În săptămâna care urmează, astrele nu vor face altceva decât să te pregătească pentru intrarea lui Jupiter în cea de-a patra casă, a familiei și casei, de pe 9 iunie. De altfel, pe tot parcursul acestui an și în anul viitor, Jupiter te va ajuta să-ți creezi, în sfârșit, căminul liniștit la care visezi de mult timp. Cu alte cuvinte, vei avea următoarea revelație: contează mult să ai parte de o oază de liniște, în care să te simți oricând în largul tău. Această „oază” se poate crea chiar în sânul familiei, dăruindu-ți sentimentul de siguranță.
Deși nu este exclus să ai senzația, în anumite momente, că familia pune prea multă presiune asupra ta, vei realiza că îți place totuși să fii în preajma celor dragi, să vă strângeți la masă și să vă simțiți bine împreună. În plus, Venus aflat în Taur pe parcursul lunii iunie îți deschide calea către a face rost de bani în plus, astfel încât să fii chiar tu gazda perfectă, care organizează reuniuni de familie agreabile.
Tocmai pentru că îți vei da seama cât de bine îți este alături de cei dragi, în perioada următoare poți lua și această hotărâre: să te muți pentru a fi cât mai aproape de ei. Nu înseamnă că îți va fi prea ușor, dar știi că, procedând așa, te vei simți acasă.
Venus intră în zodia ta pe 6 iunie și, în plus, va face „echipă” bună cu Jupiter, care va intra în Rac pe 9 iunie. În acest context, vei ajunge la concluzia că una dintre cele mai importante surse de energie și de bucurie pentru tine este să fii în compania persoanelor dragi. Astfel, nu este vorba numai despre familie, ci și despre prieteni sau chiar despre vecinii cu care te înțelegi foarte bine. De aceea, vei simți nevoia să petreci cât mai mult timp alături de ei și să vă distrați.
De fapt, în perioada care urmează îți vei da seama, mai mult ca niciodată, că îți prinde bine să investești în relații valoroase. Nu numai că acestea îți consolidează sentimentul de apartenență, ci îți oferă și siguranța că vei fi sprijinită, necondiționat, în momentele de cumpănă.
Până acum, pe parcursul acestui an, tranzitul lui Jupiter în semnul tău te-a pus adesea în situația de a constata că lucrurile nu sunt ceea ce par. Evident, fiind vorba despre planeta norocului, a fost numai spre binele tău.
Sperăm că ai profitat de acest tranzit ca să evoluezi. Firește, cât e încă în semnul tău, Jupiter mai vine cu daruri, iar în prima săptămână a lunii iunie, când Mercur va face conjuncție cu Jupiter înainte ca acesta să se mute în Rac, vei primi un „da” mult așteptat.
Astfel, vei găsi o soluție briliantă și lucrurile încep în sfârșit să meargă în direcția pe care o dorești.
În săptămâna care vine, astrele vor lucra în favoarea ta și te vor ajuta să scapi de urmele lăsate de Marte retrograd în ultima parte a anului 2024 și în prima parte a acestui an. În aceste condiții, vei avea următoarea revelație: că a venit timpul să nu te mai îndoiești de tine și să arăți lumii cine ești.
Tranzitul lui Jupiter îți va fi benefic întrucât îți va stimula apetitul pentru călătorii și pentru lărgirea orizonturilor.
Totodată, pe parcursul lunii iunie, Venus va influența casa a unsprezecea, a prieteniei și comunității. De aceea, vei fi dornică să mergi la reuniuni și la petreceri și să-ți construiești legături de care să te bucuri pe termen lung.
Începutul lunii iunie vine cu vești mari pentru tine mai ales în planul carierei. Curând, Marte va părăsi semnul tău zodiacal și, prin urmare, vei constata că nimic nu te mai dă înapoi, că în sfârșit poți să demonstrezi de ce ești în stare. În acest context, vei avea parte de aprecieri și de complimente și vei simți că ți-ai recâștigat locul pe care îl meriți.
După ce Venus va intra în Taur pe 6 iunie, este foarte posibil ca pe plan profesional să apară oportunități neașteptate.
Când Jupiter și Mercur se vor alinia, pe 8 iunie, îți va merge bine nu numai în ceea ce privește relațiile cu prietenii, ci și în privința relațiilor sociale în genere. Cu alte cuvinte, ai mari șanse să cunoști oameni noi, să primești informații valoroase și să-ți împărtășești experiențele cu persoane care te vor aprecia.
Încă din prima săptămână a lunii iunie vei primi vești foarte bune pe plan profesional. Nu este de mirare, având în vedere că Mercur se întâlnește cu Jupiter chiar în casa a zecea, a carierei. Dacă în prima parte a anului ai avut impresia că nimic nu îți iese, că nu reușești să găsești cea mai bună soluție, vei avea în sfârșit bucuria de a constata că eforturile tale vor fi încununate de succes. În plus, vei sesiza că mici ajustări îți vor putea aduce câștiguri însemnate pe termen lung.
Altă veste bună pentru perioada următoare este și aceasta: după ce Venus intră în Taur, pe 6 iunie, vei simți nevoia să călătorești mai mult. Vei avea parte de călătorii de vis, în cadrul cărora vei cunoaște oameni noi și în care te vei bucura de experiențe inedite, ce îți vor umple sufletul de bucurie.
