Mâine, o discuție legată de relație, familie sau planurile pe care le aveți împreună poate atinge un punct sensibil. Ai tendința să reacționezi repede, mai ales atunci când simți că nu ești înțeles, dar de data aceasta tonul contează enorm. Luna în Balanță îți activează zona relațiilor, iar pătrarul cu Mercur în Rac poate face ca o vorbă spusă prea apăsat să fie primită ca un reproș.
Înainte să răspunzi ghidându-te după primul impuls, acordă-ți câteva clipe să te liniștești și să îți dai seama ce vrei, de fapt, să transmiți. Nu transforma o discuție despre casă, familie sau intimitate într-o ceartă în care fiecare încearcă să aibă dreptate. Spre seară, atmosfera se schimbă dacă alegi să porți o discuție sinceră într-un cadru intim cu persoana sufletului tău.
Programul tău poate fi dat peste cap de mesaje primite la ore nepotrivite, răspunsuri întârziate sau discuții legate de treburi nerezolvate și responsabilități de peste zi. Dacă până acum ai preferat să nu dai prea multă importanță acestor tensiuni, mâine simți că tonul celuilalt te deranjează mai mult decât ai fi crezut. Mercur îți activează zona comunicării și Luna se află chiar în zona rutinei, iar pătrarul pe care îl formează poate crea neînțelegeri acolo unde, de fapt, ar fi fost nevoie doar de mai multă răbdare și tact.
Nu lăsa o replică stângace sau un mesaj scris în grabă să strice toată atmosfera dintre voi. Înainte să răspunzi, liniștește-te puțin și gândește-te ce poți face mai departe. Propune celuilalt o întâlnire pe seară, într-o atmosferă relaxată, când amândoi aveți mai multă răbdare să vă ascultați unul pe celălalt.
Chiar dacă te trezești cu multă poftă de viață și de flirt, mâine te lovești de niște situații mai... speciale. Tu îți dorești o întâlnire romantică, simți nevoia să trimiți un mesaj mai îndrăzneț sau aștepți o dovadă de afecțiune care să îți confirme că încă există scânteie, însă apare și o întrebare firească. Mâine te întrebi cât merită să dai, să cheltuiești sau să promiți doar ca să păstrezi atmosfera armonioasă în cuplu.
Luna se focalizează pe zona iubirii și a romantismului, însă pătrarul pe care îl face cu Mercur în Rac aduce în discuție banii, valoarea personală și felul în care sunt împărțite eforturile în cuplu. Alege să petreci ziua în compania persoanei dragi într-o atmosferă mai relaxată, fără a grăbi răspunsuri la întrebări importante.
Vara câștigurilor majore! Trei nativi se află sub semnul prosperității în iubire și finanțe
Ziua de mâine aduce în prim-plan casa, familia, amintirile și felul în care alegi să vorbești atunci când te doare ceva. Poți simți că persoana dragă sufletului tău nu înțelege de ce reacționezi atât de puternic la anumite subiecte, iar de aici apare senzația că nu mai vorbiți aceeași limbă în iubire. Luna strălucește în zona căminului și a rădăcinilor, iar pătrarul pe care îl face cu Mercur din semnul tău îți poate da impulsul să te retragi din discuție sau, dimpotrivă, să spui adevărul pe un ton mai apăsat.
Nu lăsa discuțiile despre familie, locuință sau trecut să degenereze într-o ceartă. Spune-i celuilalt ce așteptări ai, dar începe cu un ton blând și, dacă simți că discuția devine prea grea, propune-i să reveniți asupra acestor subiecte mai târziu.
Ai grijă la mesajele trimise în grabă și la replicile spuse din orgoliu. Mâine, discuțiile cu jumătatea sufletului tău pot porni de la ceva banal, dar se pot transforma în certuri, mai ales în relațiile în care există nemulțumiri mai vechi. Nu încerca să pari detașat dacă, de fapt, te doare ceva.
Mercur activează zona lucrurilor tăinuite, iar Luna pune presiune pe comunicare, așa că subînțelesurile pot crea confuzie între tine și celălalt. Mai bine întreabă direct ce îl deranjează pe celălalt, cere-ți iertare dacă ai greșit și lasă orgoliul deoparte pentru a reînvia pasiunea dintre voi.
Mâine, discuțiile dintre voi se pot învârti în jurul banilor, disponibilității și timpului petrecut împreună, care pare să fie din ce în ce mai puțin în ultima perioadă. Persoana dragă sufletului tău poate avea nemulțumiri, iar acest lucru se vede mai ales din tonul pe care îl folosește în discuții.
Luna îți luminează zona resurselor, iar Mercur pune accent pe zona prieteniilor și a planurilor făcute cu ceilalți. Dacă ai impresia că nimeni nu ține cont de programul tău încărcat sau dacă tonul persoanei iubite te irită, nu ezita să spui direct ce simți. Setează-ți limitele, explică limpede ce poți oferi și ce nu mai poți duce, fără să faci compromisuri care mai târziu vor deveni reproșuri.
