar, incorporează în existența de zi cu zi obiceiuri care să te ducă mai aproape de visul tău. În acest sens, urmărește cu atenție modelul cuiva care a reușit deja. Poate că e o mămică care se duce să își bea zilnic ceaiul matcha cu bebelușul ei sau un antreprenor care se antrenează la 6 dimineața.
Cineva apropiat ție nu se mai mulțumește cu poziția pe care o are în viața ta. Poate că e un amic care dorește mai mult și care încearcă să te convingă că v-ar sta bine împreună. sau poate e un fost/o fostă care tânjește să reînfiripe legătura voastră sentimentală. Cert e că trebuie să te gândești bine dacă vrei să îți schimbi acum astfel viața.
Ți se face o propunere profesională nouă, una care poate presupune mai mulți bani, o poziție cu mai multă prestanță și mai multe privilegii, dar care vine la pachet cu un plus de responsabilități sau cu muncă susținută. E cazul să faci o alegere, știind că vor exista avantaje și dezavantaje. Ca să iei cea mai bună decizie, raportează-te la obiectivele pe termen lung și discută cu un om de încredere.
Te afli la o răscruce în viață, acum, la final de an, cu Nodurile Destinului întâlnindu-te într-o cuadratură plină de semnificație cu Soarele în Capricorn. Ți se pare că ești pe o poziție nesigură, iar incertitudinea „te omoară”, dar asta se întâmplă fiindcă nu iei în considerare ceea ce știi deja: cum a fost trecutul, unde te-a dus actuala cale. Poate că e nevoie să te muți pe alta!
Mâine primești un boost financiar al veniturilor. E un cadou frumos și pe deplin meritat din partea Nodurilor Destinului, aflate în cuadratură cu Soarele în Capricorn, dar acum ar trebui să îți iei un răgaz în care să te întrebi ce să faci cu banii. Poți opta pentru metodele încercate până acum sau poți face ceva nou (de exemplu, investind banii, folosindu-i pentru o afacere sau pentru fondul de pensii).