Planeta care te guvernează, Venus, intră în Taur pe 6 iunie. De aceea, vei avea noi oportunități profesionale, vei fi promovată sau vei pune bazele unei afaceri care îți va aduce numeroase avantaje. De altfel, printre acestea se vor regăsi, desigur, și cele în plan financiar, așa că nu vei sta pe gânduri și vei îndrăzni să cheltuiești mai mult. Cu alte cuvinte, vei simți nevoia să te răsfeți singură ca să te răsplătești pentru eforturile depuse de-a lungul timpului.
Pe lângă satisfacția pe plan profesional, la începutul lunii care vine îți va merge din ce în ce mai bine și în privința relațiilor cu cei dragi. Se va întâmpla așa întrucât vei ajunge la concluzia că nu este cazul să nu spui ce ai pe suflet din dorința de a evita tensiunile. De fapt, vei realiza că, pentru asigurarea armoniei în familie, este preferabil să te deschizi și să aduci în atenție și aspecte nu tocmai plăcute.
Încă de pe 6 iunie, Venus în Taur îți va îmbunătăți relațiile cu persoanele dragi, în condițiile în care îți vei da seama cât de mult contează să petreceți mai mult timp de calitate împreună. Practic, te vei convinge de cât de important este să fii în preajma celor pe care îi iubești, astfel încât legăturile dintre voi să devină mai strânse, mai profunde.
La începutul lunii care vine, astrele te vor stimula să îți faci planuri de călătorie. Mai mult ca altădată, vei simți nevoia să-ți faci bagajele și să pleci, conștientizând faptul că orice călătorie contribuie la dezvoltarea personală. Vestea bună este că vei avea toate condițiile să îți îndeplinești un asemenea obiectiv. Spre exemplu, reușești să-ți rezolvi anumite probleme de sănătate, să lucrezi remote sau chiar să-ți găsești un partener de călătorie așa cum îți dorești.
Pentru că Venus va face un sextil cu Jupiter pe 4 iunie, vei fi dornică să acorzi mai multă atenție partenerului de cuplu. De fapt, îți vei da seama că nu îți prinde rău să ai mereu pe cineva alături, pentru că ai nevoie să te simți protejată și iubită. În plus, vei constata că îți este mai la îndemână să înfrunți provocările vieții când știi că ai aproape pe cineva căruia îi pasă într-adevăr de tine.
În plus, Venus în Taur îți va arăta că universul poate fi de partea ta pe mai multe planuri. De pildă, vei găsi colegi care să te ajute la noul tău proiect, o persoană care să îți facă o propunere de afaceri sau chiar soluția pentru o problemă de sănătate. Indiferent de ce ți se va întâmpla, vei simți că viața este frumoasă și că norocul îți poate ieși în cale când te aștepți mai puțin.
Pe măsură ce Venus va tranzita semnul Taurului, vei realiza că este cazul să te bucuri mai mult de viață. În acest context, vei fi dornică să îți faci planuri legate de timpul liber și nu vei exclude ideea de a participa la reuniuni cu prietenii. În plus, vei începe să te gândești la vacanță, chiar dacă nu îți permiți să cheltuiești sume mari. Dacă ești parte a unui cuplu, te gândești că o vacanță ți-ar putea consolida relația, iar dacă ești singură iei în calcul un flirt de vacanță.
În ciuda numeroaselor planuri legate de timpul liber, nu vei uita că ai diverse obligații și responsabilități. Cu toate acestea, nu vei insista să rezolvi totul singură și să muncești foarte mult. În schimb, vei încerca să vezi cum este să împarți mai mult responsabilitățile cu persoanele dragi din viața ta.
Începând cu 6 iunie și până pe 4 iulie, Venus în Taur îți va accentua nevoia de acasă. Din acest motiv, vei fi preocupată să-ți creezi un cămin cât mai confortabil și vei fi cea mai fericită să decorezi și să amenajezi. Mai mult, după ce vei face modificările dorite, vei căuta să ai alături persoanele dragi. În cazul în care acestea nu sunt în preajma ta, nu vei respinge ideea de a călători pentru a le revedea și, de ce nu, pentru a le invita la tine.
Altă veste bună pentru tine este că vei beneficia de sprijin din partea astrelor și în privința sănătății. Astfel, vei avea șansa, de exemplu, să găsești medici mai dedicați, să primești un tratament mai bun sau pur și simplu să îți prelungești un concediu medical întrucât ai găsit colegi dispuși să te înlocuiască.
Începutul lunii iunie te avantajează în privința vieții profesionale. De pildă, îți va fi mai ușor să-ți stabilești obiective și să îndeplinești sarcini întrucât vei beneficia de mai multă claritate în gândire.
Mai mult, vei reuși să-ți duci la bun sfârșit sarcinile și pentru că ești dispusă să te relaxezi mai mult. Fie că este vorba despre pauze mai dese, fie că este vorba despre o ieșire din birou pentru a te plimba sau pur și simplu de o pauză prelungită de cafea, vei constata că, fiind mai relaxată, îți poți îmbunătăți productivitatea la locul de muncă.