Horoscop
Înapoi la

Horoscopul săptămânii 24-30 ianuarie: zodiile vor fi puse în ipostaze dificile și vor urma multe momente de cotitură

Horoscopul săptămânii 24-30 ianuarie: zodiile vor fi puse în ipostaze dificile și vor urma multe momente de cotitură

Alida Enache

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Vine, vine o nouă săptămână și uite cum îi găsește pe mulți dintre nativi nepregătiți! Universul îi cade la picioare strategicului Capricorn, iar toate evenimentele astrologice de acum se vor întâmpla sub influența sa. Ambițiosul și “prea-drăguțul” Marte intră în Capricorn chiar în prima zi a săptămânii, iar asta nu înseamnă decât că zodiile se vor bucura de un nou început absolut spectaculos... sau nu. Urmează momente de cotitură pentru multe dintre ele, ipostaze dificile și bineînțeles, răsturnări de situație.

Ziua de marți aduce și ea noi schimbări în Univers, iar Mercurul cel inteligent va intra în Capricorn, unde va avea o frumoasă conjuncție cu Pluto cel perspicace. Intuiția zodiilor va funcționa la cote maxime, iar până și cele mai bine ascunse secrete vor ieși la iveală. Mincinoșii vor fi demascați în mod eroic de către cei mai ageri și clarvăzători nativi.

Află și Când are loc Mercur retrograd în anul 2022: toate datele de care ai nevoie

Ilustrație cu un personaj pentru horoscopul complet al săptămânii 24-30 ianuarie

Venus, zeița iubirii, intervine în destinul zodiile începând cu ziua de sâmbătă, pe când se va transforma direct în Capricorn. Ce urmează? Multă iubire, senzualitate și multe alte secrete romantice. Acestea fiind spuse, haide să vedem ce au pregătit astrele pentru tine pe parcursul săptămânii 24-30 ianuarie!

Horoscopul complet al săptămânii 24-30 ianuarie. Ce au pregătit astrele, în funcție de zodia ta

Berbec. Evenimentele recente care s-au petrecut în viața ta te-au determinat să-ți pierzi încrederea în tine, dar acest lucru va trebui să se schimbe curând. Astrele te încurajează să-ți asculți intuiția atunci când ai de luat o hotărâre importantă deoarece tu și numai tu ai puterea extraordinară de a aduce o schimbare semnificativă în existența ta. Adevărul absolut se află ascuns undeva în tine, trebuie doar să-ți asculți vocea interioară!

Taur. Ceața se ridică încetul cu încetul, iar viziunile tale devin tot mai clare. Știi ce vrei să faci, știi cum vrei să o faci, așa că mai trebuie doar să... și faci! Odată ce ai început, lucrurile vor merge ca unse, mai ales că actualul context astrologic îți aduce multă-multă motivație și la fel de mult curaj. Încearcă doar să nu pleci urechea la părerea lumii și să te bazezi doar pe forțele proprii! Aceasta este rețeta succesului garantat în cazul tău.

Gemeni. Munca în echipă te va duce mai departe decât te-ai fi așteptat și tocmai de aceea, pe parcursul acestei săptămâni, ar trebui să înveți să colaborezi. Fie că este vorba despre colegii tăi de muncă, sau despre grupul de prieteni, oferă-le și lor șansa să vorbească și ascultă-le atent părerea. Ai putea avea foarte multe de învățat de la aceștia, mai ales acum, când ești în plin proces de evoluție!

Rac. Pune-ți centura de siguranță și ține-te bine (!) deoarece această nouă săptămână ar putea aduce schimbări de-a dreptul zguduitoare în viața ta! Primul tău instinct va fi să respingi orice situație nouă și neprevăzută, dar ideal ar fi să nu faci asta dacă îți dorești să progresezi. Chiar dacă nu ești tu fanul/fana spontaneității, puțină adrenalină nu-ți va face nimic rău!

Află și De ce să nu te îndrăgostești niciodată de un Rac

Leu. S-ar putea să te simți pierdut/ă și fără un scop în viață. Este evident că ai nevoie de o îndrumare, așa că de ce să nu te deschizi față de apropiații tăi? Nu-ți prea place ție să ceri sfaturi, fiind un suflet atât de feroce și sigur pe el, dar părerea unei alte persoane cu siguranță că te va ajuta acum. Caută-l pe acel cineva în care ai cea mai mare încredere, calcă-ți pe orgoliu și explică-i ce se întâmplă! Te vei elibera.

