Îndrăgostește-te, dragul/a nostru/ă! Portalul Leului îți dă acces la un tărâm magic pe care iubirea e regină. Nu mai trebuie să aștepți, să pierzi timpul, viața e minunată și trebuie trăită acum! Da, această magie specific leonină îți aprinde foc în vene, dar cât de bine se simte să trăiești din plin, nu? Acest portal magic poate deschide calea către o nouă iubire, o dedicare mai mare față de actualul partener sau o viață savurată la maximum!
Ai o revelație profundă în viața sentimentală. Fie că reînvii o poveste cu un fost partener, fie că apare cineva nou, această zi magică îți cere să nu pierzi din vedere ce-ți dorești cu adevărat. Portalul Leului activează zona familiei și a sufletului, îndemnându-te să alegi iubirea care îți încarcă de energie pozitivă inima. Nu te teme să cultivi visuri mărețe și fii fidel/ă, mai presus de toate, visului tău!
Energia Leului îți aduce curaj și încredere, activând casa a treia, astfel încât să îndrăznești în sfârșit să spui ce simți, să faci primul pas și să-ți transformi dorințele în realitate. Nu mai aștepta să se schimbe lucrurile de la sine. Nu mai sta pe margine ca o domnișoară de pension dornică să fie curtată sau ca „un flăcău timid”. Cuvintele au acum puterea să îți rescrie destinul romantic, așa că mâine cere și ți se va da!
Te naști complet merituos/asă de a fi iubit/ă, cu iubirea în suflet, iar odată ce vei accepta asta viața ta va lua o întorsătură divină. Ziua de mâine îți amintește că ești demn/ă de a primi dragoste fără să faci nimic special pentru ea. Nu e nevoie să dovedești nimic. Portalul Leului îți colorează aura cu o strălucire caldă, care te face irezistibil/ă. Primești complimente, gesturi de afecțiune și cadouri– nu pentru că le-ai câștigat, ci pentru că au fost mereu ale tale.
Strălucești ca un astru! Portalul Leului e momentul tău de glorie cosmică și te încurajează să nu mai ascunzi cine ești. Dragostea adevărată începe cu acceptarea de sine, iar partenerul potrivit te va iubi cu totul, o ființă măiastră plăsmuită din umbre și lumini. Lasă trecutul în urmă și începe o poveste nouă, cu tine în prim-plan, în toată splendoarea ta. Ține cont că acest portal deschide un drum de un an, până la următoarea asociere simbolică de 8.8.
Retrage-te din lumea dezlănțuită pentru o zi, ca să auzi în tihnă vocea inimii tale. Portalul Leului îți activează intuiția și te ajută să îți înțelegi adevărul interior. Dacă te poți deconecta de responsabilități, ar fi perfect, fiindcă mâine îți cultivi spiritualitatea. Contactează-ți ghizii ancestrali și fii atent/ă la semnalele divine pentru că acum tăcerea e cea mai frumoasă declarație de dragoste către sine.
Îți redescoperi setea de viață și de libertate. Nu-ți fie teamă că vei pierde iubirea dacă îți urmezi pofta de viață. Portalul Leului îți arată că dragostea autentică nu te ține prizonier/ă, ci te eliberează. Acum ești chemat/ă să spui „da” unei aventuri, să socializezi, să te întâlnești cu prietenii, să zâmbești unui străin. Iar dacă partenerul nu-ți acceptă nevoia asta, poate că de fapt drumurile voastre s-au bifurcat deja.
E momentul să-ți iei inima în dinți și să dai totul pentru visele tale, fie că asta presupune să alegi dragostea în detrimentul a orice altceva sau să devii persoana care îți dorești să fii. Portalul Leului îți dă curajul de care aveai nevoie să țintești spre cele mai ambițioase țeluri fără scuze și fără explicații. O viață avem și nu am fost creați să o trăim în liniște ca să nu îi tulburăm pe alții. Fii zgomot!
Îți creezi viața pe care ai visat-o și asta începe cu felul în care iubești. Portalul Leului îți deschide poarta către o iubire spirituală, profundă, aproape sacră. Conectează-te cu ceea ce simți cu adevărat și vei atrage un partener care rezonează cu tine la toate nivelurile. Acum, dragostea nu e despre posesie, despre a avea pe cineva, ci despre deplina libertate de a crește împreună. Conectează-te cu sinele tău înalt și descoperă ce dorește de la tine!
Schimbarea îți bate la ușă și nu mai trebuie să te temi de ea: e o parte inerentă a vieții. Numai moartea e neschimbătoare. Cu aceste gânduri în minte, iei o decizie monumentală legată de iubire, fără să te mai temi că lași ceva în urmă pentru a primi ceva mai bun. Portalul Leului te învață că transformarea e singura lege care menține iubirea vie și că după orice sfârșit se anunță un nou început.
Zodiile care simt că viața le pune la încercare, dar finalul va fi fericit
Ești pregătit/ă să trăiești ceva ce nu vei uita nicicând? Portalul Leului se deschide în zona iubirii și a relațiilor și prilejuiește un moment unic: o cerere în căsătorie, o reîntâlnire karmică, un nou început. Permite-ți să fii vulnerabil/ă și să primești ce ți se oferă cu inima deschisă. Iubirea de acum nu e ca cea de ieri – e mai vie, mai clară, mai profundă.
Se întâmplă ceva neașteptat în dragoste și, oricât de straniu ar părea, va fi exact ce ai nevoie. Portalul Leului aduce surprize cât cuprinde, o rupere de zona de confort și oportunități uluitoare. Poate vă mutați împreună undeva departe (și frumos), poate decideți să vă apucați de escaladări sau să deveniți vegani. Ai încredere că toate sunt menite să te ducă acolo unde visezi. Spune „da” la ce te sperie, pentru că acolo e eliberarea.