Ai o poveste de spus, o declarație de făcut, o mărturisire de exprimat? E cel mai bun moment mâine! Mercur intră în Leu și în casa V și odată cu acest aspect cosmic o să te poți bucura de o capacitate de comunicare creativă peste medie. Desigur, nu neglijăm nici faptul că acestui sector îi aparține și romantismul, așa că așteaptă-te să fii și ținta unei armate de fluturi în stomac.
Ești la cuțite cu un om drag ție? Gata, cuvintele potrivite pentru a vă împăca îți vin natural pe buze și curg convingător de mâine, când Mercur intră pentru o durată prelungită în Leu. Dacă îți dorești să reveniți la sentimente mai bune, e ocazia perfectă. Reține însă că Mercur e retrograd în perioada 18 iulie - 11 august, iar atunci te vei împotmoli în exprimare. Poți să îi arăți însă în continuare că îți pasă.
Ține neapărat la îndemână un carnețel sau înregistrează orice idei îți vin în minte în perioada următoare, căci Mercur, guvernatorul tău, în creativul Leu, e izvor nesecat de proiecte de geniu. Serios vorbim, e ca o mină de aur pe care o descoperi uluit/ă, și vei excela la proiectele de brainstorming. Acum ia inițiativa, iar în perioada 18 iulie - 11 august (când Mercur e retrograd) fă research.
Planetele au rânduit bine ordinea lucrurilor, și de câte ori o planetă părăsește sistemul nostru, ca să fie mai ușor, aceasta ajunge în Casa II, a banilor și posesiunilor. Așa că nici nu apuci să îi duci dorul lui Mercur, că te va și ajuta să generezi venit atunci când intră în Leu și în acest sector. Concentrează-te pe idei creative, dar cu potențial practic. Dacă vrei un job mai bine plătit, cere o recomandare de la un amic.
Universul trage cortina și te invită să strălucești, ba îți mai înmânează și microfonul la care să îți strigi toate ideile bune. Nu prea tare, însă, căci nu vrei să îi asurzești pe cei care au deja toți ochii pe tine. Mercur în semnul tău îți va da recunoaștere și tocmai de aceea trebuie să te gândești la ce vrei să exprimi. Un proiect creativ sau unul de media au nevoie de susținere? Ești vedeta lor acum!
Monologul tău interior pare mai degrabă scos din „Crimă și pedeapsă” decât dintr-un volum motivațional? Schimbă asta în perioada pe care Mercur o petrece în Leu și în casa XII, a subconștientului. Identifică toate modalitățile prin care te autosabotezi notându-ți undeva gândurile negative și observând cum acestea îți alterează realitatea și acțiunile. Poți descoperi tipare toxice!
Cu Mercur confortabil instalat în casa XI, ești un magnet pentru mulțimi. Prezența ta capătă o aură electrizantă și vei adora să stai în compania prietenilor și a cunoscuților. Ia microfonul și expune o idee, susține un proiect, fă lumea mai bună sprijinind o cauză umanitară. În perioada de retrograd a lui Mercur (18 iulie - 11 august) o să te apropii de un anturaj mai vechi.
Ai nevoie de un pic de energie în carieră? Vine cu Mercur care intră în Leu și accesează această ambițioasă casă. Proiectele creative, bazate pe comunicare, sunt în centrul atenției, dar e important să îți cizelezi și aparența. Investește în garderoba de muncă sau contactează un expert în SEO sau grafică care să îți actualizeze site-ul afacerii sau cel de prezentare personală. Bate fierul cât e cald.
Onestitatea a fost mereu cartea ta de vizită, dar poate e cazul să o mai cizelezi puțin. Nu de alta, dar acum limba îți e mai ascuțită decât tăișul sabiei și e posibil să îndepărtezi multe persoane cu o franchețe atât de dură. Dacă nu vrei să rămâi fără niciun prieten până pe 2 septembrie, cât stă Mercur în Leu, apelează și la un strop de diplomație, mai ales în perioada de retrograd (18 iulie - 11 august).
Ești mai fierbinte decât după amiezile de arșiță, așa că să nu te mire dacă ești căutat/ă în această vară a ispitelor. Dar deși Mercur în casa VIII îți dă limbă „dulce”, ține cont că ți-ar putea coborî standardele. Nu te mulțumi cu puțin: vrei pe cineva care să îți împărtășească valorile și cu care să ai o conexiune minte-trup-suflet. Poate reapărea și o persoană din trecut în perioada de retrograd (18 iulie - 11 august).
O să îți vină la un moment dat să te încui în locuință și să arunci cheia în fântână, așa roiesc admiratorii în jurul casei tale cât Mercur stă în Leu și în casa VII. Glumim, desigur (sperăm). Acum și ție îți place să comunici cu ceilalți și mai ales să delegi din atribuțiile care te secătuiau de puteri. În perioada de retrograd a lui Mercur (18 iulie - 11 august) se poate reaprinde și o flacără din trecut.
Mercur iese din Rac și ajunge în Leu, iar la tine părăsește casa V și intră în casa VI. Acum e cazul să treci la treabă! Te organizezi mai bine, sistematizezi și compartimentezi proiectele, dar ai și mai multă grijă de mintea și de trupul tău. Pregătești mâncăruri delicioase, dar sănătoase, mergi mai mult pe jos și nu mai ratezi pauzele. Țintește și spre un mai mare echilibru între muncă și viața privată.
Universul le surâde! 4 zodii care își găsesc echilibrul și norocul vara asta