Va fi o zi foarte încărcată pentru tine, atât pe plan personal, cât și profesional. Ai impresia că toată lumea cere câte ceva de la tine, iar tu nu ai destule resurse să oferi fiecăruia în parte ceea ce își dorește sau merită să primească. Luna se află în semnul tău, iar Mercur pune presiune pe zona responsabilităților, așa că orice reproș venit din partea persoanei iubite te poate atinge mai puternic.
Mâine simți că nu mai vorbești aceeași limbă cu persoana iubită! Dacă ții persoana dragă pe plan secund pentru a-ți îndeplini responsabilitățile la serviciu, este posibil să apară discuții între voi și reproșuri. Alege să purtați o discuție caldă, calmă, într-un cadru intim și relaxat, în urma căreia partenerul să simtă că are un loc special în viața ta.
Mâine este momentul oportun pentru a face planuri de viitor, propuneri pentru o călătorie sau chiar pentru concediul din vara aceasta. Dacă ai impresia că persoana iubită nu te mai înțelege sau că nu mai vorbiți aceeași limbă, intuiția ta nu te înșală. Ai grijă, însă, tensiunile își fac loc în cuplu mai repede decât ai fi crezut.
Luna se află în zona lucrurilor ascunse, iar Mercur pune accent pe convingeri, planuri și discuții despre viitor. Alege să nu răspunzi tăios și să nu folosești un ton agresiv cu persoana iubită, pentru că reacțiile de acum cântăresc mult în viitorul cuplului vostru. Discutați relaxat, puneți întrebări și oferiți-vă lămuriri fără reproșuri și fără tonuri ridicate.
Nu este exclus să începi ziua cu o mulțime de invitații din partea prietenilor, lucru care ar putea face ca persoana iubită să se simtă neglijată. E ca și cum toți ceilalți își găsesc loc în programul tău, numai iubirea voastră rămâne pe plan secund. Tensiunile apar mai repede decât te-ai aștepta, cu Luna care îți iluminează zona prieteniilor și Mercur care pune accent pe resurse comune și discuții sensibile în cuplu.
Nu mai lua totul în glumă, mai ales dacă vezi că partenerul vorbește serios și îți cere mai mult timp petrecut împreună. Spune clar ce poți face, ce nu poți promite și unde ai nevoie să tragi o limită, fără ironii și fără răspunsuri date pe fugă.
În ultimul timp, s-au adunat multe responsabilități, mesaje de trimis, termene de respectat și așteptări care îți ocupă mintea, iar persoana iubită poate simți că relația voastră a devenit încă o povară pe capul tău. Dacă și mâine amâni discuția aceea importantă cu care te tot „bate la cap” de ceva timp partenerul, cu siguranță tensiunile se intensifică între voi.
Luna îți luminează zona imaginii și a responsabilităților, iar Mercur pune accent pe relația de cuplu, așa că orice promisiune nerespectată sau discuțiile amânate au o mai mare greutate. Nu încerca să rezolvi totul pe grabă, ci ocupă-te pe îndelete de rezolvarea tensiunilor dintre voi. Astrele îți dau și un pont: surprinde-ți sufletul pereche cu o cină romantică sau o ieșire la film, pentru că doar petrecând timp împreună vă puteți reapropia.
Programul încărcat de mâine îți taie elanul și pune relația de cuplu pe plan secund. Tu poate vrei să propui persoanei iubite o escapadă, o ieșire sau o aventură urbană, însă oboseala și responsabilitățile te împiedică. Nu uita că promisiunile trebuie respectate, pentru că altfel riști ca partenerul să nu te mai ia în serios, iar nemulțumirile care se adună să vă strice liniștea în cuplu.
Luna luminează intens zona planurilor de viitor și a dorinței de libertate, în timp ce Mercur pune accent pe rutina zilnică și pe responsabilități. Nu lua decizii de unul singur, „pe fugă”, ci împreună cu partenerul, astfel încât persoana iubită să simtă că se poate baza pe tine și că relația voastră are șanse de viitor!
Zodiile care vor fi înșelate în iulie. Sentimentele lor sunt aruncate la gunoi
Mâine este o zi sensibilă în ceea ce privește comunicarea dintre tine și partener. Nemulțumirile pot porni de la un flirt nevinovat, de la o replică spusă „în joacă” sau de la o discuție obișnuită, în urma căreia ajungi să te întrebi dacă celălalt chiar înțelege ceea ce simți.
Luna este activă în zona intimității, iar Mercur pune accent pe iubire, dar și pe felul în care simți că primești atenția celui drag. Chiar dacă apare un moment tensionat, nu îl trata ca pe o probă decisivă pentru relația voastră. Alege să depășești situația cu mult calm, să spui ce te doare și să duci discuția într-o zonă mai caldă, în care amândoi să renunțați la orgoliile de moment.