Fecioară. A venit momentul să-ți valorifici potențialul! Da, ideile tale sunt grozave și tocmai de aceea trebuie să fie auzite și de alții. Întreaga lumea se așterne la picioarele tale, iar tu ai minunata șansă de a face tot ce ți-ai propus. Stabilește-ți noi obiective, fă-ți un plan de bătaie și pornește spre acest drum al succesului! Nu-ți uita încrederea acasă!

Balanță. Experiențele trecute de viață te-au ajutat să obții înțelepciune și înțelegere cu adevărat valoroasă, iar asta înseamnă că ai putea fi un mentor, un sfătuitor pentru apropiații tăi. Cei mai dragi oameni ai tăi au nevoie de tine într-un fel sau altul, iar tu ai puterea grozavă de a-i ajuta. Oferă mai multă atenție familiei tale și, eventual, susține-i cum poți pe cei care își caută echilibrul în viață. Doar nu degeaba ești Balanță!

Scorpion. Săptămâna aceasta te-ai putea simți epuizat/ă și chiar lipsit/ă de viață. În mod evident ai nevoie de o pauză și te-ar putea ajuta și să discuți cu cineva despre probleme vieții. Dacă te simți dat/ă peste cap de responsabilitățile de zi cu zi, nu-ți fie teamă să ceri ajutorul! Ai în jurul tău doar oameni care te iubesc, te apreciază și care abia așteaptă să te răsfețe. De ce să nu profiți?

Vezi și Ce să nu-i spui niciodată unui Scorpion

Săgetător. E momentul să închei un anumit capitol din viața ta care nu face decât să te soarbă de energie. Oricât de greu ți-ar fi să lași în urmă pe cineva, ar trebui să te gândești, înainte de toate, la binele tău. Sacrificiul reprezintă o normalitate pentru tine, dar asta nu înseamnă că ar trebui să o faci la nesfârșit. Găsește-ți curajul să închizi ușa trecutului pentru a te putea bucura de un viitor de-a dreptul spectaculos!

Capricorn. Alege-ți cu înțelepciune bătăliile pentru a nu risca să ajungi în situații care nu te reprezintă. Tu știi mai bine ca oricine ce-ți face bine și ce-ți face rău și tocmai de aceea ar trebui să iei o decizie înțeleaptă. Dacă simți că locul tău nu este într-o anumită circumstanță sau lângă o anumită persoană, cu siguranță că ai motivele tale. Ascultă-ți intuiția și nu te lăsa păcălit/ă de oamenii cu două fețe din jurul tău!

Vărsător. Poți fugi, dar cu siguranță că nu te vei putea ascunde de responsabilități pe parcursul acestei săptămâni! Încerci să eviți sau să scapi de o anume situație, dar astrele nu-ți vor oferi nicicum această șansă. Va trebui să te confrunți în mod direct cu faptul în sine, mai ales că acesta reprezintă o simplă urmare a unor decizii luate în trecut. Nu mai lăsa tensiunea să se adune și găsește-ți curajul de a acționa! Vei vedea că nu se va întâmpla nimic rău!

Pești. Atât de multe lucruri se vor întâmpla pe parcursul acestei săptămâni, că nici nu vei știi unde și cum să te împarți! Te-ai băgat în prea multe proiecte, atât în viața personală, cât și în cea profesională, iar acum, când ești mai epuizat/ă ca de obicei, trebuie să le duci pe toate la bun sfârșit. Oferă-ți câteva clipe de răgaz și stabilește-ți prioritățile! Nu mai încerca să fugi după doi iepuri deodată pentru că, în mod evident, nu vei prinde niciunul!

Acestea sunt cele mai importante coordonate ale săptămânii 24-30 ianuarie. Tu ce crezi? Te-ai pregătit pentru o nouă săptămână? 

Citește și: Horoscopul dragostei, săptămâna 24 - 30 ianuarie: Mercur retrograd va stinge flacăra iubirii pentru unele cupluri

Surse articol: Horoscope, Tarot, Allure

Surse foto: iStock

Articolul urmator
De ce își doresc oamenii în secret să fie ca tine, în funcție de zodie
De ce își doresc oamenii în secret să fie ca tine, în funcție de zodie
Câți bărbați vor plânge după tine?
Incepe quiz
Câți bărbați vor plânge după tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.